Se întâmplă minunea! La aproape patru ani de la furtuna care a făcut ravagii în Timișoara în septembrie 2017, Primăria Timișoara reușește în sfârșit să repare scena din Parcul Rozelor. Au apărut muncitorii, după ani de promisiuni. Acolo ar fi trebuit să aibă loc Festivalul Inimilor, un eveniment care a dus numele Timișoarei departe de granițele țării, dar care nu va avea loc în 2021.
ADVERTORIAL. Indiferent câte cumpărături faceți, trebuie să știți cum să depozitați corect alimentele, astfel încât să se păstreze în condiții bune cât mai mult timp. Dacă doriți cu adevărat să economisiți bani și să fiți eficient în ceea ce privește consumul de alimente, atunci ar trebui să cunoașteți câteva reguli de bază. Am încercat să le rezumăm în câteva puncte.
ADVERTORIAL. Sibiu, 15.07.2021 – Platforma de facturare online SmartBill și Visa susțin digitalizarea IMM-urilor din România prin acceptarea plăților cu cardul direct pe factură. Utilizatorii SmartBill vor beneficia de opțiunea „Adăugați butonul de plată” care permite clienților să facă plățile direct pe factura digitală, printr-o simplă apăsare de buton. Prin simplificarea procesului de plată, soluția va avea un impact pozitiv direct asupra fluxului de numerar al IMM-urilor, va încuraja plățile cu cardul și va crește rata încasărilor.
Încă nu ai plecat în concediu, dar ai nevoie de câteva zile de relaxare? Săptămâna aceasta la Iulius Town Timișoara poți să te bucuri de un concert live, de trei zile de film, care te vor plimba prin Franța, și de atmosfera mediteraneană de la restaurantul Fenice. Copiii sunt așteptați cu activități interactiv-educative, care le vor pune în valoare aptitudinile creative.
Lista problemelor din Torontalului pare că nu se mai termină. Oamenii spun că s-au mutat la casele din zonă pentru liniște, dar lângă locuințele lor au apărut blocuri de până la 22 de etaje, iar locurile de parcare sunt aproape inexistente. Se plâng și de mizeria din zonă, de ambrozie, dar și de lipsa străzilor asfaltate. Și-ar dori un transport public care să întoarcă la catedrală, piste de biciclete, câteva treceri de pietoni și zone de joacă pentru copii. Primarul spune însă că nu dă promisiuni din burtă și nu poate schimba totul singur în doi ani.
Cele patru mari universități din Timișoara - Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară - și-au exprimat dorința de a începe cursurile în format fizic, cu toți studenții în bănci. Va conta și contextul epidemiologic.

Ştiri sportive

David Popovici, triplu campion în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului European și un nou record
David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului European, pentru a treia oară la rând. A stabilit și un nou record al competiției. 1

Ştiri din Timiș

Aquapark la Sânnicolau Mare, în trei ani. Investiție pentru un complex modern „cu prețuri accesibile”
Consiliul Județean Timiș și Primăria Sânnicolau Mare au semnat acordul de parteneriat pentru realizarea unui complex de agrement și turism de aproximativ 4 hectare, cu finanțare prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Capitală Culturală

Uneltele care spun povestea Banatului. O nouă expoziție, deschisă la Muzeul Satului din Timișoara
O parte importantă din istoria agriculturii bănățene poate fi descoperită, de miercuri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Expoziția „Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic” aduce în fața publicului obiecte de patrimoniu, unele prezentate pentru prima dată, și deschide un nou spațiu expozițional al muzeului.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite pe Calea Torontalului
Miercuri polițiștii au intervenit la un accident produs pe Calea Torontalului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Giroc și Chișoda intră în rețeaua STPT. Ce se schimbă pentru călători din 17 august
Locuitorii din Giroc și Chișoda vor beneficia, începând cu data de 17 august, de un nou sistem de transport public. Serviciul va fi preluat de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), iar localitățile vor fi deservite de liniile metropolitane M3 și M32.

Ştiri din Timiș

Timișoara, orașul care se mișcă cel mai mult seara. Cum arată mobilitatea din Banat și Crișana
Timișoara este, de departe, cel mai dinamic oraș din Banat și Crișana în ceea ce privește cursele Uber, iar ora 22:00 este momentul de vârf al mobilității de seară. Datele companiei arată însă că ritmul deplasărilor diferă semnificativ de la un oraș la altul. 1

Eveniment

Au dat foc vegetației uscate, dar focul a scăpat de sub control, aproape de Lugoj
Un incendiu izbucnit miercuri la Țipari s-a extins rapid pe aproximativ 3.500 de metri pătrați de vegetație uscată și a cuprins o anexă în care era depozitat fân. Flăcările s-au apropiat periculos de locuințele din zonă, însă pompierii din Lugoj au reușit să oprească extinderea focului. Din fericire, nu au fost victime.

Ştiri din Timiș

Zeci de mii de pelerini, așteptați la mănăstirile Maria Radna și Hodoș-Bodrog de Adormirea Maicii Domnului
Peste 20.000 de credincioși sunt așteptați, în acest weekend, la Basilica Papală Maria Radna din Lipova, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În același timp, alte câteva mii de pelerini sunt așteptați la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, pentru unul dintre cele mai importante praznice din calendarul ortodox.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici