tion.ro Web analytics

Încă o noapte în frig la Timișoara? Colterm tot nu are un nou furnizor de gaz, nu s-a semnat contractul

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:

Încă o noapte în frig la Timișoara? Colterm tot nu are un nou furnizor de gaz, nu s-a semnat contractul

Reactualizat la:
Timișorenii ar putea sta încă o noapte în frig, la fel ca și bolnavii din spitalele racordate la sistemul centralizat de încălzire. Miercuri seară, la ora 22, Colterm încă nu avea semnat contractul cu noul furnizor de gaz anunțat ca „soluție de avarie”, miercuri după prânz, de primarul Dominic Fritz. Caloriferele sunt reci și nu se știe când se vor încălzi.
Scris de Roxana Deaconescu - Timișorenii ar putea sta încă o noapte în frig, la fel ca și bolnavii din spitalele racordate la sistemul centralizat de încălzire. Miercuri seară, la ora 22, Colterm încă nu avea semnat contractul cu noul furnizor de gaz anunțat ca „soluție de avarie”, miercuri după prânz, de primarul Dominic Fritz. Caloriferele sunt reci și nu se știe când se vor încălzi.

„Am reușit să găsim o soluție de avarie cu un alt furnizor de gaz. Încheiem în aceste ore un contract de urgență pentru o cantitate de gaz care asigură clienților Colterm căldura și apa caldă pentru o săptămână, într-un sistem minimal. Plata o asigurăm în avans din bugetul local: 5 milioane de lei, toți banii de care dispunem momentan”, a anunțat, miercuri după prânz, primarul Timișoarei.

Edilul-șef preciza că va funcționa doar CET Sud, cu un consum minim de gaz, „ceea ce va asigura funcționarea sistemului preponderent în orele de noapte”.

„Spitalele vor avea căldură fără întrerupere. Continuăm să lucrăm pe mai multe variante de soluții pentru ca timișorenii abonați la Colterm și spitalele să aibă în această iarnă căldură și apă caldă”, mai spunea Dominic Fritz.

Un anunț asemănător a venit și de la președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, care a spus, tot miercuri după prânz, că ministrul Finanțelor a rezolvat problema Timișoarei.

„De mâine, pentru cel puțin 2 săptămâni (corect este pentru o săptămână – n.r.), timișorenii racordați la Colterm vor avea din nou căldură. Este un răgaz câștigat cu ajutorul lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, și al unui furnizor de gaze naturale care a înțeles câtă nevoie de ajutor au timișorenii”, se lăuda Alin Nica, pe Facebook.

Nu s-a semnat contractul

În următoarele ore de la anunțul primarului urma să fie semnat contractul cu noul furnizor de gaz, OMV Petrom, dar acest lucru nu s-a întâmplat până la ora 19, când viceprimarul Ruben Lațcău spunea, la TVR, că „sperăm să ajungem să semnăm contractul, pentru că la această oră nu este semnat”.

Mai mulți cititori Tion ne-au scris că au înroșit telefoanele la dispeceratul Colterm, dar n-au primit nici de acolo vești bune.

„Am sunat la Colterm și mi-au transmis că nici vorbă de gaz pe țeavă. Mi s-a transmis că nu au notificare sau gram de gaz pe țeavă. La ora 20.30 nici măcar nu s-a pornit «focul». Încă o noapte fără căldură și apă caldă. Să înțeleg că am fost mințiți?”, ne-a scris un cititor revoltat.

„Am văzut ce se vehiculează în presă, dar noi nu avem gaz. Nu avem nicio notificare de pornire. Sperăm ca măcar dimineață să avem”, i s-a spus unui alt cititor care a sunat la dispeceratul Colterm.

Sursele Tion spun că negocierile încă nu s-au încheiat și robinetul de gaz ar putea fi pornit chiar și miercuri noapte. Nimeni nu poate spune cu certitudine când se vor reîncălzi caloriferele timișorenilor.

Vă reamintim, societatea de termoficare a Timișoarei a rămas, marți, fără gaz, fără de care nu mai poate furniza apă caldă și căldură celor 56.000 de locuințe, școli și spitale racordate la sistemul centralizat de termoficare. E.ON a decis oprirea robinetului din cauza datoriilor de 76 de milioane de lei acumulate de Colterm.

Pe aceeași temă:

Colterm repornește căldura. Dominic Fritz: Am reușit să găsim o soluție de avarie, pentru o săptămână

Prima noapte fără căldură și apă caldă în spitalele din Timișoara: pături suplimentare și saci de dormit pentru bolnavi

17 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Un_Cetatean says:

    Fritz se joaca cu focul. El inca nu a aflat ca nu este bine sa lucrezi cu flacara deschisa ca te arzi!

  2. Adi says:

    Mare mincinos Fritz asta! A doua oara nu ne mai fraierim cu el!

  3. John says:

    Vai si amar ce-o ajuns Timisoara, candva banatenii erau gospodari, da na, acuma-s mai putini, ca s-o umplut de vinituri. Mai un pic si vezi burlane fumegand pe la blocuri, ca-n zonele defavorizate.

  4. Gelu says:

    DoNimic Spritz e nebun! Pe bune! S-a laudat ca prostul in presa, acum 10 zile, ca minunatul consiliu de administratie a votat intrarea in insolventa a Colterm, ca asta e un nou inceput, o miscare extraordinara prin care compania nu e executata de furnizori… shmechereli de romani tepari. Ca urmare Eon s-a enervat si a oprit robinetul de gaz. Cine nu s-ar fi enervat daca ii tragi o teapa cu banii si te mai si lauzi in presa ca esti destept. Ca urmare timisorenii stau acum in frig pt ca primarul lor vorbeste mult si prost si nu face nimic altceva. Am votat USR in Dumbravita, deocamdata sunt multumit de Bugarin. Dar daca as fi avut buletin de Timisoara si il votam pe Fritz, ma enervam rau acum. Parca e copilul lui Robu, si ala, alta cioara vopsita. Penibil!

    • gabi sarmis says:

      Interesant ca esti multumit de Bugarin. Acesta dupa ce ca a ajuns candidat al usr dand spaga, asta ca sa iti faci idee de calitatea unama a lui si a useristilor, sta ca o mobila in biroul de primar si nu face nimic, pentru ca nu poate si nu stie cum se administreaza o primarie. Probabil coace cum sa isi recupereze investitia facuta in spaga si apoi se cara.

    • Vlad says:

      gelu fie esti venit recent pe aceste meleaguri fie bati campii. Timp de 16 ani taranistul Ciuhandu si alti 8 ani liberalul Robu au lasat Coltermul in deriva, fara restructurari de personal, cu angajari de pitipoance trimise de partid, FARA MODERNIZAREA instalațiilor! Dupa 24 de ani cu datorii de zeci de milioane de euro s-a ajuns unde era de asteptat. Ramai in mizeria din Dumbravita unde vecinii tai acum 10 ani se opuneau largirii drumului spre autostrada la 4 benzi motivand cu logica lor de doi bani ca astfel ii vor determina pe soferi sa aleaga o alta ruta inexistenta! Astazi stati cu orele in trafic sa veniti la mall 🙂

  5. ȚEAPA lui Virgil Popescu și Alin Nica says:

    Trecut de 12 noaptea și nema apa calda, nici în calorifere. Asta inseamnă să fii MINCINOS PATENTAT

    • Ouch says:

      Asta se cheama “munca de partid”. Represalii de la Bucuresti pentru ca Timisoara a iesit din rand. Data trecuta au trimis armata sa faca macel.
      Intre timp, daca tot a inceput un ziar sa difuzeze reeditarile romanelor lui Haralamb Zinca, putem sa ne relaxam cu mai putin cunoscutele titluri “Moartea agentului termic” si “Moartea vine pe teava de calorifer”.

  6. Rumburak says:

    pentru ce motiv ar accepta un nou furnizor sa livreze gaz coldtermului si sa incaseze banii la sfintul asteapta?

  7. Olaru says:

    Va rog verificați ca Fritz și a luat 2 case. Mai e una Heeniaxoba Stanciu, pe acolo pe un deal.
    Acest nemernici nu poate fi acuzat de prostie ci de uzurpare la sănătatea cetățenilor. Ca toți Usristii au venit pe distrugere, uitați va și spuneți dacă merge ceva unde sunt ei.
    Fritz, sa te bata Dumnezeu!!!

  8. Anonim says:

    MINCINOS…. ALO TIMIȘOARA CE FACEM???

  9. Radu says:

    Sunteți Păcălici!

  10. Pacurariu says:

    Si asta si Nica sunt niste mincinosi patentati! Trebuie pus mana pe furci si pe topoare si iesit in toata tara! Iarna asta mamaliga va exploda!

  11. gogu says:

    sa bage carbuni pe foc (care nu prea exista in stocul CET) si sa plateasca gazul prostii care se umflau in pene anul trecut cu fostul secretar, caraus de mape fritz von germania

  12. Cele mai noi știri

    Mapamond

    Rusia transmite că a interceptat trei avioane militare ale Franței deasupra Mării Negre

    România

    VIDEO. Guvernul a aprobat măsurile de relaxare de sărbătorile de iarnă

    Eveniment

    Fost polițist de frontieră, extrădat din Germania. A fost condamnat pentru luare de mită și trafic de influență

    Eveniment

    Pistol cu aer comprimat și droguri, găsite în locuințele a doi bărbați din Timiș

    Ştiri din Timiș

    Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș vor 11,5 milioane de lei de la guvern

    Ştiri din Timiș

    Costi Bleja, președintele Alianței Pentru Patrie Timiș: Românii au dreptul să fie liberi

    Ştiri din Timiș

    Centura Timișoara Vest. A fost ales traseul, prin Săcălaz și Utvin, cu patru noduri rutiere

    Ştiri din Timiș

    Noul serviciu public de parcare al Primăriei Timișoara, înființat cu circ. Și câteva semne de întrebare

    Sănătate

    Coronavirus, 8 decembrie: 84 de cazuri noi în Timiș, un deces. Incidența se apropie de 2 la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Șase elevi din Timiș, pozitivi Covid la testele rapide. Crește procentul profesorilor vaccinați

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici