4.170 de candidați au fost prezenți joi, în județul Timiș, la proba scrisă la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, din cei 4.306 elevi înscriși, 136 au absentat, iar niciun candidat nu a fost eliminat din examen.
Elevii, studenții și părinții interesați de admiterea la facultate, studiile în străinătate și oportunitățile de dezvoltare profesională sunt invitați să participe la EduFest, un eveniment educațional care va avea loc sâmbătă, 11 iulie, între 11 și 18, la FABER Timișoara. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere.
După ani de promisiuni și blocaje administrative, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru construirea podului rutier și a pasarelei pietonale din zona ISHO, parte a proiectului de completare a Inelului 2 Est. Contractul de aproape 19 milioane de euro prevede și amenajarea unui nou bulevard cu patru benzi și modernizarea străzilor din zonă.
De 30 de ani, medicina a început să vorbească tot mai mult despre lucruri pe care, intuitiv, le știam deja: sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, înseamnă și capacitatea de a te conecta cu ceilalți, de a-ți reduce stresul, de a găsi timp pentru experiențe care îți fac bine. Înseamnă comunitate, ritm, emoție și echilibru.
În urma unei sesizări transmise de un cititor Tion, Garda de Mediu Timiș a descoperit 16 foraje care evacuau apă subterană într-un canal ANIF, din Torontalului, fără avizele necesare și a aplicat o amendă de 40.000 de lei operatorului. Comisarii au dispus oprirea utilizării forajelor și mai multe măsuri pentru intrarea în legalitate, iar reprezentanții ANIF au intervenit pentru a strânge deșeurile din canal.
Banatul intră sub avertizare de instabilitate atmosferică accentuată, joi, până în noaptea de joi spre vineri. Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii puternice, cu rafale de 70-90 km/h, iar izolat de peste 100 km/h. Cantitățile de apă pot ajunge la 50-60 l/mp în unele zone, existând risc de acumulări importante de apă.

Ştiri din Timiș

Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării lucrărilor de construcție.

Turism

Sărbătoare cu gust de patrimoniu în Banatul Montan. Cehii din Eibenthal îi invită pe turiști la cinci zile de tradiții, bucate alese și muzică
Ciorbe și „zupe” de patrimoniu, Pomana Porcului în stil cehesc, un concurs al produselor locale, târg de bunătăți și meșteșuguri, muzică tradițională și un bal al comunității cehe. Acestea sunt câteva dintre atracțiile Zilelor Satului Eibenthal, care se desfășoară între 28 octombrie și 1 noiembrie, în județul Mehedinți, pe Clisura Dunării.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Sisteme folosite în premieră la șinele de tramvai de la Solventul. „Ne va asigura vreme de decenii”
Pasajul Solventul se apropie de finalizare, însă lucrările continuă la linia de tramvai din interiorul acestuia. Viceprimarul Ruben Lațcău vorbește despre două premiere pentru Timișoara: un macaz amplasat în mijlocul pasajului, care permite schimbarea din timp a direcției tramvaiului, și integrarea liniei direct în carosabil.

Eveniment

Nu s-a asigurat când a ieșit din parcare și a provocat un accident în Făget
Accident pe Calea Lugojului din Făget, unde o manevră de întoarcere făcută fără asigurare s-a încheiat cu o coliziune între două mașini. O femeie de 66 de ani a fost rănită și transportată la spital.

Ştiri din Timiș

Păstrezi farmecul, schimbi focarul? Ce poți moderniza la un șemineu vechi înainte de iarnă
ADVERTORIAL. În multe case, șemineul este mai mult decât un mijloc de încălzire: este detaliul în jurul căruia s-a amenajat livingul. Poate are o poliță de lemn lucrată manual, o mască de piatră sau o vatră care amintește de primii ani ai locuinței.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 octombrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la spectacole, expoziții și un atelier.

Ştiri din Timiș

Mini-vacanța de toamnă aduce zile de maxi-distracție la Iulius Town
Iulius Town s-a pregătit, iar în fiecare zi de mini-vacanță copiii se vor bucura de maxi-distracție. La Iulius Town se vor întâlni cu personajele lor preferate și vor participa la ateliere creative și sesiuni de face painting. Accesul la activități este gratuit.

Mapamond

Patru morţi şi un rănit în Turcia, într-o tornadă pe un şantier
Patru persoane au murit, iar o alta a fost rănită după ce o tornadă a lovit un șantier din Antalya, în sudul Turciei. Potrivit guvernatorului provinciei, fenomenul meteorologic neobișnuit a distrus două containere în care erau cazați muncitori.