Licitația Primăriei Timișoara pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor din proiectul de regenerare urbană a Pieței Mocioni a atras doi ofertanți. Este vorba despre firma PORR Construct (cu cinci subcontractanți), cea căreia municipalitatea i-a atribuit și contractul pentru proiectul asemănător din Traian, și asocierea SEMARC A Z CONSTRUCT (lider) – E-ONE HOLDING S.R.L.– SYLC CON TRANS – FLASH LIGHTING SERVICES – Automagistral-Pivden.
Contractul are o valoare estimată de 45,6 milioane de lei fără TVA – adică 55,2 milioane de lei sau 10,8 milioane de euro, cu TVA. Licitația a fost lansată la începutul anului, iar ofertele au putut fi depuse până pe 24 februarie. Prrimăria are la dispoziție maximum șase luni pentru a face evaluarea ofertelor. Ulterior, după atribuire, semnarea contractului și emieterea ordinului de începre, lucrările ar trebui finalizate în termen de trei ani.
Printre modificările prevăzute în proiect se numără lărgirea trotuarelor și pistelor pentru biciclete, benzi dedicate transportului public, reamenajarea spațiilor verzi și a zonelor pietonale, precum și modernizarea infrastructurii de utilități. Un element central al proiectului va fi amenajarea unei fântâni arteziene la nivelul solului, cu jocuri de apă și lumină, în jurul căreia vor fi amplasate bănci circulare din beton armat, placate cu dale din granit și șezut metalic.
Zona de intervenție se întinde pe 26.000 de metri pătrați și include bulevardul 16 Decembrie 1989 (tronsonul dintre Splaiul Tudor Vladimirescu și Piața Mocioni), Piața Sfânta Maria, Piața Mocioni, precum și intrările de pe străzile adiacente: Gheorghe Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Zugrav Nedelcu, Moților, Ady Endre, Emanoil Gojdu, August Treboniu Laurian și Ion Heliade Rădulescu.
Vă reamintim, contractul pentru documentația tehnică și de proiectare a fost semnat în decembrie 2022 cu firma Total Business Land SRL din Alba Iulia, singura care se înscrisese la licitație. Valoarea era de 981.052 de lei (puțin sub 200.000 de euro), cu TVA. Au fost mai multe consultări cu publicul, dar și alte critici ulterioare pe rețelele de socializare. De exemplu. revoluționarul Corneliu Vaida a criticat faptul că va fi desființat sensul giratoriu din Piața Mocioni și că sunt prevăzute prea puține locuri de parcare.
În orice caz, în mai 2025 a fost emisă și autorizația de construire pentru proiectul din Sinaia, iar în august, a fost aprobată și documentația tehnico-economică, faza de proiect tehnic. Licitația pentru lucrări a fost lansată la începutul acestui an.
Proiectul este finanțat prin Programul Regional (PR) Vest 2021 – 2027, finanțarea europeană acoperind până la 9,1 milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!