Reprezentanții Regiei Autonome de Transport Timișoara vin cu precizări, la trei zile după incidentul din tramvaiul care circula pe linia 4 și care a scăpat de sub control după ce un vatman a leșinat. Aceștia susțin că angajatul lor este de vină pentru ceea ce s-a întâmplat și că în niciun moment călătorii nu au fost puși în pericol.
ADVERTORIAL. ProCredit Bank, singura bancă din România cu acționariat 100% german, va deschide în data de 10 august o nouă locație ce va incorpora noul concept de "Zona 24/7", în Timișoara. Noua sucursală este situată în cadrul clădirii City Business Centre, aflată pe Strada Coriolan Brediceanu, numărul 10, corp A, parter, Timișoara, aceasta urmând a prelua activitatea locației din strada Torontalului, care nu va mai fi operațională începând de la data menționată.
Un biciclist amendat pentru că a pedalat pe un trotuar din centrul orașului susține că a fost trimis de polițiștii locali să circule pe pista de biciclete de pe Bd. Republicii, pe contrasens. Legea spune însă că nu se poate pedala pe contrasens, mai ales dacă traseul special amenajat pentru bicicliști are un sens de circulație bine stabilit.
Doamnele și domnișoarele care doresc să-și reînnoiască garderoba de vară sunt invitate la Summer Fashion Swap. Este vorba despre un schimb de haine, fiecare dintre participante având ocazia să schimbe articolele vestimentare pe care nu le mai poartă cu altele. Mai mult, hainele rămase în urma evenimentului vor fi donate.
Ştiri din Timiș
Timișoara intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă la sfârșitul lunii noiembrie. Târgul de Crăciun își deschide porțile sâmbătă, 28 noiembrie, cu aprinderea iluminatului festiv și un concert special în Piața Victoriei. Ediția din acest an aduce un brad de 20 de metri, un patinoar-circuit în Parcul Central, un pian suspendat în Piața Unirii și cinci săptămâni de concerte și spectacole.
Mapamond
Un grav accident feroviar s-a produs miercuri dimineață, în provincia Toledo, în apropiere de Madrid, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit între localitățile Mora și Urda.
Cinema
Regizorul iranian Jafar Panahi, câștigător al Palme d’Or la Cannes și nominalizat la Oscar, a fost condamnat la cinci ani și o lună de închisoare, potrivit publicației Deadline, care citează informații apărute în presa locală. În același dosar, instanța a dispus confiscarea bunurilor și a activelor cineastului, precum și interdicții de doi ani privind călătoriile și activitatea pe rețelele sociale.
Eveniment
Un accident în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism s-a produs în Moșnița. În urma impactului, o femeie de 36 de ani a fost rănită și transportată la spital.
Ştiri din Timiș
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării lucrărilor de construcție.
Turism
Ciorbe și „zupe” de patrimoniu, Pomana Porcului în stil cehesc, un concurs al produselor locale, târg de bunătăți și meșteșuguri, muzică tradițională și un bal al comunității cehe. Acestea sunt câteva dintre atracțiile Zilelor Satului Eibenthal, care se desfășoară între 28 octombrie și 1 noiembrie, în județul Mehedinți, pe Clisura Dunării.
Ştiri din Timiș
Pasajul Solventul se apropie de finalizare, însă lucrările continuă la linia de tramvai din interiorul acestuia. Viceprimarul Ruben Lațcău vorbește despre două premiere pentru Timișoara: un macaz amplasat în mijlocul pasajului, care permite schimbarea din timp a direcției tramvaiului, și integrarea liniei direct în carosabil.
2
Eveniment
Accident pe Calea Lugojului din Făget, unde o manevră de întoarcere făcută fără asigurare s-a încheiat cu o coliziune între două mașini. O femeie de 66 de ani a fost rănită și transportată la spital.