Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Bolta bisericii de la Muzeul Satului era demontată pentru restaurare. Incendiul, un dezastru pentru patrimoniul bănățean

Bolta bisericii de la Muzeul Satului era demontată pentru restaurare. Incendiul, un dezastru pentru patrimoniul bănățean

De Diana Lupulescu
la 26 March 2025 12:18 Reactualizat la: 26 March 2025 15:27
8 Comentarii

Bolta bisericii de la Muzeul Satului era demontată pentru restaurare. Incendiul, un dezastru pentru patrimoniul bănățean

Foto: Tion
26 March 2025 12:18 Reactualizat la: 26 March 2025 15:27
Întreaga comunitate s-a întristat, miercuri dimineață, la auzul veștii că biserica de lemn din incinta Muzeului Satului Bănățean de la Pădurea Verde a fost mistuită de flăcări. Incidentul a fost catalogat drept un „dezastru” de către Sorin Vlad Predescu, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.
Scris de Diana Lupulescu - Întreaga comunitate s-a întristat, miercuri dimineață, la auzul veștii că biserica de lemn din incinta Muzeului Satului Bănățean de la Pădurea Verde a fost mistuită de flăcări. Incidentul a fost catalogat drept un „dezastru” de către Sorin Vlad Predescu, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

Trimite articolul

X

Vă reamintim că, azi-noapte, în jurul orei 3, pompierii din Timișoara au fost solicitați printr-un apel la 112 pentru a interveni în stingerea unui incendiu izbucnit la biserica din cadrul Muzeului Satului Bănățean.

La fața locului s-au deplasat rapid echipe din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara, care au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Din nefericire, incendiul cuprinsese întreaga biserică, cu pericol de propagare a flăcărilor la casa parohială și la o troiță aflată în apropiere. Biserica, realizată din lemn și având o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, a fost grav avariată.

În ciuda eforturilor pompierilor de a limita extinderea incendiului, biserica a ars în totalitate, iar acoperișul troiței a fost afectat pe o suprafață mică.

„Un dezastru pentru patrimoniul bănățean”

Sorin Vlad Predescu, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, a declarat pentru Tion că pierderea bisericii este un dezastru pentru patrimoniul bănățean.

„E una dintre cele mai importante biserici din Banat, care a fost adusă aici tocmai pentru a fi salvată. E o biserică importantă, construită foarte interesant. Sperăm că poate fi restaurată, deși o parte din substanța istorică oricum s-a pierdut. Din fericire, bolta pictată era deja scoasă pentru restaurare și măcar acel element artistic a rămas. Va trebui restaurată, dar ar fi fost foarte bine să nu aibă loc acest accident”, a declarat pentru Tion Sorin Vlad Predescu, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

Foto: Tion

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, instituție care administrează Muzeul Satului Bănățean, a transmis că pe lângă cercetarea derulată de autoritățile abilitate, va dispune o anchetă internă la muzeu și va trimite un control la celelalte instituții de cultură subordonate administrației județene.

Restaurarea se va face, în primă fază, din fondul de rezervă al CJT

Alături de Înaltpreasfinția Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, Simonis a avut discuții cu specialiștii aflați la fața locului și așteaptă în cel mai scurt timp expertiza acestora. Liderul CJT a transmis că va face tot ce se poate pentru a salva biserica și în primă fază vor fi alocați bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean Timiș în vederea începerii lucrărilor de restaurare.

Întrebat de Tion ce înseamnă pierderea lăcașului de cult pentru patrimoniul județului Timiș și pentru muzeu, directorul interimar Dorel Micle ne-a răspuns:

„Biserica din Topla reprezintă cel mai important obiect de patrimoniu din muzeul nostru. Este o clădire monument național de clasă A, care datează din 1746, reprezentativă atât din punct de vedere al arhitecturii, cât și a valorii istorice pentru județul nostru, deci e o mare pierdere. Vestea bună este că n-a ars în întregime, a ars doar acoperișul de șindrilă și turla, care erau din lemn de esență moale, din brad. Ea a fost refăcută undeva prin 2012-2013.

În schimb, pereții, care erau autentici, sunt din esență tare, un lemn foarte bine păstrat, și au suferit deteriorări, dar nu foarte mari, pot fi reutilizați, curățați, restaurați. De asemenea, în urmă cu câțiva ani, atunci când s-a făcut un proiect pentru conservarea și restaurarea bisericii s-a demontat pictura de pe plafonul interior pentru că ploua și colegii au avut prezența de spirit, la vremea respectivă, să îl demonteze, să-l conserve, să-l introducă în laborator într-un depozit al nostru, deci era în altă parte, precum și câteva dintre icoanele din interior, motiv pentru care avem speranță că toate aceste obiecte, plus o restaurare făcută profesionist, poate să readucă la viață bisericuța noastră.

Da, este o pierdere în acest moment, dar tragem speranța că putem să o punem pe picioare, să o aducem la viață cu atât mai mult cu cât și Biserica Ortodoxă, prin Mitropolia Banatului, cât și Consiliul Județean Timiș, ne-au promis tot sprijinul lor. E un caz special, e o urgență, o vom trata ca atare. De asemenea, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, toate instituțiile își dau suportul pentru a reabilita acest edificiu de cult și de patrimoniu în același timp”.

Totodată, pastorul baptist Ionel Tuțac, inițiatorul proiectului Muzeul Bibliei, a transmis, miercuri, că la Timișoara a avut loc un miracol.

O Biblie a supraviețuit miraculos

„Azi noapte, în jurul orei 3, valoroasa Biserică de lemn din incinta Muzeului Bănățean a luat foc. Celebrul lăcaş de cult are 279 de ani, fiind construită din lemn în satul Topla, comuna Mănăştur, județul Timiş. Clădirea a fost mutată la Timişoara în anul 1987 şi a fost refăcută între anii 1994-1996. O Biblie veche a supraviețuit în urma acestui incendiu ce a distrus mare parte din vechiul lăcaş de cult.

Se dovedeşte încă odată faptul că Scriptura este o carte sacră, mesajul ei fiind nepieritor. Supraviețuirea miraculoasă a acestui exemplar al Sfintei Scripturi ar trebui să ne determine pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine valoarea Cuvântului scris”, a precizat Tuțac.

UPDATE: Potrivit ISU Timiș, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric.

Biserica din lemn de la Topla, mistuită de flăcări

 

Pe aceeași temă:

VIDEO. A ars biserica de la lemn de la Topla, din incinta Muzeului Satului Bănățean din Timișoara

Trimite articolul

X
Taguri:
dorel micle ,
muzeul satului incendiu ,
Sorin Vlad Predescu
8 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Marius says:
    March 26, 2025 at 12:43 pm

    Totul pentru ca puneti incompetenti in pozitii importante. De corabia lui Tezeu ati auzit? Cam asta inseamna acum restaurarea. Si asta doar din cauza ignorantei, prostiei si nepotismului, care au cuprins intreaga tara. Este incomparabil mai ieftin si mai usor sa previi astfel de situatii, decat sa incerci sa le gestionezi urmarile. Macar in ceasul al 13-lea, ca al 12-lea a trecut deja, o sa instalati sisteme de alarma performante in celelalte case de LEMN??? Sau asteptati sa vada iar cineva flacari iesind prin acoperis si de acolo? Sau a descoperit cineva ca poate face un cartier nou pe terenul muzeului si trebuie ars tot inainte?

    Reply
  2. petrica says:
    March 26, 2025 at 12:50 pm

    isi da cineva demisia?

    Reply
  3. Ionion says:
    March 26, 2025 at 3:31 pm

    Așa știu unii să aibă grijă de ce primesc moștenire. Nu puteau să trateze lemnul cu substanțe ignifuge? Nu puteau monta discret niște senzori de fum, cum era mascată și instalația electrică? Se distruge tot din cauza dezinteresului, ca după străinii să spună că noi nu am avut nimic și nu am fost în stare să facem nimic.

    Reply
  4. Gheorghe robu says:
    March 26, 2025 at 7:32 pm

    Freddy e de vină

    Reply
  5. cont bancar says:
    March 26, 2025 at 9:07 pm

    Dumnezeu a vazut ca regiunea asta nu merita o asemenea biserica si ca atare a ingaduit distrugerea ei.
    Faceti un cont in care putem sa ajutam la reconstructie. Voi contribui cu drag.

    Reply
    • Tibix says:
      March 27, 2025 at 10:09 am

      Stimate “cont bancar”. Va contraziceti in vorbe. Eu zic ca daca “Dumnezeu nu vrea o astfel de biserica aici”, de ce ne opunem noi vointei lui?

      Reply
  6. cosva says:
    March 26, 2025 at 10:33 pm

    Acoperisul a fost reparat in 1998 de catre militari in termen de la graniceri, militari ce stiau sa faca acoperisuri din sindrila, de undeva din zona de nord a Romaniei. Din cate imi aduc aminte, acoperisul a fost deteriorat de ceva furtuna iar pentru repararea lui, seful de stat major de la Brigada de Granicieri din Timisoara a reusit sa identifice printre soldatii in termen, doi soldati care au reusit sa faca reparatiile necesare. Pacat ca actuala conducere si-a batut joc de un asemenea tezaur national.

    Reply
  7. Gicu says:
    March 27, 2025 at 6:47 am

    Trantorii care lucrează la stat încă odată și au făcut datoria.
    Muncă zero bani cu nemiluita.
    Un singur lucru trebuia să facă și ei și nici pe acela nu au fost în stare reușind sltfel să altereze patrimoniul României.

    Reply
  8. Cele mai citite știri

    1
    Când e nevoie de un consult psihiatric. Medicii Spitalului Municipal Timișoara explică semnele care nu trebuie ignorate
    2
    Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
    3
    Transportul naval al STPT, suspendat pentru câteva ore sâmbătă. Are loc prima ediție Bega SuP Festival
    4
    Întâlniri de autocunoaștere, ședințe de spiritism, droguri de mare risc și zeci de mii de euro descoperite de DIICOT la o fundație
    5
    Denis Blidariu, interpret în Limba Semnelor Române și promotor al drepturilor omului: „A comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles”
    6
    Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
    7
    Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
    8
    Girocenii și chișozenii, invitați la întâlnire. SMTT îi întreabă cum să îmbunătățească transportul public
    9
    Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
    10
    Cum arată epuizarea în societatea de azi? Nouă artiști explorează limitele corpului, într-o expoziție la Timișoara

    Cele mai noi știri

    România

    Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Ce ajutoare ar putea primi românii

    Capitală Culturală

    Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara

    Mapamond

    Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii

    Mapamond

    Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta

    Capitală Culturală

    Timișoara devine capitala culturii sârbe în luna noiembrie. Concerte, teatru, filme și expoziții

    Ştiri din Timiș

    Horticultura S.A aduce precizări după incidentul în care un copil a fost rănit la Cimitirul Calea Șagului

    Ştiri din Timiș

    Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața

    Ştiri din Timiș

    Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome

    Capitală Culturală

    Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

    Mapamond

    Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323