Mergând pe străzile din cartierele istorice ale Timișoarei poate v-ați întrebat cine a ridicat clădirile impunătoare și cum funcționa iluminatul public înainte ca orașul să fie electrificat.

Potrivit reprezentanților Muzeului Național al Banatului, odată cu defortificarea Timișoarei în anii 1890, orașul a fost nevoit să se transforme. Aici intervin cubicașii. Acești muncitori și-au dedicat viețile transportării molozului și recuperării cărămizilor Din truda lor au răsărit clădirile iconice ale Timișoarei. Cubicașii veneau din Banat, Transilvania și Ungaria.

De asemenea, în timp ce Timișoara își ridica palatele, nisiparii erau aceia care, cu șalupele lor asigurau fundamentul. În vremea aceea, nisiparii trăiau din colectarea și vânzarea nisipului și folosindu-se de ambarcațiunile lor, cunoscute sub numele de ladik-uri, navigau pe Bega până la Remetea pentru a-și încărca şalupele cu nisip. Apoi, se îndreptau cu grijă înapoi pe apă, ajungând până în cartierul Crişan din Timişoara. Când ajungeau la mal, nisipul era descărcat pe o platformă largă de lemn, unde era preluat de căruțași. În primele decenii ale secolului al XX-lea, imensele depozite de nisip erau o imagine obișnuită pe malul râului Bega.

Nu în ultimul rând, într-o vreme când tehnologia era limitată, lampagii erau cei care aduceau lumina în viețile timișorenilor.

„Acești purtători de flăcări își asumau riscuri, indiferent de vreme, pentru a aprinde și întreține felinarele. Lor le revenea datoria de a lumina numeroase felinare, a menține claritatea geamurilor lămpilor și a se asigura că toate luminile rămâneau aprinse pe aleile cetății. Începând cu 1882, centrul Timișoarei a fost pionier în iluminatul electric din Europa continentală. Odată cu extinderea electricității, lampagii au devenit din ce în ce mai rari, până când această meserie a dispărut complet din orașul de pe Bega. Deși tehnologia a evoluat, amintirea lor rămâne vie, aducând un omagiu timpurilor de altădată”, relatează reprezentanții Muzeului Național al Banatului.