Protestul din stradă vine după acțiunea de luni, 28 septembrie, când elevii din Timiș au răspuns apelului Consiliului Național al Elevilor și au venit îmbrăcați în negru la școală.
La protestul de luni, Ana Vidoni, președinta Consiliului Județean al Elevilor Timiș, explica faptul că elevii contestă atât argumentul potrivit căruia uniforma ar contribui la combaterea bullyingului, cât și lipsa consultării lor în procesul de elaborare a măsurii.
„Decidenții ne-au spus că uniformele vin ca o rezolvare a bullyingului în școli. Iar noi considerăm, în primul rând, că bullyingul nu poate fi rezolvat printr-o metodă care ține doar de aparențele noastre”, a declarat Ana Vidoni pentru Tion.
Proiectul privind uniformele, la Camera Deputaților
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și urmează să fie dezbătut și votat de Camera Deputaților, care este for decizional.
În forma adoptată de Senat, elevii din învățământul preuniversitar ar urma să poarte uniformă la cursuri, în condițiile stabilite prin regulamentul fiecărei școli. Modelul, standardele tehnice și componentele uniformei ar urma să fie stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților.
Proiectul prevede și posibilitatea acordării unor gratuități sau subvenții pentru achiziționarea uniformelor, în funcție de veniturile familiilor. În forma inițială erau prevăzute amenzi pentru elevii care nu purtau uniformă și pentru școlile care nu respectau obligația, însă aceste prevederi au fost eliminate în Senat.
Elevii din Timiș au anunțat că vor continua protestele și dacă proiectul va fi adoptat de Camera Deputaților.
Trimite articolul
XUUNIDORMELE sunt foarte BUNE ! SĂ VĂ I TRE BINE ÎN CAP !
Elevii din Franta protesteaza pentru ca vor… mai mulți profesori, clase mai puțin aglomerate și condiții mai bune în școli.
Elevii din Romania se revolta impotriva uniformelor.
Pentru proteste se pot imbraca in UNIFORMA NEAGRA, dar la scoala nu merge uniforma.
Asa se cresc protestatarii, de meserie!
Protestul mucosilor care oricum poarta un soi de uniforma cand vine vorba de a fi la moda! :))
Daca vor sa demonstreze pentru o cauza importanta atunci sa protesteze pentru lipsa lor de disciplina, moralitate si empatie fata de proprii colegi cat si pentru lipsa de interes a profesorilor in a se implica real in pregatirea lor.Pregatirile se fac doar in privat prin meditatii astfel fiind privilegiati doar elevii din familii instarite. Restul devin TIK TOK-ari de meserie.
Cum sunt părinții asa sunt și elevii!
Contează părerea lor referitor la acest aspect?
USR iștii înseamnă copii sa protesteze împotriva normalității
Pentru cresterea calitatii invatamantului si pentru siguranta unui loc de munca dupa absolvire nu fac proteste.Pentru toale da.Generatie de ratati si tiktokari.Astia-s viitorul Romaniei.😒
dap, poate printre motivele protestului il introduc si pe cel cu nerespectarea legii ce prevedea alocarea a 6% din PIB pentru educatie. Legea e doar de vreo 15 ani si nu s-a aplicat niciodata, numa’ zic. Sau noile legi ce prevad 15% din buget oentru educatie. Sau ca presedintele a zis ca suna stupid, dar trebuie… taiat de la educatie! Sau faptul ca dupa ” reformele” Sobolojafului multe scoli prin tzara nu mai au profesori la diferite discipline (nici inainte nu erau suficienti) ca si-au bagat picioarele si di. aia care mai erau.
Slava!
nu conteaza.
conform legilor romasnesti, n-au nici discernamant, nici drept de vot, deci nu conteaza.
Ar fi mai ok sa protesteze ca nu ii invata scoala nimic, nu pentru o uniforma. Sau pentru starea sistemului de invatamant.
Și cum rezolva uniformele problema identității de gen? Legea românească încalcă directivele UE de libertate a identității de gen. In plus elevii nevoiași se pot îmbrăca cu hainele de bogați de la magazinele sh mult mai ieftin că o uniformă. Cine face uniformele? E afacere de partid?
-
dap, tu ai purtat uniforma? Daca da, asa tare te-a deranjat? Daca nu… poate ca mai studiezi rolul uniformei, cat despre CUM se implementeaza treaba asta, putem discuta, sa nu amestecam “CE” – a purta uniforma -cu “CUM” – cum se implementeaza practic legea. Ma gandesc ca se pot face niste norme de aplicare, se pot organiza achizitii prin licitatii publice duppa caiete de sarcini care sa prevada de la model-aixi ar putea fi consultati elevii, la material, la pret maxim.
La cantitati mari se pot obtine preturi competitive. Plus se pit da subventii oentru uniforma unde e cazul. Cu 2 perechi de uniforma iesi mai ieftin decat sa-ti schimbi 7 randuri de imbracaminte(fie ea si sh) ca sa nu para elevul sarac fata de altii. Asta oentru cei care folosesc argumentul ‘bani’ total aiurea fara sa faca un calcul, dar rolul uniformei (si beneficiul dat de aceasta!) e altul.Slava!
-
Tu ești o vită și nu ai voie sa comentezi absolut nimic. Marș înapoi la colț că nu ai voie sa zici nimic