Timişorenii au putut observa că în ultima perioadă pe o mulţime de stâlpi de iluminat din oraş au apărut nişte dispozitive de culoare albă, care seamănă cu nişte lămpi micuţe, dar sunt de fapt camere de supraveghere. Zeci de astfel de camere au fost montate în zona centrală a Timişoarei în cadrul proiectului primăriei privind supravegherea video a oraşului, proiect care trebuia deja să fie finalizat la această oră.
După atâtea avertizări de caniculă, marți, meteorologii au întors pagina și au transmis o atenționare de cod galben de ploi torențiale. Avertizarea este valabilă până până miercuri seara, pentru 31 de județe, inclusiv zona de est a Timișului.
Paul Mânzu, considerat liderul grupării din dosarul „prostituate pentru VIP-urile Timişoarei” a fost adus, în noaptea de luni spre marţi, sub escortă, de la Bucureşti la Timişoara. Marţi dimineaţa, el este prezentat magistraţilor pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.
În comuna timișeană Sânpetru Mare dau deja în clocot cazanele de rachiu. În acest weekend se dă startul Festivalului Rachiului, manifestare care a ajuns la cea de-a V-a ediţie.
Paul Mânzu, liderul grupării din dosarul prostituate pentru VIP-urile din Timişoara, a fost prins, luni după-amiază, la Bucureşti.
Locuitorii de pe străzile Popa Şapcă, Take Ionescu şi alte străzi din zona Tipogafilor din Timişoara vor rămâne marţi dimineaţa fără apă caldă la robinete, din cauza unor lucrări programate în zonă, anunţă reprezentanţii societăţii Colterm. Vedeţi lista completă a străzilor afectate de întreruperi.
Între 12 si 16 august, ARDOR Banat (Asociația Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică Banat) a motivat tinerii să se informeze și să se implice în viața comunității. Practic, asociaţia a organizat dezbateri, cursuri şi ateliere pe teme de comunicare.
Conducerea Consiliului Judeţean Timiş și-a înnoit parcul auto. Conducătorii judeţului, preşedintele şi vicepreşedinţii, au primit maşini noi, fiecare câte o Dacia Duster. Maşinile au sosit deja, sunt garate în faţa Palatului Administrativ.
Consilierii judeţeni din Timiş trebuie să dea explicaţii şi să realizeze contestaţii la un audit al Curţii de Conturi legat de finanţarea administraţiei judeţene către cluburile sportive. Curtea de conturi “spune” în raport că asocierile CJ Timiş cu cluburile sportive au fost făcute ilegal, iar consilierii judeţeni vor să demonstreze contrariul.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc, care este acuzat de abuz în serviciu în dosarul finanţării Politehnicii Timişoara în perioada Marian Iancu. Alături de Ostaficiuc, în acest dosar au mai fost trimişi în judecată şi alţi înalţi funcţionari din cadrul CJ Timiş, cum ar fi fostul secretar al CJ Timiş, Petrişor Nădăştean, precum şi membri ai staff-ului de conducere al Poli Timişoara, printre care şi Gheorghe Chivorchian. Prejudiciul calculat de procurori: aproape 10 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Peste 1.100 de elevi din șapte școli din Timișoara participă la activități prin care învață cum să consume mai responsabil, de unde provin alimentele și hainele pe care le folosesc și ce pot face pentru a reduce risipa. Programul „LA PAS - Educație pentru schimbare”, derulat de Asociația CRIES, a început în septembrie, iar până acum 1.112 elevi au luat parte la primele activități.
Ştiri din Timiș
Lucrările la complexul de pasaje Slavici–Polonă avansează în ritm bun și sunt înaintea graficului, susține viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău. Pe șantier se lucrează la rampe, pasaje și fundații, iar un nou drum spre Parcul Industrial Freidorf a fost deja dat în exploatare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit cinci oferte la licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, proiect estimat la 2,4 milioane de euro. Investiția, rămasă fără finanțare prin PNRR, va fi continuată din alte surse, iar școala urmează să fie transformată într-una „verde inteligentă”, cu spații și dotări moderne.
Capitală Culturală
De la 1.500 de euro pornește licitația pentru o scrisoare pe care Mihai Viteazul ar fi fost bine s-o citească la vremea ei. În epistola scrisă în 1598, Sigismund Báthory, fost aliat al domnitorului Țării Românești, îi cere episcopului Alfonso Visconti o....„pilă” la însuși Papa. În aceeași licitație mai este scoasă la vânzare o monedă falsă de 1 Taler, cu efigia lui Báthory.
Ştiri din Timiș
Șantierul de pe Margina – Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 82%, potrivit celei mai recente informări a DRDP Timișoara. Continuă lucrările la tuneluri, pasaje și viaducte, dar și la instalațiile și sistemele de iluminat.
Ştiri din Timiș
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împlinește sâmbătă, 14 noiembrie, vârsta de 75 de ani. Cu acest prilej, preotul dr. Ionel Popescu a transmis un mesaj aniversar în care evocă parcursul spiritual și profesional al ierarhului, activitatea sa pastorală și implicarea constantă în sprijinirea oamenilor aflați în dificultate.
1
România
Crescătorii de animale din România ar putea beneficia de fonduri suplimentare în valoare de 200 de milioane de lei în 2027, după ce Senatul a votat o inițiativă legislativă privind suplimentarea schemei de ajutor de stat pentru sectorul zootehnic.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și-a prezentat bilanțul primilor doi ani de mandat, într-o conferință de presă în care a trecut în revistă zeci de investiții din județ. Deși a vorbit despre „investiții record” și despre schimbarea modului în care funcționează administrația județeană, multe dintre proiectele enumerate sunt încă în execuție, în faza de proiectare sau de licitație. Altele au rămas la stadiul de studii și documentații, iar pentru unele nici nu au început lucrările. Întrebat câte dintre ele vor fi finalizate până la încheierea mandatului, în 2028, Simonis nu a putut oferi o estimare.
1