Locuitorii de pe mai multe străzi din zonele Lipovei – Viilor – Ion Ionescu de la Brad din Timişoara vor rămâne joi fără apă caldă la robinete, începând de dimineaţă, din cauza unei lucrări programate de Colterm.
Astăzi vezi imagini de la un accident rutier petrecut pe Calea Torontalului din Timișoara. Un pieton a fost lovit după ce două mașini s-au ciocnit, iar una a ricoșat pe zebră. Vezi apoi imagini cu reprezentanții firmelor din Timișoara care fac coadă la imprimerii pentru a achiziționa registrele de bani personali.
După ani de promisiuni, au început în sfârşit lucrările de reamenajare a uneia dintre porţile de intrare în Timişoara. Este vorba despre cea de pe Calea Lugojului. Lucrarea costă aproape 56.000 de euro, bani de la bugetul local. Poarta de intrare va fi refăcută şi va scrie pe ea că Timişoara este oraşul declanşării Revoluţiei Române anticomuniste din 1989.
O fetiță de doar 7 ani, care a traversat în fugă, miercuri după-amiază, o trecere de pietoni aflată pe bulevardul Cetății din Timișoara, a ajuns sub caroseria unui tramvai, care circula pe linia 10. Vatmanul susține că a văzut copila, însă, din cauza greutății vehiculului, inerția a fost prea mare și nu a putut opri la timp. 
Reprezentanții cluburilor Rotary din Timișoara vor discuta, timp de două zile, în cadrul unei noi ediții a Forumului Vocațional Regional Rotary. Fiecare dintre participanți îşi va împărtăși experiența profesională, principalul subiect discutat va fi nevoia de a crea viziuni colective asupra dezvoltării comunității. În acest an discuțiile vor fi realizate sub un model marcat de cinci „I-uri”: inovație, inteligență, integritate, interculturalitate și inspirație.
La aşa o vreme, care te duce deja cu gândul la vacanţă, palmierii nu puteau să mai rămână ascunşi de văzul lumii. Arborii exotici au reapărut miercuri în centrul oraşului, fiind aşezaţi pe bulevard după ce au iernat la Horticultura, aşa cum este deja obiceiul încă de acum 2 ani. Au mai fost cumpăraţi câţiva... Sunt aproape 50 acum!

Mapamond

Rusia propune pacte de neagresiune cu state membre NATO
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.

Sănătate

Vaccinul antigripal, testat împotriva cancerului. La trei pacienți cu melanom nu au mai fost găsite celule canceroase
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație.

România

Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres.

Ştiri din Timiș

Tribunalul îi respinge lui Fritz cererea de suspendare a ordinului prin care și-a pierdut mandatul. Luni, decizie privind sesizarea CJUE
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță.

Turism

Târgurile de Crăciun din Budapesta își deschid porțile. Spectacole de lumini, gastronomie și cadouri artizanale
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.

Eveniment

VIDEO. Dispărut de aproape o lună. Un vârstnic de 90 de ani din Timiș încă este căutat
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.

Ştiri din Timiș

FOTO. În ciuda vremii, lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților continuă
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.

Sănătate

Peste 2.500 de pacienți din România și Serbia, testați pentru cancer în cadrul unui proiect UMF Timișoara
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.