Majoritatea sunt tinere şi au cel puţin un copil. Au studii medii şi lucrează în meserii precum cele de croitoreasă, lucrător în întreprinderi sau femei de serviciu. Ajung la Asociaţia pentru Promovarea Femeilor din România (APFR) după ani de bătăi şi comportament violent din partea soţilor. Ceea ce le aduce tot mai des la specialişti sunt, în egală măsură, teama că-şi vor pierde locul de muncă din cauza deselor concedii medicale luate ca urmare a bătăilor, discuţiile şi încurajările prietenelor care le sfătuiesc să apeleze la servicii de specialitate, dar şi… propriii copii, care au învăţat în cadrul campaniilor din şcoală că nimeni nu trebuie să accepte violenţa, sub nicio formă.
„Femeile care au ajuns la noi pentru a cere sprijin au, în medie, între 24 şi 40 de ani. Iar în ultima vreme am avut şi cazuri în care mama bătută de soţ sau concubin a fost adusă aici de propriul copil, de obicei elev la liceu, care ştia, din campaniile împotriva violenţei derulate în şcoli, că mama lui sau a ei nu trebuie să suporte la nesfârşit suferinţele cauzate de partener”, explică Ana Roşu, asistent social în cadrul APFR. Aceasta mai spune că cele mai multe femei solicită sprijin pentru a rezolva astfel de situaţii şi pentru a merge la Poliţie.
„Noi avem un parteneriat mai vechi cu Poliţia şi colaborăm în astfel de cazuri. Este adevărat, şi femeile ne-au spus acest lucru, că de multe ori când se duc la secţiile de poliţie sunt luate peste picior, iar cei din secţie au tendinţa de a le găsi lor vină pentru bătăile pe care le suportă şi le spun că, probabil, au făcut ele ceva dacă au luat bătaie…”, mai spune Ana Roşu.
Poveşti adevărate
Povestea doamnei Mari, spusă de o prietenă, confirmă regulile unor astfel de situaţii. „Pe prietena mea o cheamă Mari şi când am cunoscut-o eu avea doi copii, de 4 şi 2 ani. Ne-am cunoscut în parc, unde venea şi ea cu copiii. Acolo am aflat despre problemele ei, despre faptul că soţul ei o bate, că nu îi dă bani decât atunci când trebuie să cumpere ceva şi atunci îi cere bonul ca să vadă cât a cheltuit. Băiatul ei de 4 ani era atât de speriat de ce se întâmpla în casa lor încât tremura şi când cineva vorbea mai tare lângă el”, povesteşte Mena R., din Timişoara. Femeia povesteşte viaţa de coşmar pe care o ducea Mari, abuzată fizic şi psihic de soţ.
„Mari mi-a spus că soţul ei era gardian public şi că se purta ca un dictator în casă. Îi spunea ce să facă şi o lua la bătaie pentru orice. Şi în parc a bătut-o. Ei îi era teamă şi să vorbească despre problemele pe care le avea. O singură dată când a bătut-o a venit la mine. Am găsit-o în faţa blocului, pe scări, mă aştepta. Avea capul spart şi un picior rupt, pentru că stătea la parterul unui bloc şi a sărit de acolo după ce bărbatu-su a lovit-o cu o scrumieră în cap. Am luat-o cu maşina şi am mers prima dată la Spitalul Judeţean, la Urgenţe. Acolo i-au pus piciorul în gips după care nu am ştiut unde să merg cu ea şi am ajuns la secţia de poliţie din Gara de Nord unde au întrebat-o ce s-a întâmplat şi au cerut o declaraţie. Când le-a spus poliţiştilor cu ce se ocupă bărbatul ei, imediat poliţiştii au dat înapoi. Au întrebat-o cum îl cheamă pe soţul ei şi îl cunoşteau. I-au zis că probabil că a făcut ea ceva, de a bătut-o, după care şi-au sunat şeful să îi spună despre caz. Şeful lor a trimis o patrulă care se afla în zona unde stătea Mari, la bărbatul ei acasă, şi nu l-au amendat – pentru că femeia se temea că o să ia din nou bătaie şi pentru amendă – dar l-au ameninţat că o să fie dat afară de la lucru dacă o mai bate. A fost cam ilegal ce au făcut, dar altceva nu au reuşit. Eu atunci i-am spus lui Mari că trebuie să plece de lângă soţul ei, indiferent ce se întâmplă. Că poate lucra şi îşi poate duce copiii la grădiniţă, că nu merită să stea lângă aşa un om care o bate tot timpul şi îi controlează viaţa. Pe de altă parte, ea zicea că ar vrea să meargă la un centru, să o ajute cineva să iasă din situaţia asta, şi să nu fie departe de copii, că era disperată să-i lase cu bărbatu-su”, adaugă Mena R.
Copiii – armă în războiul dintre soţi
În Timişoara funcţionează în prezent trei centre de adăpost pentru femeile victime ale violenţei domestice, iar adresa lor este anonimă.
„Noi suntem, oarecum, interfaţa între femeile bătute şi aceste centre. Adresa lor nu este făcută publică tocmai pentru a le putea proteja pe aceste femei în perioada în care stau acolo şi încercăm să le rezolvăm problemele. De altfel, nu de puţine ori am avut surpriza ca la adresa asociaţiei noastre, a APFR, care este publică, să vină de mână cu copiii mici taţii femeilor bătute pentru a le chema acasă. Credeau că noi le ţinem aici pe femei şi îi puneau pe copii să le strige pe mame să iasă afară şi să meargă acasă. Vasile Moldovan, preşedintele de la APFR, îi ducea înauntru şi le explica despre ce este vorba”, explică Adela Dinu, director executiv al APFR.
Potrivit acesteia, femeile care apelează la sprijinul asociaţiei pot beneficia de mai multe servicii, dar rezolvarea situaţiilor poate dura mult timp.
„De cele mai multe ori femeile nu vin la noi cu gândul să divorţeze de soţi, ci, mai ales, cu gândul de a primi sprijin pentru a-şi rezolva situaţia. Divorţul este soluţia finală. Ele ajung să ceară ajutor după ani de suferinţă bătătorită în timp. Ca orice problemă crescută în timp, şi rezolvarea cere perioadă îndelungată. Mesajul nostru pentru astfel de femei este ca ele să urmeze programe de suport cu alte femei, să accepte sprijin în a-şi găsi un loc de muncă. Ele trebuie să-şi regăsească treptat libertăţile pierdute de-a lungul anilor. Noi avem aici grupuri de suport pentru femeile victime ale violenţei şi oricine doreşte poate apela la noi”, mai spune Adela Dinu.
Activitatea APFR
Rapoartele APFR privind Centrul de Consiliere, Asistenţa Socială şi Intervenţie în Criză arată că principalele servicii pentru grupul ţintă majoritar al organizaţiei se întind de la preluarea cazurilor prin cele două programe de voluntariat (Telefonul Albastru şi Echipa de Intervenţie), suport social şi psihologic pentru victimele violenţei în familie, până la adăpost şi intermediere de locuri de muncă pentru femei. În perioada ianuarie – decembrie 2009 organizaţia a lucrat cu 557 de cazuri, dintre care 361 cazuri noi (preluate în 2009). În perioada ianuarie – decembrie 2010 organizaţia a lucrat cu 365 de cazuri, dintre care 254 cazuri noi (preluate în 2010), persoanele beneficiind de servicii sociale, precum: consiliere psihologică prin telefon, consiliere psiho-socială, asistenţă socială, consiliere juridică, intermediere de locuri de muncă, consiliere psihologică/psihoterapie. În perioada ianuarie – iulie 2011, APFR a lucrat cu peste 200 de cazuri (din care 86 cazuri noi, preluate în 2011, iar restul din anii anteriori); persoanele beneficiind de servicii sociale, precum: consiliere psihologică prin telefon, consiliere psiho-socială, asistenţă socială, consiliere juridică, intermediere de locuri de muncă, consiliere psihologică/ psihoterapie.
APFR a fost prima organizaţie din România care, împreună cu un grup de cinci avocaţi, procurori şi judecători a realizat un proiect de lege pe violenţa domestică ce a fost prezentat reprezentanţilor Parlamentului şi a devenit o lege distinctă (Legea 217/ 2003).
APFR este prima organizaţie care a înfiinţat o linie telefonică de criză – „Echipa Telefonul Albastru” pentru femei victime ale violenţei în familie şi abuzului sexual în judeţul Timiş şi în partea de vest a României.
APFR consideră prostituţia o altă formă de violenţă împotriva femeii, de aceea a luat o poziţie fermă împotriva legalizării acesteia. Atitudinea organizaţiei este susţinută şi de rezultatele unei cercetări efectuate în cadrul organizaţiei, care arată situaţia prostituţiei în diferite ţări, atât în cele care au legalizat-o cât şi în cele care au legi împotriva ei.
Sfaturi
Ce trebuie să facă o femeie dacă este victima violenţei în familie: să spună ce s-a întamplat unei persoane de încredere – părinte, rudă apropiată, prieten(ă), coleg(ă), profesor, medic, psiholog – care să o însoţească oriunde este nevoie. Să ceară ajutorul unor specialişti (medici, psihologi, asistenţi sociali) şi să sesizeze organele judiciare (poliţie, parchet) în cel mai scurt timp de la producerea faptei. Nu în ultimul rând, să sune la Telefonul Albastru (0256-293.203) din cadrul Asociaţiei pentru Promovarea Femeii din România, pentru a beneficia de servicii gratuite de suport şi pentru a primi un ajutor în demersurile pe care vrea să le facă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!