Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
CJT a reziliat contractul cu Polaris. Simonis: „Epoca abuzurilor în gestionarea deșeurilor s-a încheiat”

CJT a reziliat contractul cu Polaris. Simonis: „Epoca abuzurilor în gestionarea deșeurilor s-a încheiat”

De Diana Lupulescu
la 2 December 2025 17:00 Reactualizat la: 2 December 2025 20:23
3 Comentarii

CJT a reziliat contractul cu Polaris. Simonis: „Epoca abuzurilor în gestionarea deșeurilor s-a încheiat”

Foto: arhivă
2 December 2025 17:00 Reactualizat la: 2 December 2025 20:23
Consiliul Județean Timiș a votat, în ședința din 2 decembrie, rezilierea contractului de delegare a activităților de salubrizare încheiat în 2014 între Județul Timiș și Polaris M Holding, după blocaje repetate în gestionarea deșeurilor și neplata serviciilor către operatorul Eco Serv Timiș. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 26 de voturi „pentru” și 7 abțineri.
Scris de Diana Lupulescu - Consiliul Județean Timiș a votat, în ședința din 2 decembrie, rezilierea contractului de delegare a activităților de salubrizare încheiat în 2014 între Județul Timiș și Polaris M Holding, după blocaje repetate în gestionarea deșeurilor și neplata serviciilor către operatorul Eco Serv Timiș. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 26 de voturi „pentru” și 7 abțineri.

Trimite articolul

X

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a explicat pe larg motivele rezilierii, acuzând „corupția și înțelegerile din sistemul de deșeuri” și prezentând felul în care blocajele Polaris au pus în pericol întregul flux de colectare la nivel județean.

Simonis a reamintit că în 20 octombrie, Garda de Mediu a dispus sistarea depozitării deșeurilor la Ghizela, iar CJ Timiș a decis rezilierea contractului cu operatorul depozitului. Ulterior, administrarea platformei a fost preluată de Eco Serv Timiș, societate a CJT.

Între timp, Polaris a continuat să gestioneze stațiile de transfer, însă, potrivit președintelui CJ, compania a refuzat să achite facturile emise pentru sortarea, transportul și depozitarea deșeurilor la Hunedoara, motivând că nu are contract cu Eco Serv, deși un proiect de contract a fost transmis imediat după preluarea depozitului.

„Au dus 30-40 de zile deșeurile la Ghizela, apoi au spus că nu există contract. În această situație, Eco Serv ar fi trebuit să nu mai primească deșeurile, iar noi ne-am fi trezit cu gunoiul în stradă”, a declarat, marți, Simonis.

Simonis: „Un sistem gândit prost, cu dedicație”

Liderul CJ Timiș a criticat structura de management a deșeurilor stabilită în urmă cu câțiva ani, acuzând că împărțirea județului în cinci zone ar fi fost „cu dedicație” pentru anumite firme care au obținut zonele cele mai „profitabile”, în timp ce zonele mai sărace în deșeuri nu au atras operatori.

Totodată, Simonis a subliniat că stațiile de transfer, construite cu bani publici, au fost administrate de Polaris fără ca firma să investească în infrastructură: „Nici 1.000 de lei nu au investit. Totul era al județului Timiș, iar ei făceau doar profit.”

Decizia CJT: reziliere și preluarea operațiunilor

În fața refuzului Polaris de a continua operarea stațiilor de transfer în condiții legale, CJ Timiș a decis rezilierea contractului. Simonis a spus că există două soluții: preluarea stațiilor de către Eco Serv Timiș, prin intermediul ADID sau lăsarea gunoiului în stradă, variantă considerată inacceptabilă.

„Nu vom mai permite comportamentul abuziv al operatorilor care au făcut profit pe infrastructura publică. Această epocă s-a încheiat”, a afirmat liderul administrației județene.

PNL și PSD – „pentru”, USR – abțineri

PNL și PSD au susținut proiectul. Grupul USR s-a abținut, motivând: „Strict din lipsa tuturor informațiilor. Am fi vrut să vedem și poziția Polaris. Dacă nu și-a respectat obligațiile contractuale, am fi votat pentru reziliere.”

Simonis a transmis un mesaj ferm către aleșii locali și operatori: „Nu doar CJT trebuie să salveze situația. Unii stau pe margine și ne acuză că rămân gunoaiele în stradă. Dacă rămân, rămân din cauza celor care nu plătesc facturi și au nenorocit depozitul. Eu am venit aici să curăț sistemul.”

Pentru a evita rămânerea gunoiului în stradă, CJT a instituit un flux provizoriu care ocolește stațiile de transfer blocate, până la operaționalizarea lor sub o nouă administrare.

Pe aceeași temă:

Timișorenii vor avea noi locații unde să scape gratuit de deșeuri. Continuă lucrările la centrele de aport voluntar ale primăriei – Tion

Scandal pe tema majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor din Timișoara după închiderea deponeului de la Ghizela – Tion

VIDEO. Dezastru la Ghizela. RETIM mai poate duce deșeurile până în 20 octombrie – Tion

 

Trimite articolul

X
Taguri:
alfred simonis ,
cjt ,
deseuri
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Craul says:
    December 2, 2025 at 6:50 pm

    A gresit declaratia. Epoca abuzurilor abia a inceput!

    Reply
    • xsculescu says:
      December 3, 2025 at 8:51 am

      prin târg se vorbește că fratele președintelui ar avea o societate special făcută pentru activitatea din stațiile de transfer. Utilajele există, oamenii se transferă dintr-o societate în alta, iacă diferă SRL ul

      Reply
  2. Romania says:
    December 2, 2025 at 8:17 pm

    Nu au mai avut bani pentru plata comisionului pentru borfașul sifonis! Acum ia bani de la alti prieteni! La puscarie, gunoiule!

    Reply
  3. Cele mai citite știri

    1
    120 de artiști expun în Salonul anual al UAP Timișoara. Trei dintre ei vor fi laureații ediției 96
    2
    Cu bune și cu rele, la final de PNRR, Primăria Timișoara se laudă cu 100 de milioane de euro atrași
    3
    Poli, 3-0 cu Târgu Mureș, cu două goluri marcate în inferioritate numerică. Timișorenii, lideri cel puțin pentru o zi
    4
    Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate
    5
    Dificultăți la înrolarea în e-SănătateaMea. Guvernul anunță măsuri pentru cele 25.000 de cereri restante
    6
    Două spectacole și trei tururi ghidate, în prima lună a stagiunii la Opera din Timișoara
    7
    Zeci de copii din Timișoara au învățat cum să aibă grijă de sănătatea lor. Nutriția, mișcarea și emoțiile, puse în aceeași „lecție”
    8
    Ranko Szuhanek, Maestru Internațional și membru al Clubului de Șah Medicina al UMFT, își lansează cartea la Timișoara
    9
    400 de tineri, 72 de ore și zeci de roboți. Provocarea Open Robotics începe la Timișoara
    10
    Șofer inconștient: a urcat băut la volan și a plecat cu 14 elevi la o școală din Timiș

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate

    Mapamond

    Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele

    România

    Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile

    Capitală Culturală

    Adolescenții din Timișoara urcă pe scenă cu un spectacol creat în cadrul Ideo Ideis

    Eveniment

    S-a dat drept polițist și i-a dat o amendă uriașă unui șofer. Bărbat reținut la Lugoj

    Eveniment

    Întâlniri de autocunoaștere, ședințe de spiritism, droguri de mare risc și zeci de mii de euro descoperite de DIICOT la o fundație

    Ştiri din Timiș

    PSD Timiș îl propune pe Adrian Pau pentru funcția de prefect

    Ştiri din Timiș

    Mai începe o demolare. O nouă etapă, cu noi reguli de circulație, pe șantierul Pasajului Slavici-Polonă, de săptămâna viitoare

    Eveniment

    Migranți ascunși în vegetație, găsiți cu ajutorul unei drone la granița cu Serbia

    Ştiri din Timiș

    Povestea Olenei, refugiată din Ucraina care și-a deschis o croitorie la Timișoara și își crește singură cei cinci copii
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323