Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timisoara a interzis vanzarea aurolacului!

Consiliul Local Timisoara a interzis vanzarea aurolacului!

la 30 May 2013 18:54 Reactualizat la: 3 June 2013 20:58
30 May 2013 18:54 Reactualizat la: 3 June 2013 20:58
Aleşii locali din Timişoara au aprobat, joi, un proiect de hotărâre care prevede interzicerea comercializării produselor chimice cunoscute sub denumirea de aurolac - bronz aluminiu, bronz argintiu sau bronz auriu pe raza municipiului. De asemenea, s-a interzis şi consumul acestui produs în spaţiul public.
Scris de A. Strugariu - Aleşii locali din Timişoara au aprobat, joi, un proiect de hotărâre care prevede interzicerea comercializării produselor chimice cunoscute sub denumirea de aurolac - bronz aluminiu, bronz argintiu sau bronz auriu pe raza municipiului. De asemenea, s-a interzis şi consumul acestui produs în spaţiul public.

Trimite articolul

X

Proiectul de hotărâre privind interzicerea comercializării aurolacului a fost iniţiat de consilierul local PSD Radu Ţoancă, dar acesta a afirmat, în plenul consiliului local de joi, că iniţiativa îi aparţine de fapt prorectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, Dan V. Poenaru.

Aleşii au aprobat proiectul în condiţiile în care secretarul primăriei, Ioan Cojocari, a afirmat că nu poate fi avizat de legalitate pentru că nu există temei legal în acest sens, iar acelaşi proiect a fost respins în şedinţa de consiliu local de luna trecută.

„Proiectul nu e legal şi nu îl vizez de legalitate. Nu are competenţe în domeniu consiliul local (…) Noi nu putem interzice vânzarea de bronz aluminiu printr-o hotărâre de consiliu local pentru că dumneavoastră ştiţi foarte bine, nu îl folosesc doar aurolacii, îl folosesc toţi cetăţenii Timişoarei la tâmplărie, să-şi facă soba şi aşa mai departe…”, a declarat Cojocari.

Iniţiatorul, Radu Ţoancă, le-a explicat colegilor săi, în expunerea de motive care însoțea proiectul de hotărâre, și ce este aurolacul, și cum se inhalează, și cum pot depista „semnele fizice ale consumului de aurolac”, și ce efecte devastatoare are el asupra sănătății consumatorilor, dincolo de imaginea pe care o creează orașului cu aspirații de capitală culturală europeană aurolacii care bântuie prin centrul urbei, şi cum consumatorii sunt capabili chiar de tâlhării şi crime…

„Utilizat ca drog, aurolacul se inhalează prin deschizătura unei pungi de plastic aplicată ermetic pe orificiile respiratorii (…) Acest drog este rapid absorbit în plămâni, trece în circulaţia sangvină după care este distribuit imediat la nivelul sistemului nervos şi al altor organe. Afectează creierul prin hipoxie (…) Afectarea sistemului nervos central pe termen lung este tradusă prin instalarea modificărilor de personalitate. Iniţial consumatorul nu este agresiv, însă ulterior, pentru a procura drogul, e capabil de acte de tâlhărie şi asasinate (…) Consumul de aurolac are un efect devastator asupra sănătăţii consumatorului. Deşi mulţi oameni nu privesc inhalantul ca făcând parte din categoria drogurilor deoarece efectele sunt puternice dar de foarte scurtă durată, consumul îndelungat duce la probleme grave de sănătate, inclusiv la deces”, se arăta în fundamentarea semnată de Ţoancă. Consilierul a afirmat că în opinia sa proiectul este şi legal, şi oportun, făcând apel la colegii săi să-l aprobe, ceea ce s-a şi întâmplat.

Un alt ales, Adrian Orza, a propus să fie interzis consumul în spaţiul public. „Aş veni cu o propunere să împacăm şi legalul şi oportunul. Atâta timp cât există o lege şi ea nu interzice producerea şi comercializarea anumitor produse nu o putem face noi. Să nu ne referim la comercializarea, ci la utilizarea lui şi a derivaţilor lui în spaţiul public”, a fost ideea lui Orza.

Primarul Nicolae Robu a considerat însă că proiectul ar putea fi completat conform acestei propuneri. „Să interzicem şi comercializarea, şi consumul în spaţiul public, să sancţionăm consumul”, a propus edilul. „Sunt pensionari care au sobe şi magazine de bună-credinţă care le vând produsul ăsta, folosit de oameni care nu au absolut nicio legătură cu aurolacii”, a replicat Orza. „Percepţia mea este că principalii consumatori sunt cei care îl folosesc în alte scopuri”, a insistat primarul.

Cert este că nu s-a stabilit încă nicio sancţiune sau cum va fi pusă în practică noua hotărâre, iar Robu nu exclude să fie atacată în instanţă de către cei care comercializează astfel de produse, dar spune că iniţiativa s-a dorit a fi un semnal având în vedere fenomenul.

„Nu exclud posibilitatea ca un număr foarte mic de cetăţeni să mai folosească aceste produse pentru a-şi întreţine sobele de încălzit, de regulă se folosea asta, dar în urmă cu foarte mulţi ani. Înclin să cred că în Timişoara anului 2013 nu prea există cetăţeni care să facă lucrul acesta. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare, noi am vrut să dăm un semnal că nu e în regulă cu consumul unor astfel de substanţe şi desigur ca să nu se consume în primul rând trebuie să nu se vândă. După aceea e posibil să se găsească alte surse de aprovizionare, dar cel puţin să nu oferim noi în Timişoara astfel de surse. S-au interzis şi comercializarea şi consumul în public al acestor substanţe, să le spunem generic aurolac. Măsurile vor fi cele pe care le permite legea în vigoare. Poliţia Locală va vedea ce încadrare poate să acorde (…) eu mă aştept să se găsească o posibilitate de încadrare a acestor abateri, să se aplice amenzi, dar trebuie să vedem care sunt posibilităţile legale de încadrare la vreo contravenţie astfel încât să se poată aplica acele amenzi, evident că nu vom proceda abuziv”, a conchis primarul.

Trimite articolul

X
Taguri:
aurolac ,
cjt ,
stiri ,
tion
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    A treia oară a fost cu noroc. După două licitații anulate, CJ Timiș a atribuit contractul pentru bicicletele EuroVelo 13
    2
    Teatrul Național Timișoara deschide stagiunea cu un spectacol accesibilizat pentru persoane cu deficiențe de auz
    3
    Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, lecția despre păcat, răbdarea lui Dumnezeu și pocăință
    4
    Inițiativa USR privind accesul adolescenților la psiholog fără acordul părinților, respinsă în Senat cu aberații
    5
    Angela Merkel, despre formarea unui guvern în România: „Avem nevoie de oameni care sunt dispuși să facă compromisuri. Cred că aveți câțiva”
    6
    Cultura care le poate aduce agricultorilor până la 60.000 de euro pe hectar
    7
    1 septembrie, începutul Anului Nou Bisericesc
    8
    Accident cu trei răniți la Pădureni
    9
    Noi restricții de circulație în Timișoara. Se fac lucrări pe Calea Buziașului și strada Dumitru Kiriac
    10
    Filmul săptămânii: „Sacrificiul”, o comedie neagră despre ecoterorism, miliardari și sfârșitul lumii

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 29 octombrie 2026, în Timișoara?

    România

    Inițiativa USR privind accesul adolescenților la psiholog fără acordul părinților, respinsă în Senat cu aberații

    Mapamond

    OMS: schimbările climatice, o amenințare majoră pentru sănătatea oamenilor

    România

    Românii amână plata cumpărăturilor online de șase ori pe an. Femeile cumpără mai des, bărbații cheltuie mai mult

    Ştiri din Timiș

    CJ Timiș crește contribuția la TransTimiș. Alte două comune intră în asociație

    Ştiri din Timiș

    Centrul pentru persoane cu dizabilități din Ciacova se închide de la 1 ianuarie 2027

    Ştiri din Timiș

    Timișoara revine la PUG-ul din 2002. Ce se întâmplă cu urbanismul după anularea celui din 2023

    Ştiri din Timiș

    Tenul tern după vară. Cum alegi un ser cu vitamina C pentru rutina de toamnă

    Eveniment

    VIDEO. Trei bărbați prinși cu peste un kilogram de droguri în valoare de 40.000 de lei. Unul era deja în arest la domiciliu în Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Tabăra școlară de la Nădrag, proiect de 36,6 milioane de lei. Cum ar urma să fie amenajată
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323