Oficialii Aeroportului Internațional Timișoara se așteaptă la peste 10.000 de spectatori în ziua mitingului aviatic Timișoara Air Show 2015. Pentru a evita problemele de anul trecut, când mulți timișoreni au făcut kilometri pe jos din cauza ambuteiajelor și a numărului insuficient de locuri de parcare, în acest an, conducerea Aeroportului din Timișoara a decis suplimentarea numărului de locuri de parcare disponibile pentru spectatori, însă, îi sfătuiește pe timișoreni să folosească autobuzul Expres 4, care, în ziua mitingului aviatic va circula din 15 în 15 minute.
Ordinul Arhitecţilor critică modul de lucru al Primăriei Timişoara şi cere dezbateri publice pe marile proiecte ale oraşului. Vorbim despre investiţii aprobate deja şi aflate în diferite stadii, cum ar fi reabilitarea centrului, lărgirea de străzi şi pasaje CF sau pasajul din Piaţa Victoriei. „Acceptarea unanimă, fără dezbateri, a unor proiecte urbanistice nespecific europene, nu este deloc în favoarea calității vieții și a identității orașului nostru”, afirmă şeful Ordinului Arhitecţilor din Timiş, Vlad Gaivoronschi.
Visul timişorenilor de a merge în vestul Europei pe autostradă, pornind chiar de lângă capitala Banatului, devine realitate în doar câteva zile. Aceasta după ce se va inaugura lotul doi al autostrăzii Arad -Pecica şi punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, situat pe autostradă. Guvernul a aprobat, miercuri, deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei Nadlac II (Romania)- Csanadpalota (Ungaria), evenimentul oficial fiind programat sâmbătă.
În centrul Timișoarei pare să facă fiecare ce vrea... Cu limuzina și alte mașini de lux parcate până în treptele Catedralei Mitropolitane sau lăsate la voia întâmplării, cu o caleașcă trasă de cai și sticla de bere la purtător – așa s-au prezentat participanții unei ceremonii care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în acest lăcaș de cult.
Cele două tramvaie reabilitate ale Timişoarei au fost în sfârşit prezentate miercuri, de Ziua Transportului Public Local. Timişorenii s-au înghesuit în garnituri, dar nu au putut călători cu ele. Cu această ocazie, oficialii primăriei şi cei ai RATT s-au gândit să organizeze o paradă a tramvaielor, vechi şi noi, paradă care a dus la blocarea circulaţiei în toată zona centrală a oraşului. Cititorii revoltaţi ne-au sesizat că au stat zeci de minute în trafic...
Datoriile neplătite la timp la bănci ale timișenilor scad de la lună la lună. Datele Băncii Naționale a României arată că veștile sunt bune în acest domeniu, mai ales dacă ne gândim la creditele în valută, acestea fiind destinate în cea mai mare parte finanțărilor pentru locuințe.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.

România

Nicușor Dan explică de ce a exclus AUR de la guvernare și de ce PNL și USR nu se puteau descurca fără PSD: „30% e mai mic decât 50%”
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare. 2

Mapamond

Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.

Ştiri din Timiș

Din piețe și grădini, în brutării și ateliere. Cum învață elevii din Timișoara să consume responsabil
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lucrările de la Pasajul Slavici-Polonă, „înaintea graficului”. Ce se întâmplă pe șantier
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare. 2

Ştiri din Timiș

Bătaie pe contractul relicitat de modernizare a Școlii Gimnaziale nr.1. Cinci oferte la licitația primăriei
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne. 1

Capitală Culturală

O scrisoare despre care ar fi vrut să știe și Mihai Viteazul, la licitație!
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory. 

Ştiri din Timiș

VIDEO. Cu mașina prin galeriile autostrăzii Margina–Holdea. Șantierul, la 82% grad de finalizare
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat. 1