Pregătirile pentru JazzTM 2015 sunt în toi, iar peste doar opt zile Timișoara va găzdui cea de-a treia ediție a evenimentului. În orașul de pe Bega vor ajunge în premieră artiști cunoscuți pe plan internațional și timp de trei zile amatorii de jazz se vor putea bucura de concerte unul și unul. Aflați în continuare programul complet al festivalului.
România este una dintre puţinele ţări care condamnă penal consumul de droguri, nu numai traficul. E puşcăria o soluţie bună sau nu pentru ”reeducarea” celor care au fost prinşi cu droguri pentru consum? Sunt numeroase păreri pro şi contra, un lucru e sigur, cei care au trecut prin calvarul utilizării acestor substanţe sunt afectaţi, rareori reuşesc să obţină ceva după o sesiune după gratii, poate doar în sens negativ, iar la terminarea ”stagiului”, poartă în spate stigmatul de a fi stat în penitenciar.
Biciclistul este o prezenţă tot mai des întâlnită în Timişoara, iar bicicleta este un mijloc de circulaţie sănătos şi recomandat pentru transportul în oraş. Totuși, dar cei care folosesc acest mijloc de transport nu trebuie să uite de reguli şi de respectul în trafic.
Clubul de motocicliști Road Patrol MC Lugoj pregătește încă un eveniment special. Este vorba de cea de-a patra ediție a festivalului „Rock pe 2 Roți” de la Lugoj. Se preconizează trei zile de muzică bună, motociclete și multă bere rece. Mai mult, unul dintre participanți va pleca acasă cu o motocicletă, oferită cadou în cadrul „Rock pe 2 Roți”.
Campania “Ţi s-a furat bicicleta, TION te ajută să o găseşti!” a ajuns până la Bucureşti. Un cititor al site-ului nostru ne-a trimis un mail prin care ne sesizează dispariţia a două biciclete, care au fost furate… din Bucureşti.
Senatorul de Timiş Petru Ehegartner (ALDE - Alianţa Liberalilor şi Democraţilor) ar putea candida la Primăria Timişoarei din partea noii formaţiuni politice care s-a creat prin fuziunea PLR şi PC. Anunțul a fost făcut miercuri.
Turiştii, dar şi timişorenii, vor avea şansa ca peste ceva timp, aproximativ un an, să beneficieze de city carduri atât pentru transportul în comun, cât şi pentru vizitarea unor obiective de interes din urbea de pe Bega. Consilierul local PNL Ştefan Sandu a venit cu această idee. Clujul, dar şi alte oraşe din România, deja au implementat acest sistem.
ADVERTORIAL. Uneori viața-i un joc de noroc, o goană după mai mult, mai bun sau, poate după nimic. E o alergătură continuă din care, uneori pierzi esența, pierzi valorile primordiale. Pentru fiecare sunt altele, în funcție de educație, experiență și felul de a fi. Ești un călător grăbit, care uiți să-ți mai acorzi timp pentru tine, pentru sănătatea ta. Abia când o pierzi constați importanța ei, fiindcă până atunci ai fost prea ancorat în lupta pentru altceva. Când ajungi pe marginea prăpastiei, ești capabil să plătești oricât doar ca să refaci echilibrul, dar uneori e prea târziu.
Concertul Filarmonicii Banatul, anunțat pentru seara de 19 iunie și anulat, va putea fi audiat de public vineri, 26 iunie, de la ora 21, la Grădina Capitol (sau în Sala Capitol, dacă vremea e neprielnică), cu exact același program și aceiași protagoniști, promit organizatorii: ”Pagini simfonice si arii celebre”, dirijor Wolfgang Groehs, soliști mezzosoprana Aura Twarowska și flautistul Constantin Tălmaciu.
Cerşetoria pare a fi o afacere bănoasă la Timişoara. Dacă în urmă cu câteva zile jandarmii care au luat la întrebări un cerşetor în zona Gării de Nord au constatat că respectivul avea la el peste 1.100 de lei, miercuri, poliţiştii locali au dat peste altul care avea buzunarele pline. Tânărul, care apela la mila publică în zona Pieţei Doina, avea asupra sa peste 3.600 de lei.
Utile
Miercuri, 11 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.
România
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare.
2
Mapamond
Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
1
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.