Sfântul Ioan Botezătorul, cel trimis înaintea Mântuitorului pentru a-I pregăti calea, l-a mustrat pe regele Irod pentru viața sa nelegiuită alături de Irodiada, soția fratelui său. Pentru curajul de a apăra adevărul și porunca lui Dumnezeu, Ioan a fost întemnițat.

În timpul unei petreceri organizate cu prilejul zilei lui Irod, fiica Irodiadei a dansat în fața invitaților și a primit promisiunea că va primi orice va cere. La îndemnul mamei sale, fata a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod, deși tulburat, a poruncit ca proorocul să fie ucis, pentru a nu-și încălca jurământul făcut în fața oaspeților.

O astfel de întâmplare ridică și astăzi întrebări despre răul din lume, despre libertatea omului și, mai ales, despre răbdarea lui Dumnezeu.

Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică faptul că răbdarea lui Dumnezeu față de păcat nu trebuie confundată cu aprobarea răului.

„Dumnezeu se poartă cu multă răbdare, îl suportă pe păcătos pe de o parte pentru ca să-și arate mila Sa, iar pe de altă parte pentru ca să-și arate dreptatea înaintea lumii întregi”, spune preotul.

Potrivit acestuia, răbdarea divină este o invitație la îndreptare, nu o justificare pentru continuarea păcatului.

„Așa s-a purtat Dumnezeu în toată vremea. Așa se poartă și astăzi. El rabdă pe cei păcătoși timp îndelungat, dar când sosește ceasul rânduit de El, își arată dumnezeiasca Lui putere și pedepsește cu asprime, dar cu dreptate.”

Istoria Sfântului Ioan Botezătorul vorbește și despre presiunea pe care oamenii o pot exercita asupra noastră. Irod știa că cererea era nedreaptă, însă, pentru a nu-și pierde prestigiul în fața celor aflați la masă, a ales să comită o crimă.

Preotul Horia Țâru atrage atenția asupra gravității acestei alegeri: „Ce lucru îngrozitor și din partea lui Irod, că de dragul oamenilor, pentru ca să nu rămână de rușine înaintea lor, săvârșește o fărădelege atât de mare.”

Este una dintre lecțiile puternice ale praznicului: teama de oameni nu trebuie să fie mai mare decât respectul față de Dumnezeu și față de adevăr.

Mesajul praznicului nu se oprește însă la condamnarea celor care au provocat moartea Sfântului Ioan. Biserica pune accentul și pe responsabilitatea fiecărui om pentru propriile fapte.

„Chiar de aceea, cel cu scaunul minții, pe loc va lua hotărârea să nu mai păcătuiască. Iar dacă a avut nefericirea să cadă în păcat greu, să nu rămână timp mai îndelungat în acea nefericită stare, ci să caute a se întoarce prin adevărată pocăință cât mai degrabă”, transmite preotul.

În această perspectivă, răbdarea lui Dumnezeu reprezintă și o șansă oferită omului pentru schimbare. Pocăința nu trebuie amânată, pentru că nimeni nu știe când se încheie timpul pe care îl are la dispoziție pentru îndreptare.

Praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este, astfel, mai mult decât comemorarea unei tragedii petrecute în urmă cu aproape două milenii. Este un moment de reflecție asupra felului în care alegem între adevăr și compromis, între pocăință și păcat, între teama de Dumnezeu și teama de oameni.

„Dacă vezi că Dumnezeu este răbdător față de păcătoși și nu împiedică păcătoșenia și răutatea lor, slăvește înțelepciunea Lui, fiindcă e cu răbdare față de ei numai pentru ca să arate în ei bunătatea, dreptatea și atotputernicia Lui”, spune preotul iconom-stavrofor Horia Țâru.

Pilda Sfântului Ioan Botezătorul rămâne una a curajului și a fidelității față de adevăr. Proorocul nu și-a schimbat cuvântul pentru a-i face pe plac unui conducător și nici nu a renunțat la credință pentru a-și salva viața. Tocmai de aceea, Biserica îl păstrează în memoria sa ca pe un model de mărturisire și de statornicie în credință.