tion.ro Web analytics

Mici șantiere prin toată Timișoara. Începe retehnologizarea Colterm, se sparge și asfaltul proaspăt al lui Robu

De Roxana Deaconescu

Mici șantiere prin toată Timișoara. Începe retehnologizarea Colterm, se sparge și asfaltul proaspăt al lui Robu

foto: Seba Tătaru
Covorul asfaltic proaspăt pus pe Bd. C.D. Loga va fi spart în curând. Începe marele proiect de retehnologizare Colterm, de 30 de milioane de euro, desfășurat cu fonduri europene, care presupune lucrări pe multe străzi din Timișoara. Inclusiv pe cele proaspăt reabilitate de administrația Robu.
Scris de Roxana Deaconescu - Covorul asfaltic proaspăt pus pe Bd. C.D. Loga va fi spart în curând. Începe marele proiect de retehnologizare Colterm, de 30 de milioane de euro, desfășurat cu fonduri europene, care presupune lucrări pe multe străzi din Timișoara. Inclusiv pe cele proaspăt reabilitate de administrația Robu.

Energomontaj SRL, Elsaco Electronic și Construcții Erbașu vor lucra până în toamna anului viitor prin toată Timișoara, la proiectul de retehnologizare Colterm, desfășurat cu bani de la UE. Acesta presupune înlocuirea conductelor societății de termoficare pe mai multe străzi din oraș, atât în rețeaua primară, cât și în cea secundară.

Potrivit PMT, se intervine în 33 de zone din aproape toate cartierele, în general în careuri de blocuri, cum ar fi pe Calea Aradului, Torontalului, Lipovei, Lugojului, Șagului, Traian Vuia, Rebreanu, I.C. Brătianu și altele. Doar vara aceasta se intervine pe 29 de kilometri, transmit reprezentanții primăriei. În unele cazuri se va lucra și pe străzile proaspăt asfaltate de primărie, în zona centrală.

„Din păcate, și aici lucrurile nu au fost coordonate așa cum ar fi trebuit. Acest traseu pentru acest proiect de schimbare a rețelelor a fost cunoscut de trei ani. Doar că pe traseu s-au reabilitat foarte recent niște străzi pe care acum trebuie să le spargem din nou. Un exemplu este Bd. Loga, chiar în fața primăriei, care a fost reabilitat recent pe bani publici și acum trebuie spart din nou. Din păcate, am constatat asta cu o mare supărare, și în Parcul Civic, unde este un mare proiect de reabilitare (…), vor fi șanțuri pentru acest traseu, pentru că în trecut nu s-au coordonat direcțiile din primărie între ele”, a explicat Dominic Fritz, care a precizat că în viitoarea organigramă se va regăsi o structură care să se asigure că nu se mai întâmplă astfel de situații.

Unde se sparge prima dată

Cele mai multe lucrări se vor face când se va încălzi vremea, adică după ce Colterm oprește căldura. Potrivit primarului, în 15 aprilie ar urma să fie sistat agentul termic, iar constructorul a mers deja pe teren. Timișorenii care locuiesc pe străzile afectate nu vor rămâne fără apă, „deoarece se vor monta conducte provizorii”.

„Primele lucrări se fac în locațiile unde nu trebuie întrerupt agentul termic, vor începe cu o magistrală de termoficare pe strada Traian Vuia, între intersecțiile cu Averescu și Rebreanu și cu lucrări la rețeaua secundară în zona Eneas și pe străzile Ianos Bolyai, Carol Telbisz, traversare pe Ion C. Brătianu, str. Traian Grozăvescu și Ștefan Cicio Pop. Proiectul trebuie terminat până în 2023. Calendarul de lucrări spune, însă, că ar putea fi gata la finalul verii anului viitor”, a completat Fritz.

Unde se lucrează exact, conform PMT:

„Pentru rețeaua de termoficare primară – Magistrala 2X Dn600, pe str. Traian Vuia între intersecțiile Vuia/Averescu și Vuia/Rebreanu.

Pentru rețeaua de termoficare secundară: în zona Punctului Termic 69, pe o lungime totală de 245 m, traseu nou de 230 m, pe str. Dumitru Kiriac între Eneas și Glad și pe str. Eneas; în zona Punctului Termic 6, pe o lungime de 166 m traseu existent pe străzile Ianos Bolyai, Carol Telbisz, traversare pe Ion C. Brătianu, str. Traian Grozăvescu și Ștefan Cicio Pop”, se arată într-o informare emisă de primărie.

Proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II” are o valoare totală de 148.118.419,84 lei (30 milioane euro – n.r.), din care 106,2 milioane de lei de la UE. Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Potrivit PMT, data începerii proiectului a fost 1 octombrie 2017, iar data finalizării este 30 septembrie 2021, cu prelungire până în 2023. Licitația a fost câștigată de asocierile SC Energomontaj SRL (lider) cu Elsaco Electronic și Construcții Erbașu pentru Lotul 1 – rețele primare și de Elsaco Electronic SRL (lider), cu Energomontaj și Construcții Erbașu pentru Lotul 2 – rețele secundare. Contractele au fost semnate în 10 iulie 2020.

[relatedArticles]

29 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. cet says:

    Daca se lucreaza ca la carte stricaciunile sunt minime!

    • Vlad says:

      problema este ca ai cheltuit bani publici ca sa modernizezi strazi si trotuare si acum le spargi.
      daca era totul coordonat de la inceput, se spargea doar o singura data….
      asta, daca nu merge Dorel la lucru…

  2. Va urasc says:

    Sa vina toti desteptii sa explice cum ca e aiurea sa bagi bani in colterm ca este foarte simplu sa iti pui centrala si cat de prosti sunt aia care mai folosesc Colterm. Sa nu mai vorbim si ca se spargemiar tot orasul. Hai destepti cu centrala proprie, bagati cu argumentu’ ca mi-e dor.

    • Anonim says:

      Pai au dreptate! Că din banii noștrii primăria suportă pierderile alea! Și nu i-am auzit pe nici care de la gaura neagră Colterm să renunțe la salariu…

    • BiBi+ says:

      Bine ca esti tu destept! Probabil ca stai cu pufoaica pe tine ca sa faci economie la caldura. Ai facut vreodata un calcul in cit timp se amortizeaza investitia intr-o centrala?

      • Va urasc says:

        Nu am facut dar sunt convins ca tu ai facut si cred ca rezultatul e multumitor pentru tine. Stai cu bomba in apartament pentru 100 de lei diferenta si ma acuzi pe mine ca stau cu pufoaica. Lasand la o parte ca poluati tot in jurul vostru si mai miroase si a mercaptan prin casa, mai platiti revizii, centrale noi,etc…mai si platiti mii de euro instalare ca sa scutiti 100 de lei si mai si transformati balconul sau spaisul in camera tehnica. Luxul de pe lume, imi permiti sa folosesc in continuare o teava care intra in casa si una care iese? Ma duc sa-mi iau pufoaicansi sa.ma culc ca mi-e frig, brrr. Era sa uit, balconul meu inca exista, nu a fost transformat cu termopan si spoturi in cea mai idioata camera din casa. Te urasc!

        • McVid says:

          Ai dreptate.

        • va iubesc says:

          Cat costa reabilitarea retelei COLTERM ? Cat costa asfaltatul , Cat costa sa platesc pentru altii pierderi de apa , etc ? Eu te iubesc ” va urasc ” ca nu stii ce spui si ai candoarea unui copil. Banii pe asfaltat , pe schimbat tevi , pe sporurile de calculator sau mai stiu eu ce ale functionarilor de la Colterm le platim noi toti , inclusiv tu . Asta , daca nu cumva esti angajat COLTERM

    • Unul says:

      Colterm stiai ca inseamna si apa rece nu ?

      Daca nu ai avea apa rece ai putea porni centrala ?

      Uneori gandeste-te de 2 ori inainte sa gandesti .

  3. dadaa says:

    ” … Contractele au fost semnate în 10 iulie 2020″ … Deci cum vine asta ? Semnezi contractele prin care stii ca va urma sa spargi multe strazi si parcuri, dar in acelasi timp, “in forta”, asfaltezi si refaci aleile din parcuri. plus sistemele de irigatie, iluminat, cand este evident ca vor fi pagube cand sapi din nou.
    De trotuare facute evident, fara autorizatie de constructie, nu are rost sa mentionam … Multumim Lae, mai ai frati ?

    Si mai zice lumea de Fritz … comenta cineva pe undeva, foarte obiectiv ca “mai mult decat Robu, nu merita cetatenii orasului care inca il plang pe acesta” … era trist dar adevarat din pacate, multi au cap doar ca sa nu le ploua in gat

    Acum, cand ti se explica frumos ca trebuie organizati toti furnizorii de servicii si ca atrebuie sa lucreze toti deodata pe o strada, ca atare oprim heirupismul si regandim cateva luni proiectele … lumea urla dupa asfalatarea anuala a bulevardelor mari … chiar ne meritam soarta, fratilor … sub asfalt nu se uita nimeni si nici nu s-ar fi vazut meritele tovarasului, el fiind axat pe “afara-i vopsit gardul, inauntru leopardul” … strategie foarte putin mai gandita decat galeata electorala si kilu de faina, date in campanie

    • Anti_vir says:

      E ideal. Folosesti asfalt de proasta calitate, incasezi bani. Dupa un an se sparge asfaltul pentru lucrarea respectiva si cand apar probleme ai pe ce da vina dupa care mai asfaltezi inca o data. Practic aceiasi lucrare platita de 2 ori.

    • NuNeFacemBine says:

      Corect! Doar ca din pacate suntem cam putini cei care intelegem lucrurile astea si tare mi-e ca ne intoarcem la asfaltarile anuale in nici 4 ani….

  4. Public says:

    Trebuie sa fii prost sa mai ramai la Colterm: nu ai caldura si platesti o groaza de bani. Nu merita sa spargeti orasul pentru o fantoma care este pe moarte. Si mai mare prostie face Fritz cu asta.

    • Marcel says:

      Tocmai nu se renteaza pentru ca sistemul este invechit.
      Daca sistemul va fi reabilitat atunci va functiona foarte bine, comparativ ca cei care au centrala proprie, deasemenea pretul la factura ar trebui sa fie mai ieftin.
      Vezi exemplu Oradea unde au reusit sa modernizeze reteaua.

      • Banater says:

        Cazanele de la cet ard si ele tot gaz ca si centralele murale. Randament centrala murala=92%, randament cazan cet = max. 70%, randament distributie incalzire apartament = 100%(tot ramane in casa, nu se pierde nimic), randament distributie cet= 80%. Timp de asteptare dupa apa calda cu centrala= 15-20 sec, cu Cet 30 sec. – 2 minute. De ce e mai bun CET -ul?

    • Anonim says:

      Băgați firma aia in faliment și gata! Cât să mai suportăm pentru niste hoți care profită de pe niște imbecili prea zgârciți să își pună centrală termică cu toate că își scot banii in primul an numai din diferența ce nu mai o plătesc vara pe căldură!

  5. Daniela says:

    Pentru cei care au centrale, este foarte ușor să comenteze. Nu trebuie să uităm câte mii de familii sunt dependente de colterm. Se pare că ați uitat ce înseamnă să aștepți minute întregi să se încălzească apa la robinet și cât este de frustrant să ști că din 5 MC consumați, cel puțin pentru 2 sunt apă irosită.

  6. Sicman says:

    ataaaaaat baaaa. praf si noroi in continuare, asta vrem!!! ani de zile de praf cat cuprinde

  7. Cineva says:

    Numai asta mai lipsea! Nu o sa ne recunoastem propriul oras. Unde este orasul florilor de odinioara?

  8. gabriela borcsi says:

    sunteti nebuni sinceri, faceti orce alte atata mai este de lucru in timisoara, chiar trebuie strezile proaspat asfaltate sa incepeti cu ele? fritz asta chiar e cretin

    • Neo says:

      E semnată de pe vremea lui Robu… cel care a semnat și pt asfaltări, deși stia ca urmează și asta, vi se pare o imbecilitate, de aia l-a votat lumea pe Fritz, ca ne-am saturat de haosul numit Robu

  9. Timisorean says:

    Deosebit, nu? Acuma robu va fi un erou ca a asfaltat strazile si fritz un derbedeu ca le sparge….. pentru cei cu 2 neuroni, care din pacate sunt multi. Pentru noi astialalti care mai si gandim, asa cum am zis-o de multe ori robu a facut lucrurile de mantuiala si de ochii lumii. Sa faci un lucru bun insemna sa il faci coordonat, sa schimbi conducte in subteran si dupa sa pui asfalt peste. Dar prostovanii o stiu pe aia cu “macar a facut ceva robu”. Da, a furat si si-a batut joc de noi!
    In alte ordine de idei in fiecare an coltermul inghite zeci de milioane de lei, adica zeci de milioane de euro. Cica ar avea vreo 60.000 de abonati. Mi se par cam multi, dar sa zicem asa. Daca la fiecare abonat i s-ar fi dat 1500-2000 euro sa isi ia centrala, sa faca traseul de gaz si de apa in casa x 60.000 = 90-120 mil de euro. Daca asta se incepea de macar acum 5 ani azi eram pe 0. Nu mai trebuiau inca 30 mil pentru conducte si inca alte zeci de milioane care o sa vina!

  10. india says:

    Mana stanga nu stie ce face mana dreapta…bravo ROBULE

  11. Uty says:

    Țara hoților și a mafioților, care se gândesc doar să spargă să aibe de unde să fure cât mai mult. Robu a fost inițiatorul furtului din banu public, împreună cu gașcă, lui din PNL și anumite familii din zona Lipovei, de natură penticostala, cei cărora același Robu lega oferit pe tavă 28 milioane de euro, pt, chipurile, îngrijirea parcurilor pe 5 ani!. Mafia PNL e în floare.

  12. Nelu says:

    Nu iese Robu sa se revolte pe facebook imptriva propriei incompetente care a facut sa aungem la asa ceva?

  13. Anonim says:

    Energomontaj SRL sau Energomontaj SA ?

  14. Cele mai noi știri

    Sănătate

    Au fost confirmate primele două cazuri de infectare cu tulpina Omicron în România

    Sănătate

    Aproape 2.000 de vaccinuri anti-Covid administrate în Timiș în ultimele 24 de ore

    Ştiri din Timiș

    Descoperă povestea Palatului Deschan, „locul primului Bazar din Timișoara”

    Eveniment

    VIDEO. Accident cu un mort și doi răniți pe Calea Șagului, trafic blocat

    Sănătate

    Medici din Timișoara, în bisericile catolice. Vor vorbi cu oamenii despre importanța vaccinării și riscurile infectării cu Covid

    Ştiri din Timiș

    Se caută voluntari cu experiență în business și IT pentru „remodelarea activității” Primăriei Timișoara

    Eveniment

    Certificate Digitale Verzi, la control! Amenzi date de polițiștii timișeni celor fără măști și certificate

    Ştiri din Timiș

    Rata de infectare cu Covid-19 scade sub 2/1000 în Timiș. Situația pe localități

    Sănătate

    Coronavirus, 4 decembrie: aproape 1.500 de cazuri și 131 de decese în România. 78 de infectări în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Șoferii, campioni la amenzile împărțite de Poliția Locală. Sub jumătate dintre sancțiunile date în 2021 au fost plătite

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici