Epopeea evacuării sediului PSD Timiş este departe de a se fi încheiat, deşi filiala şi-a achitat, între timp, chiria restantă pe mai bine de doi ani, precum şi penalităţile aferente, în total peste 44.000 de lei. Consilierul local PNL Petrică Folică, cel care a şi împiedicat vânzarea acestui sediu la preţul de doar 100.000 de euro, cere Primăriei Timişoara să nu renunţe la acţiunea în instanţă şi să evacueze partidul din sediul de aproape 1.100 mp de pe splaiul Tudor Vladimirescu.
Declaraţiile primarului Nicolae Robu făcute la inaugurarea pasajului Michelangelo, prin care îi avertiza pe grafferi că riscă sancţiuni aspre dacă vor desena pe pereţii acestuia au fost luate ca o provocare de artiştii stradali din Timişoara. Obiectivul este, însă, păzit zi şi noapte de poliţiştii locali.
Festivalul AccesArt revine și anul acesta cu trei zile pline de artă și voie bună! La eveniment vor fi organizate zeci de ateliere care le vor da posibilitatea timișorenilor să-și descopere partea creativă. De asemenea, publicul se va putea delecta cu numeroase expoziții și nu mai puțin de nouă concerte.
Peste 500 de elevi din România dezbat în acest weekend, la Timişoara, în cadrul a nouă competiţii regionale, problema incluziunii copiilor cu dificultăţi de învăţare în învăţământul de masă. Nu numai atât, un subiect important al dezbaterilor elevilor este adoptarea măsurilor de toleranţă zero în cazurile de violenţă în şcoli.
Anul acesta, de Ziua Internațională a Copilului, 41 de prichindei, puști și puștoaice din Timișoara, vor sărbători alături de echipa Fundației Serviciilor Sociale Bethany ziua lor - 1 Iunie.
Stingeţi ţigara în timp ce citiţi acest material. Este primul gest care vă introduce în rândul celor care se gândesc să renunţe la fumat. Nu de alta, dar acum este un moment prielnic - în 31 mai este Ziua Mondială Fără Tutun. O zi numai bună pentru a vă lăsa de fumat... Ce ziceţi de un volei?
Copiii din instituţiile de învăţământ special din Timişoara, dar şi copiii şi tinerii aflaţi în instituţii de plasament, ori la asistenţi maternali sunt invitați, de ziua lor, de 1 iunie, la teatru.
Ca în fiecare din ultimii şapte ani, la început de vară, membrii Rotary Cetate Timişoara se întâlnesc în cadrul unei întâlniri amicale cu scop caritabil. Este vorba de Noaptea Bucătarilor, o ocazie în care cei care (cred) că se pricep la gătit se întrec la oale, totul în scopul strângerii de fonduri pentru a ajuta comunitatea locală.
Timişorenii sunt aşteptaţi şi în acest an la o nouă ediţie a expoziţiei de animale şi utilaje agricole Banatagralim. În curtea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a banatului Timişoara, situată pe Calea Aradului, pot fi văzute ”pe viu” animale, păsări, dar şi utilaje agricole şi, în premieră, mai mulţi expozanţi care realizează articole de meşteşug.
Intervenție în forță a polițiștilor și jandarmilor din Timișoara, vineri seara! Zeci de oameni ai legii au împânzit zona de la ieșire din oraș, pe Calea Șagului, unde câteva sute de persoane făceau curse ilegale de mașini.
Sănătate
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.
Ştiri din Timiș
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.
Ştiri din Timiș
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA.
1
Eveniment
O încercare de trecere ilegală a frontierei a fost descoperită de polițiștii din Jimbolia, în apropiere de localitatea Checea. Un cetățean turc ar fi încercat să-și ajute soția, care nu avea viză valabilă pentru spațiul Schengen, să intre în România din Serbia.
Ştiri din Timiș
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.
Turism
Timișorenii și turiștii sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o plimbare ghidată prin centrul istoric al orașului, dedicată tradițiilor de toamnă din Banat. Evenimentul, intitulat „Obiceiuri de toamnă din Banat – Tradiții, gusturi și povești multiculturale”, va avea loc între orele 16 și 18 și este organizat de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours.
România
Autoritățile bulgare au reținut un șofer român de camion, suspectat că ar fi provocat unul dintre cele două accidente în lanț produse marți dimineață pe autostrada Tracia din Bulgaria. În urma celor două caramboluri, în care au fost implicate peste 80 de vehicule, 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte 51 au ajuns la spital.
4