Biserica ortodoxă din Livezile a fost mai plină decât oricând în noaptea de Înviere, poate şi pentru că -n comună e preot nou şi mulţi au vrut să-l vadă oficiind sub ochii lor cea mai importantă slujba din an. Localnicii îl laudă pe nou paroh, şi pentru că ţine slujbe frumoase, după canon, spun ei, dar şi pentru că „ţine cu ăi săraci” şi „are drag de copii”. În a doua zi a sărbătorii însă, în cimitirul comunei a adunat chiar mai multă lume decât la biserică, pentru că la Paştele Morţilor vin şi cei plecaţi, demult, uneori în celălalt capăt lumii şi cei pe care doar sărbătorile îi mai aduc în satul natal. Prilej, deci, de a-i pomeni pe răposaţi, dar şi de a afla cine, cum o mai duce pe lumea asta.
De când se ştiu, cei din Livezile, comună situată la circa 60 de km de Timişoara, ţin cu dichis Paştele Morţilor. Obiceiul, vechi şi respectat, este ca oamenii să aducă tot ce au mai bun pe masa de sărbătoare, de la fripturi de miel, la prăjituri, ouă roşii şi sticle cu băutură, să dea de sufletul morţilor. Bucatele sunt stropite cu apă sfinţită de preot, în cadrul unei slujbe în care sunt citite lungi pomelnice, numărul pomeniţilor fiind, de regulă, de câteva ori mai mare decât al celor care dau de pomană. Vremurile s-au mai „modernizat”, iar societatea de consum şi-a pus amprenta şi pe Paştele Morţilor: lângă coşurile de răchită împletită stau pungi de plastic şi plase de rafie, prăjiturilor cu pandişpan le iau tot mai des locul caserolele cu dulciuri de la supermarket, iar printre uiegele cu vin şi răchie tronează, în cucernicie, pet-uri de plastic cu răcoritoare gazoase. Altminteri, datina se respectă, iar liniştea cimitirul este, pentru o jumătate de zi, tulburată de rugăciuni, de bocete care se amestecă cu zumzăit de copii ce aleargă printre cruci şi primesc dulciuri, de ouă roşii ciocnite printre morminte, şi cu vestea „Christos a înviat!”, care ţine în această perioadă loc de „bună ziua”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!