Salome Zurabișvili, al cincilea președinte al Georgiei, prima femeie în această funcție și în prezent una dintre cele mai proeminente voci ale opoziției pro-europene din țară, a fost la Timișoara pentru Forumul „Timișoara pentru valorile europene”. Fostă diplomată franceză și ministră a Afacerilor Externe a Georgiei, Zourabichvili a devenit în 2018 președinta Georgiei, mandatul său fiind marcat din ce în ce mai mult de confruntarea cu partidul de la putere, „Visul Georgian”, și de cursul politic din ce în ce mai controversat al acestuia.

Zurabișvili a respins rezultatele alegerilor parlamentare din Georgia din octombrie 2024, în urma cărora „Visul Georgian” și-a revendicat victoria, calificând scrutinul drept fraudulos și „furat”. Alegerile au fost condamnate și de Parlamentul European, care a semnalat nereguli semnificative și a solicitat organizarea unui nou scrutin sub supraveghere internațională. Criza politică s-a adâncit după ce guvernul georgian a anunțat că va suspenda procesul de aderare a țării la UE, declanșând proteste de amploare în întreaga țară.

Într-un interviu pentru Tion, Zurabișvili discută despre ceea ce ea consideră a fi „regresul democratic” al Georgiei, influența crescândă a Rusiei și ceea ce ea descrie ca fiind un război hibrid mai amplu împotriva societății georgiene. Ea vorbește, de asemenea, despre rolul opoziției, viitorul european al țării și importanța sprijinului european pentru georgienii care doresc să-și păstreze instituțiile democratice și parcursul european. Parlamentul European a continuat să o recunoască pe Zurabișvili drept președinta legitimă a Georgiei pe fondul crizei politice din țară.

În primul rând, dorim să le spunem cititorilor noștri cine sunteți și de unde proveniți. Știu că ați avut o carieră în diplomație, în Franța, și că v-ați mutat în Georgia, practic v-ați întors la rădăcinile dumneavoastră, cu mai bine de două decenii în urmă. Am dori să știm ce v-a determinat să vă implicați în politică la acea vreme?

Atunci când am plecat în Georgia, am plecat inițial în calitate de ambasador al Franței, iar acea perioadă a coincis exact cu Revoluția Trandafirilor. Am fost invitat de către președintele de atunci, Saakașvili, să mă alătur guvernului în calitate de ministru de externe, ceea ce a reprezentat o abordare oarecum neconvențională. Dar am considerat că acela era momentul în care Georgia urma să se reformeze. Aceasta era promisiunea noului guvern, precum și accelerarea parcursului său către Europa.

Și am văzut că, pe baza acestor două aspecte – experiența mea europeană și experiența mea diplomatică – aș putea fi de folos Georgiei pe care o cunoșteam prin intermediul familiei mele și care se străduia de mult timp să realizeze exact aceste lucruri.

Am văzut că, în următoarele două decenii, Georgia a făcut pași mari către aderarea la UE și integrarea europeană… Dar au existat câteva eșecuri în ultimii ani.

Nu aș numi asta „câteva eșecuri”.

Într-adevăr, să spunem „piedici majore”. Care este situația acum? Cum ați descrie-o? Știu că în alte ocazii, prezentând situația Georgiei, ați folosit termeni precum „autoritar” sau „pe punctul de a deveni o dictatură”.

Ei bine, acum este ca și cu statutul de țară candidată, care ne-a fost acordat în 2023. La fel este și cu democrația. Există doar pe hârtie. Doar pe hârtie. Avem democrație prin Constituție, așa cum avem statutul de țară candidată (la UE – n.r.). Dar niciunul dintre aceste lucruri nu s-a mai manifestat în realitate în ultimii doi, trei ani.

Foarte repede, am pierdut toate instituțiile independente. Toate instituțiile se află acum în mâinile unui singur partid. Așadar, nu știu cum se numește asta, dar aceasta este realitatea, însoțită, în același timp, de legi represive care au limitat treptat toate posibilitățile cetățenilor de a-și exprima opiniile, fie prin demonstrații, fie prin declarații scrise. Astăzi, rețelele sociale sunt deja supuse unei presiuni directe.

Încă reușim, mai mult sau mai puțin, să asigurăm circulația informațiilor, dar acest lucru se face încă sub constrângeri foarte serioase. Și din ce în ce mai mari.

Dar ce ar trebui să facă opoziția? Există cu adevărat speranța că poate schimba situația? Știu că sunt proteste care, practic, continuă de luni de zile. Există vreo șansă ca opoziția să se unească și să poată lupta împotriva sistemului?

Cred că, la acest moment, nu aceasta este problema, pentru că ceea ce vedem, exemplele pe care le vedem, arată că, atunci când te lupți cu un regim autoritar sau o dictatură, nu mai este vorba despre partidele de opoziție care nu au reușit să reziste acestui tip de influență, să se unească, pentru că nu au făcut-o atunci când era necesar.

Atunci treci la o altă dimensiune, și anume: acum vorbim de o societate care trebuie să se unească. Asta s-a întâmplat în Ungaria, asta s-a întâmplat în Serbia. Am ajuns prea târziu.
În 2024, când ne confruntam cu alegerile despre care știam că se desfășurau deja sub o presiune foarte puternică, acela a fost momentul în care aveam nevoie ca partidele politice să-și pună ordine în rânduri, iar atunci ele nu au reușit să o facă.

Și, într-o oarecare măsură, alegerile au fost, desigur, complet manipulate de influențe și ingerințe străine și interne. Dar asta nu înseamnă că nu am avut nicio șansă să câștigăm alegerile, pentru că am fost foarte aproape de victorie.

Ne amintim că partidul de la guvernare, „Visul Georgian”, a avut la un moment dat o anumită poziție pro-europeană…

Aceasta este una dintre expresiile care sunt acum interzise. Nu poți spune «partidul de la guvernare». Ei nu au avut «o anumită poziție europeană». În primul rând, au fost aleși tocmai pentru asta. Sprijinul de care s-au bucurat în 2012 a venit în totalitate din partea celor care doreau oprirea regresului care a avut loc la sfârșitul regimului Saakașvili.

Acesta a fost motivul pentru care oamenii au votat în masă pentru «Visul Georgian». Și i-au ales pe baza unui program european și printr-o coaliție formată exclusiv din partide pro-europene. Nu a existat niciun alt partid în acea coaliție.

Așadar, dacă a fost vorba de o fraudă sau de o minciună, a fost o minciună foarte mare sau o fraudă foarte mare, deoarece situația a rămas așa până în 2019–2020, când au fost întreprinse toate măsurile necesare în direcția Uniunii Europene și a NATO. Relația a fost consolidată, aș spune, cu diferite instituții.

Nu exista niciun motiv să ne îndoim, pe acest plan, că ceva s-ar fi schimbat treptat. Au existat discrepanțe și regrese pe frontul democratic intern, pe care, o vreme, oamenii le-au considerat o chestiune de putere. Ei vor să rămână la putere, așa că limitează o parte din concurență, unele restricții la propria lor putere. Dar nu părea a fi o inversare a orientării generale a țării. Iar acest lucru a ieșit la iveală destul de brusc și destul de paralel cu situația din Ucraina.

Care a fost momentul în care s-a produs schimbarea? A fost influența rusă, corupția sau altceva ce a determinat guvernul să-și schimbe poziția (în ceea ce privește poziția sa inițială pro-europeană – n.r.)?

Cred că această schimbare de direcție a fost inițiativa lor, că doreau mai multă putere, nu mai puțină; a fost și corupție, au fost mai multe. Exista o componentă internă care se înscrie în această linie.

În mod foarte clar, este și un caracter brusc al schimbării. A avut loc pe 28 iulie 2021, exact paralel cu momentul în care americanii au observat că rușii se îndreaptă spre o decizie de a invada Ucraina și au trimis o delegație la Moscova.

Și acesta este momentul. La 10-15 zile de la o manifestație complet pro-europeană pe care am avut-o la Batumi la începutul lunii iulie 2021, la care au venit Zelenski, Maia Sandu, Charles Michel și s-a sărbătorit Europa, brusc am trecut, pe 28 iulie, la respingerea Europei. Asta nu poate veni decât dintr-o instrucțiune (externă – n.r.).

Există teama că Georgia ar putea deveni următoarea Ucraina?

Nu mai este necesar. Dimpotrivă, următoarea Ucraina este Georgia, în sensul că Rusia nu este în măsură să câștige pe plan militar; nu este tentată acum să încerce o altă agresiune militară undeva, poate doar să se joace cu amenințările de agresiune militară, dar acum testează cu noi și, totodată, cu voi toți, ce avantaje le poate aduce războiul hibrid, în sensul că este mai puțin costisitor.

Folosește instrumente cu care este destul de familiarizată încă din perioada sovietică și nu riscă să fie supusă niciunei sancțiuni severe. Așadar, este o politică alternativă foarte atractivă. Și cred că noi suntem unul dintre cobai. Iar acest lucru se extinde deja și la alte țări din Europa.

Cum se manifestă acest război hibrid: în economie, în politică?

În toate domeniile. Absolut în toate. Include influența exercitată prin Biserică, include economia, utilizarea economiei subterane, toată această spălare de bani. Cazinourile sunt una dintre cele mai recente exemple, iar singura lege «pozitivă», fără caracter represiv, adoptată de Parlament în ultimul an este cea care acordă noi privilegii, precum scutirea de impozite, industriei cazinourilor. Ai crede că într-o țară ca aceasta ar exista alte priorități. Dar toate acestea sunt instrumente.

Și include și educația. Am fost scoși din Procesul de la Bologna într-un mod foarte discret. Nimeni nu a auzit despre asta în afara Georgiei. Iar asta înseamnă că deja de anul viitor echivalențele vor deveni o problemă. Programul Erasmus va deveni o problemă. Aceasta este izolarea discretă. Astăzi nu mai ai nevoie de armate pentru a face asta.

Aveți, de asemenea, acele prezențe militare în Osetia de Sud și Abhazia…

Aceasta există de când îmi amintesc. Este un fapt dat. Nu este nevoie să o intensifice, deoarece dispun deja de baze militare foarte mari, iar asta implică anumite costuri. În schimb, această nouă politică nu implică niciun cost.

Este nevoie doar de câțiva specialiști în tehnologie trimiși de la Moscova înainte de alegeri. Este o abordare foarte indirectă. Iar cel mai important lucru pe care ar trebui să-l urmărim din exterior este faptul că această acțiune nu poartă neapărat eticheta «Rusia». Este realizată, în esență, de localnici care au fost folosiți ca intermediari.

Ei înșiși consideră, sau cel puțin așa spun, că «nu servesc interesele Rusiei», ci «servesc interesul național». Și consideră că apără țara împotriva „încercărilor Uniunii Europene de a ne încălca suveranitatea”. Este la fel peste tot. Această retorică pe care o auzim în Georgia de doi, trei ani se răspândește și în alte țări.

Și cum ar putea alte țări, cum ar fi România, de exemplu, să prevină acest lucru?

În primul rând, prin înțelegerea originii acestei tendințe, a modului în care se manifestă și a faptului că este o tendință generală, nu ceva specific țării voastre. Adică, a te închide în țara ta și a considera că este doar problema ta nu este corect, pentru că cred că, desigur, există probleme locale de bază care alimentează acest fenomen. Dar toate aceste scenarii sunt scenarii scrise în altă parte, bine pregătite, și asta este ceva ce trebuie să vezi, să analizezi, înainte de a putea să te aperi, să previi sau să te protejezi împotriva lor.

Și referitor la forumul de la Timișoara. Ce înseamnă, pentru reprezentanții diferitelor state, să participe la acest forum? Aș presupune că aliații pro-europeni care gândesc la fel au ocazia să discute între ei, să facă schimb de idei, dar există un beneficiu dovedit al acestui tip de eveniment?

Dacă mă întrebați în calitate de reprezentant al Georgiei aici, cred că are un beneficiu imens, și anume că unul dintre principalele lucruri de care au nevoie astăzi oamenii care se opun acestor forțe antidemocratice este să înțeleagă că sunt încă susținuți moral din exterior, pentru că nu se mai pot face prea mult din exterior. Dar acest sprijin moral, faptul de a fi văzuți din exterior, este ceva care le întărește propria energie.

Am vorbit cu georgienii de aici, în direct, și le-am explicat ce este Timișoara, ce simbol reprezintă, și faptul că prietenii noștri români de aici află ce se întâmplă în Georgia, acest lucru este foarte important. Nu ar trebui subestimată niciodată importanța acestei solidarități atunci când simți că ești din ce în ce mai izolat pe zi ce trece.

Ați primit și titlul de Doctor Honoris Causa (de la Universitatea de Vest din Timișoara). Ați colaborat și academic cu universitatea sau și acest eveniment are rol pe același plan diplomatic?

A fost prima dată când am fost acolo. Motivul nu a fost unul academic, chiar dacă predau de 15 ani. Motivul a fost însă această împărtășire a aceleiași lupte pentru libertate și pentru apărarea libertății, atât în cercurile politice, cât și în cele culturale, precum și peste tot, în diferite foruri europene.