Distracția de la EXIT a continuat și în a treia zi a evenimentului. Publicul s-a putut bucura din nou de concerte spectaculoase, iar numărul vizitatorilor a depășit un nou record EXIT. Astfel, sâmbătă, peste 52.000 de persoane s-au aflat în Cetatea Petrovaradin. Pe scenele EXIT au urcat John Newman, Manu Chao La Vetura, Martin Garrix, Nuclear Assault și mulți alții. Vizitatorii vor avea parte de o seară și mai incendiară duminică alături de Faithless și Capital Cities.
Procurorii, ministrul Educaţiei, inspectorul şcolar general din Timiș, cu toţii au fost în alertă când s-a aflat că la Liceul Traian Vuia din Făget s-a copiat în voie. Nu mai puţin de 94 de elevi au fost eliminaţi după ce s-a demonstrat cu filmările de pe camerele de supraveghere că au copiat. Nu toţi însă au făcut acest lucru, iar unii elevi, deşi sunt de zece pe linie, au de suferit pentru alţii.
Autorităţile române au fost luate la rost, sâmbătă, cu ocazia inaugurării noului punct de trecere a frontierei situat pe autostrada A1, la graniţa cu Ungaria. Vicepremierul maghiar, Semjen Zsolt a cerut Guvernului României să-şi „reconsidere poziţia de refuz” în a permite deschiderea frontierelor pentru conectarea drumurilor locale. Desigur, Semjen a vorbit doar despre locurile unde există comunităţi maghiare.
Dezvoltatorul mall-ului Timişoara Plaza, care se va deschide în orașul de pe Bega pe Calea Lugojului, a anunţat că acum dispune şi de bani pentru a ridica această investiţie. Aceasta după ce a obţinut acces la o linie de finanţare care va asigura 65 de procente din necesarul de bani pentru noua construcţie.
Timişorenii nu mai sunt în siguranţă pe străzile oraşului nici în plină zi. Un angajat al Regiei Autonome de Transport Timişoara a fost tâlhărit pe stradă. Omul, şofer la RATT, şi-a scos bani de la un bancomat şi se îndrepta către serviciu când a fost acostat de doi indivizi care l-au bătut şi i-au furat portofelul. Bărbatul a ajuns la spital...
Adus cu avionul până pe micuţul aeroport din Arad, sâmbătă, special pentru a fi prezent la tăierea panglicii de inaugurare a legăturii rutiere dintre România şi Ungaria pe autostradă, premierul Victor Ponta s-a ales doar cu o baie de ziarişti şi o discuţie de câteva minute cu vicepremierul maghiar, Semjen Zolt. Chiar dacă nu a tăiat panglici, Ponta a folosit prilejul să promită. Şi autostradă finalizată între Sibiu şi graniţă, şi ministru nou la Transporturi.
În Consiliul Local Timişoara se discută despre realizarea unui aquapark din vara anului trecut şi lucrurile au rămas în acelaşi stadiu. De discuţie, pentru că autorităţile locale nu au contractat încă nici firma care să elaboreze studiul de fezabilitate, lucru stabilit la începutul anului. Acum există trei variante de amplasament: Timişoara, Dudeştii Noi sau Moşniţa Nouă. Primarul Nicolae Robu are o idee fixă: dacă facem un aquapark, trebuie să fie cel mai tare din această parte a Europei.
Zeci de mii de persoane au avut parte de un început de festival spectaculos. EXIT 2015 a reușit să-și impresioneze din nou vizitatorii, iar primele două zile ale evenimentului au fost un adevărat succes. Publicul numeros s-a putut bucura de prestații live de senzație de la unii dintre cei mai în vogă artiști ai momentului precum: Clean Bandit, Emeli Sande, Motoread, Tom Odell, Hardwell și mulți alții. În următoarele două zile EXIT le va aduce iubitorilor de muzică și de distracție la fel de multe concerte speciale.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții și un spectacol de teatru.

România

Nicușor Dan explică de ce a exclus AUR de la guvernare și de ce PNL și USR nu se puteau descurca fără PSD: „30% e mai mic decât 50%”
Președintele Nicușor Dan a ieșit marți seară cu o declarație îndelung așteptată, explicând cum de nu a susținut formarea unui guvern PNL-USR fără PSD. El a spus că cele două partide nu aveau suficiente voturi în Parlament pentru a asigura o majoritate. Șeful statului a susținut că nici sprijinul său nu putea compensa diferența dintre scorul parlamentar al celor două formațiuni și pragul necesar pentru guvernare. 2

Mapamond

Producția de cacao din Coasta de Fildeș ar putea scădea cu până la 25% din cauza fenomenului El Niño
Producția de cacao din Coasta de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu 21% până la 25% din cauza unui episod puternic al fenomenului meteorologic El Niño. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ar putea afecta grav plantațiile, avertizează Administrația națională de meteorologie din această țară, într-un raport consultat de AFP.

Ştiri din Timiș

Din piețe și grădini, în brutării și ateliere. Cum învață elevii din Timișoara să consume responsabil
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Lucrările de la Pasajul Slavici-Polonă, „înaintea graficului”. Ce se întâmplă pe șantier
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare. 2

Ştiri din Timiș

Bătaie pe contractul relicitat de modernizare a Școlii Gimnaziale nr.1. Cinci oferte la licitația primăriei
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne. 1

Capitală Culturală

O scrisoare despre care ar fi vrut să știe și Mihai Viteazul, la licitație!
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory. 

Ştiri din Timiș

VIDEO. Cu mașina prin galeriile autostrăzii Margina–Holdea. Șantierul, la 82% grad de finalizare
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat. 1