Pentru amatorii de filme vechi, Filmoteca a pregătit o nouă peliculă care nu trebuie ratată. Este vorba despre filmul „Lovers and Lollipops”, care a fost realizat în 1956 și prezintă o poveste de iubire văzută atât prin ochii adulților, cât și din perspectiva unui copil.
Ministrul Agriculturii Daniel Constantin, copreședintele ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor), are gânduri mari. Acesta a declarat la Timişoara, unde s-a aflat marţi, că ALDE va deveni, în scurt timp, al treilea cel mai important partid din România. Cât despre Maria Grapini, fostul preşedinte al PC Timiş, care s-a declarat împotriva acestei fuziuni (PC plus PLR) şi a părăsit partidul, ministrul Agriculturii spune că nu vorbeşte de rău colaboratorii.
În 8 iulie este Ziua Transportului Public Local în Timişoara. Se împlinesc 146 de ani de când a ieşit prima dată pe străzile urbei şi pentru prima data pe teritoriul României tramvaiul tras de cai. O replică a acelui vagon, dar și alte vehicule istorice și un tramvai nou reabilitat le vor fi prezentate miercuri timișorenilor. RATT anunță devieri de trasee cu această ocazie.
Patru spectacole montate la Timișoara în stagiunea 2014/2015 au fost incluse în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru (FNT), care va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie 2015 la București.
La Timişoara s-au deschis mai multe puncte de prim-ajutor, dar nu toate sunt accesate de locuitorii Timişoarei, deşi temperaturile în urbea de pe Bega ating în aceste zile praguri de până la 39 de grade la umbră. La punctul de prim-ajutor din holul Operei Române din Timişoara nu a călcat nimeni marţi, până la ora prânzului... O explicaţie ar fi şi faptul că în faţa instituţiei de cultură încă se mai întind scena şi instalaţiile care au fost folosite la festivalul Jazz Tm.
Pedeapsă cu închisoarea, asta riscă un bărbat din Timiș după ce a fost prins de polițiști la volanul unei mașini cu numere expirate. Mai mult, șoferul a băut atât de mult încât avea o alcoolemie record.
Cele două tramvaie vechi din parcul RATT care au fost reabilitate cu peste 1 milion de euro vor fi în sfârșit scoase în lume miercuri, când se sărbătorește Ziua Transportului Public Local la Timișoara. Garniturile vor fi prezentate în zona centrală a orașului, alături de tramvaiul tras de cai și alte vehicule. Noul tramvai al Timișoarei - pentru că oficialii primăriei spun că vorbim despre un nou tramvai de fapt – se numește Armonia de la faptul că... avem armonie pe toate planurile în oraș, spune primarul Nicolae Robu.
Sosit la Timişoara pentru a prezenta noul program de asistenţă financiară pentru producătorii agricoli, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a anunţat demararea unei serii de controale în pieţe pentru a combate ceea ce pieţarii numesc fenomenul samsarilor. Oficialul a recunoscut că deocamdată nu au fost luate asemenea măsuri, motivând că, de fapt, ministerul pe care îl conduce ar fi vrut să informeze producătorii de specialitate asupra noii legislaţii. Unii dintre cei prezenți la întâlnirea cu ministrul Agriculturii, sătui să audă doar promisiuni, l-au luat serios la întrebări pe Daniel Constantin.
Capturi importante de material lemnos fără acte, în Timișoara și Izvin. Polițiștii au depistat în trafic mai multe persoane care transportau lemnul, deși nu aveau acte de proveniență pentru el.
Timișorenii pasionați de istorie, dar și cei care își doresc să înțeleagă mai bine trecutul Banatului sunt așteptați marți, 7 iulie, la lansarea unei cărți cu totul speciale. Este vorba despre „Istoria Banatului. Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere”, volum care conține peste 600 de pagini despre această regiune a țării. Cartea a fost realizată de mai mulți istorici importanți, fiind coordonată de Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.
România
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare.
2
Mapamond
Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
1
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.
Ştiri din Timiș
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.
1