Parte din proiectul „Valorificarea potențialului siturilor arheologice Parța și Majdan pentru stimularea turismului în zona transfrontalieră Banat”, construcția punctului muzeal a fost implementată cu fonduri nerambursabile obținute de Consiliul Județean Timiș prin Programul Interreg România-Republica Serbia 2014-2020.

Proiectul, cu un buget de peste 750.000 de euro, a debutat în vara lui 2019. În 15 octombrie 2021, Muzeul Național al Banatului a predat amplasamentul pentru construcția punctului muzeal de la Parța, iar lucrările ar fi trebuit să fie gata în nouă luni, ceea ce nu s-a întâmplat.

„În principiu, pandemia și efectele conflictului din Ucraina au dus la întârzieri pentru că nu se putea lucra nefiind posibilă prezența fizică pe teren. Ulterior au început să apară chestiuni legate de prețurile materialelor, de disponibilitatea materialelor pentru că până la urmă nu era vorba de preț, ci mai degrabă cât de ușor poți să le procuri, mai ales că unele din reperele aflate în punctul muzeal au niște caracteristici mai speciale. Acoperișul se sprijină pe niște grinzi dintr-o bucată de peste zece metri cu diametrul constant”, a declarat pentru Tion Adrian Lupuț, manager de proiect din partea CJT.

Sanctuarul Neolitic a fost descoperit pe malul Timișului, la 1,5 kilometru distanță de locul în care se află punctul muzeal.

„Noi am ținut cont de faptul că s-a descoperit la Parța și am considerat că e cel mai bine să se reîntoarcă în localitatea unde a fost descoperit. Probabil că de aici, având în vedere că în clădire mai sunt și spații administrative unde pot să lucreze arheologii, se va putea constitui ca o bază de cercetare ulterioară a sitului care a fost descoperit în urmă cu aproximativ 50-60 de ani”, a mai spus Lupuț.

Arheologul Gheorghe Lazarovici, cel care a făcut descoperirea în anii 70, a fost prezent, miercuri, la inaugurarea Punctului Muzeal de la Parța. Acesta e povestit ce piedici a întâmpinat atunci și s-a declarat împotriva mutării Sanctuarului Neolitic, aflat în Castelul Huniade.

Sanctuar unic în Europa

„Atunci când am descoperit sanctuarul, i-am anunțat pe cei de la Ministerul Culturii seara, a doua zi dimineață au dat telefon la muzeu și au venit la consiliul județean și prima idee a oamenilor de atunci a fost să facă o clădire aici. Le-am spus că nu se poate pentru că fiind digurile, apa crește, nu avem cum să salvăm vestigiile. Și atunci am lucrat de asemenea manieră încât să îl putem cândva reconstitui. Din păcate, nu au înțeles la Muzeul Banatului, la acea vreme, că este necesar un spațiu mai larg și mi-au dat o sală în care a trebuit să reduc cu o treime sanctuarul, piesele arhitectonice și elementele. Nu ar fi singurul necaz, dar după, au aruncat restul de materiale pe care le-am adunat. Nici nu m-au înțeles, directorul de atunci, ce trebuie făcut și cum, era cam grăbit și era politruc, în 78-82”, a afirmat profesorul Gheorghe Lazarovici.

Potrivit acestuia, sanctuarul este foarte valoros întrucât este unic în Europa și unic prin monumentalitatea sa.

„Sanctuarul inițial are 13 metri, 12,7 cu 6 metri, în cea de-a doua fază era puțin mai mic decât primul, dar ce era important: era chiar în centrul așezării, cu un metru față de cât am măsurat noi, pica pe axul sanctuarului. Cum au calculat, probabil cu sfoara. Au luat o sfoară, au întins-o la jumătate și au zis: aici punem sanctuarul. De unde au început măsurătorile? De la sistemul de șanțuri. Șanțurile și palisadele erau în interior, niște garduri înalte. Unele dintre aceste palisade, ca să nu ia foc, primele erau învelite în lut ca să nu poată fi aprinse, pentru că acesta era cel mai mare pericol, să le dea de lucru la apărători și între timp să atace într-un loc sau altul. Era o perioadă destul de tulbure pentru că avem dovada, am săpat la Bucovăț, la vreo 30-40 de kilometri de Timișoara, unde este o așezare asemănătoare și distrugerile de acolo s-au petrecut și în aceste zone. Nu știu pe seama cui să punem aceste distrugeri pentru că ele au fost numeroase”, a povestit arheologul.

Gheorghe Lazarovici a explicat și de ce este important sanctuarul.

„Pentru că în centrul lui avea o statuie monumentală pe un soclu, avea un bust înalt de 1,7 metri de la soclu. S-a păstrat doar capul taurului, capul marii mame, știm că era mamă pentru că avea un pântec. Și capul ei nu s-a păstrat, când au distrus așezarea au scuturat statuia ca să o dărâme și atunci unul dintre atacatori a luat-o și s-a dus să se laude că a luat trofeul, pentru că marea mamă era importantă pentru că această temă a taurului și a marii mame rămâne de-a lungul Neoliticului până la Epoca Cuprului. Statuia era o deschidere, un fel de vitrină, iar mai târziu în fața ei s-a construit un altar unde aduceau jertfe pentru că nu aveau voie să intre în sala unde era marea statuie monumentală decât doar când aveau loc inițieri – când trec de la pubertate și aparțin comunității, după 14-15 ani, cam astea erau perioadele de inițiere”, a spus Lazarovici.

Acesta a lucrat mulți ani la recuperarea vestigiilor istorice de la Parța.

„În partea de apus a sanctuarului erau mai multe elemente de ritualuri: chiar în față, la intrare, lângă perete era o râșniță și deasupra ei era o cupă, apoi un soare și o lună. Luna era în relief, iar gaura – era soarele. Era importantă pentru că noi am făcut un experiment, am reconstituit această înălțime și am urmărit umbra și am văzut așa că umbra când intra prima dată lovea războiul de țesut. Simbolic, doar din 7 fire. Numărul 7 e sacru și îl găsim în toată epoca Neoliticului. Și la războaiele de țesut sunt de 3 ori câte 7, sau de 4 ori câte 7 asemenea fire. Când ajungea lumina pe războiul de țesut, era simbol că femeile trebuie să se oprească cu lucrările și să înceapă ritualurile de seară. Iar după aceea lumina trecea și pica pe un vas care este aici în vitrină, un vas cu față umană în care era lichidul sacru. Deci asta simboliza că îl sfințește. Iar după aceea, printr-un orificiu, într-o fază târzie, încăperile dintre răsărit și apus au fost închise și a rămas doar o deschidere. Și am făcut experimentul și am văzut că lumina pica în spatele statuii monumentale, pe acest vas cu față. Era un vas cu față umană jos, apoi când lumina ajungea la asfințit, ajungea în spatele sanctuarului. Am găsit cele două amfore, de fapt numai una este aici, în prezent. Vă spuneam că este unic în Europa. (…) În regiunile noastre doar capetele monumentale s-au găsit, niciodată o statuie întreagă”, a mai declarat arheologul Gheorghe Lazarovici.

Sanctuarul neolitic nu va fi mutat la Parța

Sanctuarul este găzduit de Castelul Huniade. Arheologul a explicat de ce nu a fost de acord ca vestigiile să fie mutate în punctul muzeal special pregătit la Parța.

„Vom face o replică, pentru că sanctuarul când l-au montat, l-au montat așa pe pereți, au pus pe structurile de nuiele care trebuiau reconstituite în picioare, au pus plasă, au turnat mortar, le-au fixat în perete. Nu se mai pot desprinde. Chiar dacă l-am desprinde, fiindcă sala era curbă… Nu au mai reconstituit pereții cum au fost. Trebuia să mai lase urme de bârne, cum era. Deci, eu l-am reconstituit grafic, și primul, și al doilea sanctuar, așa încât pentru specialiști care înțeleg cum e asta, pentru că sunt mulți care se uită la ele, nu au văzut în alte părți, nu au cum să înțeleagă aceste lucru. Și pentru specialiști e greu să înțeleagă.

Dar ce e important e că nu am fost de acord să îl mute. De ce? Chiar statuia monumentală care era au montat-o pe un soclu neasigurat. El a fost soclu făcut din nisip bătut ca și statuia, a fost inițial din nisip, am îmbrăcat într-o pânză, au bătut nisipul și au așteptat să se usuce, au lipit un prim strat de chirpici, deci argilă, și al doilea cu argilă mai puternică și a fost ars la fața locului. Când am demontat sanctuarul, noi am ridicat și acele resturi de vatră care au ars odată cu arderea statuii, apoi s-a făcut acoperișul.

Din păcate, așa l-au montat (n.r. – în anii 80) încât nu se mai poate demonta. E în Muzeul Banatului, într-o sală paralelă și nu am fost de acord, voiau să îl mute de acolo, nu se poate, dacă ar fi mutat orice se strică. Aici (n.r. – la Parța) va fi o replică pentru că nu avem cum altfel”, a declarat arheologul.

Licitație pentru o replică a sanctuarului

Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului, ne-a declarat că săptămâna viitoare se scoate la licitație realizarea replicii.

„Cred că în trei luni vom finaliza și replica sanctuarului, din fondurile Consiliului Județean Timiș”, a spus pentru Tion Ilaș.

Clădirea care găzduiește Punctul Muzeal Parța va fi funcțională după ce se finalizează replica sanctuarului. Vizitatorii vor plăti o taxă modică de intrare.

„Inițial se discutase despre o posibilă relocare a replicii de la muzeu, doar că la insistențele domnului profesor Lazarovici am înțeles că din cauza faptului că e foarte fragil s-a luat ulterior decizia, de către partenerii de la Muzeul Banatului, să se facă o replică de la zero”, a spus managerul de proiect Adrian Lupuț, întrebat dacă nu s-au putut corela cele două proiecte, construcția clădirii cu realizarea replicii sanctuarului.

Sanctuarul neolitic de la Parța are o vechime de 6.200 de ani, iar vestigiile descoperite unt păstrate în Castelul Huniade.

Situl arheologic Parta Tell 1 este cunoscut pentru descoperiri de materiale arheologice încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Primele săpături sistematice au debutat în comuna timișeană în anul 1931. Sanctuarul neolitic a fost descoperit prin dezvelirea statuii monumentale, care s-a remarcat imediat ca un element arhitectonic de excepție.

Cercetarea sanctuarului a fost finalizată în anul 1985, fiind documentată existența în acel loc a unei clădiri monumentale, de aproximativ 11,6 x 6 metri, care conținea spații delimitate de mai mică dimensiune, în care se găseau păstrate artefacte neolitice care puteau releva destinația diferitelor încăperi ale sanctuarului.

În jurul sanctuarului se găseau clădiri cu funcțiuni cu structură complexă, care puteau fi puse în legătură cu destinația cultică a sanctuarului.

foto: Tion