Polițiștii locali din Timișoara au aplicat, de la începutul anului, peste 4.000 de sancțiuni contravenționale pentru fapte care afectează ordinea și liniștea publică. Valoarea amenzilor depășește 800.000 de lei, cele mai multe fiind date pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991.
„În timpul patrulărilor efectuate atât pedestru, cât și cu mijloacele auto din dotare, polițiștii locali din cadrul compartimentului menționat au aplicat nu mai puțin de 4.187 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 805.684 lei, mai mult de jumătate din acestea, respectiv 2654, fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991”, precizează reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Mai exact, au fost date pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool pe domeniul public, provocare de scandal, adresarea de expresii și cuvinte jignitoare, servirea de băuturi alcoolice unor persoane aflate în vădită stare de ebrietate.
Altfel, polițiștii locali au dat amenzi și pentru alte fapte care afectează curățenia și circulația în oraș. Au fost sancționați timișorenii care au aruncat pe jos resturi, ambalaje, chiștoace de țigări sau coji de semințe, dar și cei care au fumat în locuri în care acest lucru este interzis. Pe lista contravențiilor se află și staționarea autovehiculelor în zone pietonale sau oprirea în locuri semnalizate cu indicatoare care interzic acest lucru.
Peste 400 de persoane fără adăpost
Polițiștii locali spun că acțiunile din teren vizează și fenomenul cerșetoriei și situația persoanelor fără adăpost. De la începutul anului, au fost depistate 423 de persoane aflate în această situație. Acestea au fost predate de 2.216 ori serviciilor sociale, pentru luarea măsurilor necesare și încercarea reintegrării lor. Reprezentanții Poliției Locale atrag însă atenția că fenomenul este întreținut și de banii oferiți de trecători.
„Din păcate, cetățenii continuă să le ofere bani, menținându-i astfel în stradă, aceștia neacceptând să își câștige existența muncind, ci doar stând cu mâna întinsă deoarece astfel primesc mai mulți bani”, precizează reprezentanții instituției.

Acțiunile polițiștilor locali pe aceste linii vor continua și în perioada următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!