Unul dintre cei mai mari angajatori locali de specialişti în domeniul IT şi comunicaţii, filiala locală a celor de la Alcatel-Lucent, va simţi efectele fuziunii cu finlandezii de la Nokia abia peste doi ani, a anunţat la Timişoara Eugen Şerbănescu, directorul filialei româneşti a companiei franceze. Bugetul de cercetare al noii entităţi va depăşi patru miliarde de euro, deci fuziunea va fi una benefică pentru angajaţii departamentului de cercetare al societăţii, a mai spus acesta.
Dacă aveţi drum în zona Devei, mai precis la Şoimuş, va trebui să ţineţi cont de faptul că s-a închis circulaţia pe DN 76, de la kilometrul 0 până la kilometrul 0,6. Operaţiunea este necesară pentru realizarea unor reparaţii la Podul Şoimuş.
Cu ultimul concurs al acestei săptămâni excepționale de teatru oferite de Festivalul TESZT, redacția Tion.ro vă invită la o experiență artistică deosebită: o „citire colectivă” a nuvelei scrise de Lev Tolstoi, ”Moartea lui Ivan Ilici”, într-un spectacol al Teatrului Național Sârb din Novi Sad. Regia, light design-ul, selectarea și editarea muzicii poartă semnătura unui creator celebru: Tomi Janežič.
Hoţii dau spargeri după spargeri şi fură tot ce le cade în mână, ori, de ce nu, merg la... "pont". Într-un "raid" dat pe la garajele din zona Bucovina, hoţii au pus mâna pe o bicicletă. Campania "Ţi s-a furat bicicleta, TION te ajută să o găseşti!" continuă.
Existentă de ceva timp, problema „malurilor” pe porţiunea din autostrada A6 care leagă centura de ocolire a Lugojului şi autostrada A1, continuă. Imaginile realizate în această zonă arată că pământul folosit la realizarea lucrării alunecă din nou, probabil şi din cauza ploilor abundente din ultima perioadă.

Ştiri din Timiș

FOTO. În ciuda vremii, lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților continuă
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.

Sănătate

Peste 2.500 de pacienți din România și Serbia, testați pentru cancer în cadrul unui proiect UMF Timișoara
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Încă o lună, încă 5% avans pe șantierul Centurii Timișoara Vest
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara. 1

Ştiri din Timiș

Crăciun eco-logic la Muzeul din Charlottenburg. Copiii îl vor întâlni pe Moș Crăciun și vor împodobi pomii cu scrisori
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.

Ştiri din Timiș

Fără noroc la prima licitație, SaluT caută din nou autoutilitare pentru deszăpezire
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA. 1

Eveniment

Drumul către Franța a fost întrerupt la Checea. Un bărbat a încercat să-și treacă soția ilegal în România
O încercare de trecere ilegală a frontierei a fost descoperită de polițiștii din Jimbolia, în apropiere de localitatea Checea. Un cetățean turc ar fi încercat să-și ajute soția, care nu avea viză valabilă pentru spațiul Schengen, să intre în România din Serbia.

Ştiri din Timiș

Apel disperat al unei mame din Timișoara. Filip, un băiețel diagnosticat cu cancer, are nevoie de peste 400.000 de euro pentru tratament în Barcelona
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.

Turism

„Turist la tine acasă”, în Timișoara. Tur ghidat despre tradițiile de toamnă ale comunităților din Banat
Timișorenii și turiștii sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o plimbare ghidată prin centrul istoric al orașului, dedicată tradițiilor de toamnă din Banat. Evenimentul, intitulat „Obiceiuri de toamnă din Banat – Tradiții, gusturi și povești multiculturale”, va avea loc între orele 16 și 18 și este organizat de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours.