Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Dominic Fritz spune că experiența trăită în perioada 2003-2004, când a fost voluntar într-o casă de copii din Timișoara, i-a revenit în minte după cazul Pașca.
„Felul în care statul român îi abandonează pe cei mai vulnerabili are o lungă istorie. Ce am văzut eu în tinerețe m-a marcat profund. (…) Au fost anii înainte de aderarea la Uniunea Europeană, iar România își asumase ca țintă reducerea numărului de copii instituționalizați. Orfelinatele trebuiau să se transforme în «case familiale» sau să fie închise. Obiectivul a fost bine gândit, standardele au fost europene. Implementarea a distrus mii de vieți”, scrie liderul USR.
Fritz afirmă că, în încercarea de a reduce rapid numărul copiilor instituționalizați, statul a început reintegrarea acestora în familiile biologice, deși mulți fuseseră abandonați la naștere și nu își cunoșteau părinții.
„Majoritatea copiilor cu care am lucrat eu au fost abandonați la naștere. (…) Mulți orfani cresc cu un mare dor de părinți, nu simt ură la vârsta aia, își imaginează că abandonul a fost doar o încurcătură la spital și trăiesc cu visul reunirii. (…) Au fost duși din Timișoara, cu o mică valiză de haine și jucăria preferată, în sate izolate din Gorj, din Bacău, din Suceava, în familii dezorganizate, care nu știau ce să facă cu pre-adolescenții dezorientați. Acolo a început calvarul”, relatează acesta.
„Trauma de a fi fost abandonați de două ori, și de părinți și de statul ocrotitor”
Primarul spune că a început să îi viziteze pe copii după reintegrare și că aproape toți își doreau să se întoarcă în centrul în care crescuseră.
„Fără excepție, copiii și-au dorit rapid să se întoarcă la casa de copii unde crescuseră, la prietenii lor, la viață cunoscută din Timișoara. Nu toți au avut cuvinte; mai mult ochii lor mi-au povestit de frică, de abuz, de sărăcie cruntă. L. chiar a avut curajul să meargă la poliția satului, care a dus-o înapoi în familie, unde a fost pedepsită cu o bătaie care a băgat-o în spital. Multe povești le-am aflat după ani, după ce au devenit adulți răniți de trauma de a fi fost abandonați de două ori, și de părinți și de statul ocrotitor. Unul nu a mai putut să povestească nimic, am mers la înmormântarea lui după un «accident în pădure». L. a fost păcălită de metoda lover boy și am încercat ani de zile s-o conving să scape de exploatare în Germania”, povestește Fritz.
Acesta susține că sistemul nu le-a permis copiilor să revină în locul pe care îl considerau acasă, deoarece protecția copilului era organizată strict în funcție de județul de domiciliu.
„Statul a spus atunci copiilor care au vrut să se întoarcă: acum ești în alt județ. Dacă vrei la casa de copii, se poate doar aici, în noul tău județ de reședință. Protecția copilului se face după codul poștal, nu după sentimentele tale. (…) De atunci nu mai am încredere când statul român spune că știe el cel mai bine ce să facă cu viața ta. De atunci știu ce înseamnă «formă fără fond», când viața unui om se transformă într-o cifră, când normele pe hârtie contează mai mult decât realitatea unei ființe umane”, a mai adăugat liderul USR.

foto: Facebook/Dominic Fritz
În încheiere, Dominic Fritz revine la cazul Pașca și pune sub semnul întrebării rezultatele intervenției statului: „411 oameni făcuți să dispară din Bihor de statul român. Unde sunt azi? Le merge mai bine?”.
Vă amintim, Viorel Pașca, „bunul samaritean” din Bihor, este acuzat că ar fi exploatat persoane vulnerabile și ar fi obținut ilegal peste 13 milioane de lei. Ancheta vizează acuzații de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane. Potrivit DIICOT, în perioada 2020–2026, Pașca și alte persoane ar fi exploatat sute de oameni aflați în stare de vulnerabilitate, folosind o asociație umanitară ca paravan pentru a obține venituri din donații, pensii, indemnizații și alte beneficii sociale destinate beneficiarilor.
Mai multe detalii puteți găsi pe Bihon, AICI.
Trimite articolul
XCata ipocrizie sa te agati de drama unor oameni pentru a strange capital politic.
-
Chiar ești zevzec (ă ? ).Nu suntem în campanie, deșteptule ( deșteapto ? ).
-
În opinia unor nătângi, niciun primar nu are dreptul să-și expună o opinie, mai ales că este argumentată pe propriile trăiri, că ”strânge capital politic”! Bine, excepție sunt cei de la PSD, așa cum flatulează mai jos și Z-dap cel cărăcănat! Trebuie să înțelegi că unii atât pot, sunt limitați și nu văd mai departe de propriile lor metehne!Trebuie să-i lași să se mire și alții de gândirea lor obtuză!
-
Usereiul mafiot și slugă la străini, ăștia-s toți friții care le iau românilor tot.👶
-
Nu le iau chiar tot, prostia ramane toata si infloreste nestingherita, ba chiar stimulata de social media!
-
-
Nu mai avem nevoie nici de friț nici de friți. Sa plece de mână acolo unde le e locul!!!!’
-
Sa îngrijească nemțoteiul pe cine vrea. La el acasă ☺️
-
-
Românii sunt jefuiți fără milă în propria lor țară de străini ca friț. În rest nimic de spus.
-
Românii sunt jefuiți în propria lor țară de români. N-ați înțeles în 36 de ani?
-
Bot probabil, altfel nu ai cum sa fii asa de redus.
-
friț să ne caute de la unguri încolo și să mai vină când l-or chema românii 🙂
-
-
Ai fost la Dumbrava? A fost el? Bate campii!Nici macar propaganda.
-
-
Retrasă de urgență cetățenia română lui friț și expulzat!!
-
@Carina, daca-i dau mintea ta unei gaini, se-nvarte ca roata !!!
-
-
Daca ai minima empatie nu te folosesti de dramele altora pentru a atrage atentia asupra propriei persoane. Fritz e absolut penibil, Un-usr-istule, si comentariul tau e penibil de agresiv.
-
Esti penibil.
-
-
Si chiar a fost voluntar la casa de copii a fundatiei catolice Caritas, din Freidorf.
-
Cum se face ca toti astia din vest vin voluntari la case de copii ? Nu gasesc nimic altceva la care sa fie voluntari ?
-
E simplu, prietene hidrocefalic: casa de copii era condusă de călugărițele catolice de la fundația Caritas, înființată chiar de Vatican. Că doar nu credeai că patrihoții voștri fasciști ar putea înființa vreo fundație de binefacere pentru propriul lor popor?!
-
-
-
exact!!!!
dap, oribil cum se catzara useristii pe orice drama, dar ei nu rezolva niciodata nimic, ba unii fac bani frumosi din asta, daca e sa ne gandim la “minunatele” programe pe bani europeni ale lui Barna cu al sau celebru “ce belsug se intrevede :)”, la navigatul pe comisioane grase de pacienti la Viena al lui V. Voiculescu…
E bine ca astia propun externalizari de servicii si cateringin loc de cantina…
Cam multa caterinca, intelegi termenul, “romanule” Frigz?
-
Pai drama actuala e generata artificial de aliatii vostri pesedistii. Si-au batut joc de 400 de oameni necajiti, doar-doar l-or putea agata pe Bolo. Asta in aplauzele voastre, ale fascistilor, care va dati drept luptatori anti-sistem.
-
dap, da-mi exemplu de un comentariu al meu cu tenta fascista. Asa ca tu esti cel cu mentalitate nazista aici, useristule, ca doar aia au inventat vina prin asociere. Care asociere in cazul meu nici macar nu exista, dar na, cand esti manc.urtizat si te mai si crezi Paul Cneazu… atata ca pe cat era ala de puternic, pe atat esti tu de slab.
Statul nu se ocupa de multe, dar ai vazut vreun userist de-asta indignat sa bata cu pumnul in masa la alocarea bugetara pentru asistenta sociala, pentru sanatate, pentru educatie? Ca eu n-am vazut, probabil vor bate cu pumnul in masa sa se dea de la buget dupa ce le privatizeaza…Ai vazut cumva prin oras diverse locatii care functioneaza fara autorizatie ISU? Ia vezi prin centru… Dar na, indignarea cu Colectiv a fost doar pentru ca “a fost nevoie sa moara oameni”, administratiei useriste ii oasa de eventualele tragedii ce ae pot intampla in oras cat imi pasa mie de o galaxie indepartata.
Nu ti-ar fi rusine, du-te si acuza de fascism (cu dovezi!) pe altii, nu pe mine, needucatule.
dap, suntwti vai de capul vostru, useristilor, niste iopcriti care va catarati pe dramele altora si n-ati misca un deget pentru ei.(exceptie vorba lui Barna, daca se intrevede vreun belsug la orizont…
Imi provocati o scarba infinita, “cneazule”. Bine ca nu esti vreun Stefan cel Mare… Dar asta banuiesc ca e doar oentru ca esti si fudul, fudulia aia localacare regreta imperiul habsburgic. Du-te sa aplauzi schimbarea garzii, pentru manc.urtizati ca tine organizeaza Frigz asa “reconstituiri”- foarte adecvate… intr-o neocolonie; aia e adevarata sluga, cu mentalitate de sluga, cea careia ii si place. Uita-te in oglinda. “Pavel Cneazu”… LOL.-
Ohoo, te-am atins, hait? Se adevereste faptul ca esti un fascist de-ala opincar. Nu uita ca inaintasii tai legionari au pus tara pe butuci, dupa care au migrat in masa catre PCR. Asa ati aparut astazi voi, patrihotii cu presedinte imaginar. Pe tot ce puneti mana distrugeti, dupa care urlati ca v-au jefuit strainii (dar ciudat, doar strainii vestici, de stapanii vostri sovietici nu ziceti nici pas). Mari puslamale mai sunteti, tradatorilor de neam!
-
dap, se adevereste doar ca esti obraznic si analfabet functional. Mai invearca, foloseste un A.I. sa-ti explice vomentariuleu pe nivelul tau de sfertodoct, mai… “cneazule”😂
Sa fii sluga fudula… e cam penibil.
-
-
-
-
trolezi din moscova psd-ist de rahat. vezi ca ai iutat sa inchei cu tipic rusescul ,,slava,,
-
dap, am uitat.In rest… mananca si tu pufuleti de la sediu, e mai sanatos si nici nu miroase dupa tine.
Slava!!! Slava!!! Slava!!!
e bine, da?
Slava!
-
…este foarte greu sa explici unui om needucat de ce convingerile lui sunt eronate. Odata convins de ceva nici daca moare din acea cauza nu accepta ca prostul a fost el. Spre exemplu majoritatea care isi exprima parerea pe aici nu inteleg ca sunt de fapt pe langa subiect. Subiectul sunt cei 411, pe care ei nu ii vad si care nu exista, ei il vad doar pe Fritz si exerseaza la maxim eroarea de logica cunoscuta stiintific sub numele de ad-hominem, si sunt mandrii de cat de destepti sunt. Democratia e utila doar cat exista o masa critica educata, cand aceasta nu mai exista democratia a murit si a ramas doar numele pe care gloata il ridica in slavi.
-
dap, subiectul e care vrea fiecare sa fie, pentru unii e Frigz, pentru altii sunt cei 400… Subiectul e in mintea fiecaruia, ne uitam la aceleasi lucruri si ne capteaza atentia altceva din “peisaj”
Pentru mine subiectul e ipocrizia jegoasa. Care ipocrizie nu-i caracterizeaza doar pe uswristi si pe Frigz, ci pe prea multi “cetatzeni”. Cat despre educat… cune vrea sa impuna altora un nazipass, cine nu protesteaza cand unii sunt “tratati” cu saci negri in plandemie si rudele nu au voie sa participe la inmormantare etc etc, oricata scoala ar avea, ala nu e educat, ala e maxim dresat.Am pus mai jos un comentariu al lui Dan Pavel (un nene de pe Fb pe care-l mai citesc), explica mai bine decat as fi eu in stare fix care e subiectul pe care-l vad eu.
Slava si tie! lol.
-
-
-
-
Multe miciuni,e usor da stai comod si sa critici pe cineva care a facut multe si bune in viata.Tu unde ai fost voluntar,macar stii ce inseamna acest cuvant ?Sau orice lucru bun pe care la-i facut pentru societate
-
dap, ia intreaba tu un A.I. sa te ajute, ce e minciuna in ce am scris?
Slava si tie!
-
Acest individ a uzurpat funcția de primar a orașului nostru și a fost plantat de sorosișții bruxelioți intru jefuirea userista a României. Afară și țară rapid.
-
Afarășițarăafară, cu dușmanii din țară !!!
Ce au făcut așa zișii reprezentanți ai așa zisului stat e incalificabil.
Este FASCISM sau terorism de stat împotriva propriilor cetățeni.
Tot ce s-a făcut a fost pentru spectacol. Doar un cretin nu vede asta.
Poate ca omul acela nu avea autorizații așa cum impune asuprirea.
De reținut ca lagărele de concentrare funcționau perfect LEGAL!
La fel și azilele Firea-Pandele din Voluntari, oameni ai PSD-ului, deasemenea.
Se pare ca analfabeții funcționali de la butoanele statului roman precum și „votacii” lor nu disting. Sunt prea spălați pe creier.
Toata operațiunea a fost croită să servească PSD-ului ca ghioagă politică. Nu ține.
Viețile acelor amărâți nu contau, nu contează și nu vor conta vreodată pentru psihopații care ne conduc decât atunci când produc avantaje.
Le doresc tuturor sa le dea Domnul după inima lor!
Sa nu aibă parte în viață, ei și cei dragi lor, doar de oameni exact ca ei!
Nici mai buni, nici mai rai!
-
dap, ai dreptate, oribil. Dar hai sa nu fim ipocriti, ca daca criticam doar cand “ii face” pe “ai nostri” e cam… dublanmasura, stii? Sau o fi vorba de spalati pe creier cand vrei sa impui nazi pass? Nu te-am vazut protestand cand cu sacii negri, nu te aud cerand rezultatul anchetelor celor vreo 15 incendii din spitale in plandemie, nu te-am auzit pritestand cand Plavanis i-a trimis lui Merkel sparanghelari (noaptea ca hotii) in plandemie. Paraca nici cu “catering-ul” propus recent de astia, “purii de la usr”-in loc de cantina sociala nu te-am auzit…
Nu va crapa, ma, obrazul de la atata ipocrizie?
-
Dumnezeu sa-ți dea după inima ta!
-
dap, asa sa fie!
-
-
Frița cu pantalonii strâmți pe tur …. Un impostor trimis de stăpâni la jaf în România …..
Sa fie pedofil si asa sa-l aib ala mana sistemul???
Mi se pare ca Dan Pavel a pus punctul pe “i”. In stilul sau, mai dureros, dar si realitatea e dureroasa.
“Deci? Au mers bine clic.urile cu Dumbrava? V-ați făcut traficul cu bătrânii exploatați, cu Pașca, cu astea? Majoritatea ați scris tâmpenii și presupuneri categorice, cu o încredere oarbă în narativul care s-a livrat din presă, acest organ propagandistic al statului. A fost frumos, la sentiment, s-a smuls o lacrimă, s-a injectat un pic de dopamină. Mi-a plăcut. Așadar, a ieșit audiența pe emoțional și pe revolta pulimii? Dacă da, felicitări! V-ați făcut banii și luna asta. Sunt convins că și peste două săptămâni o să ne pese tuturor de bătrânii ăia fix cât ne-a păsat și până acum. Toată lumea va da cu pumnii în masă și va protesta zilnic pentru că mor bătrânii pe stradă, în boală, frig și inaniție.
Am convingerea că toată lumea bună va fi la fel de indignată când oamenii străzii vor fi alungați din spital, în stadiu terminal, pentru că doctorii n-au paturi și nici ce să le mai facă. Eu unul n-am scris pe subiect până acum. Nu știu ce s-a întâmplat exact acolo. Habar n-am dacă Pașca e un înger, un demon sau un om obișnuit. Nici nu suport idea de judecat în tribunalul opiniei publice. Din păcate nu știu nici dacă Justiția din România mai are suficientă credibilitate încât să mă lămurească vreodată. Am preferat să tac și să vă ascult. N-am înțeles nimic, vă jur! Din ce-am văzut cu ochii mei, mi-am format o opinie proprie, pe care n-am s-o împărtășesc, pentru că nu știu dacă este corectă sau nu. Prefer să nu mănânc că.cat aiurea.
Întrebarea mea ar fi: Ce se întâmplă de mâine încolo? De luna viitoare? Veți fi la fel de moraliști și indignați de soarta săracilor? Sau veți aplauda aceleași politici fasciste care au tăiat bugetele pentru săraci și bolnavi? Veți mai saluta măsurile de austeritate, de reducere a numărului de paturi, de reducere a accesului la servicii sociale? Veți duce indignarea asta teatrală până la capăt, pe parc.ursul ei firesc, către o rezolvare umanistă? Sau veți înjura săracii că votează greșit și că-și merită soarta, ca până acum? Pe mine nu mă afectează oricum revelațiile târzii ale îngerilor de pe social media, pentru că știu exact ce mă așteaptă. Am îngrijit bunici și știu ce înseamnă să te confrunți cu instituții. Am garanția că voi fi batjocorit la bătrânețe, dacă o mai apuc. Sper să nu… Voi fi întâmpinat de aceleași priviri agasate, nemulțumite de faptul că insist să exist degeaba, că consum bani de la buget și înc.urc.
E blestem să îmbătrânești în România. O pedeapsă capitală. Voi fi confruntat cu aceeași dojană din partea instituțiilor românești, aceleași oftaturi publice și zâmbre răsfățate, de la cel mai înalt nivel politic și administrativ. Voi fi dojenit de societate că iar am venit să ocup spațiul aiurea. Iar consum resurse nemeritate, țin ocupat patul de spital și cerșesc cu mâna întinsă ajutoare care nu mi se cuvin. Mi se va reproșa, cum se întâmplă și acum, că pensia mea minimă este un privilegiu pe care nu-l merit. Caramitrii și Mândruții îmi vor explica doct că ar trebui să tac și să fiu recunoscător pentru faptul că mi s-a permis să mor ignorat într-un colț, în urină și escare, pe banii publici din care trăiesc și ei. Mai ales că sunt un troglodit care cel mai probabil a votat greșit și a făcut soarta grea tuturor sau ceva. Mi se va reproșa că bolile mele cronice nu înțeleg macroeconomie. Contravin interesului geostrategic și nu pot fi niciodată o prioritate.
A mers bine treaba? Ați sporit măcar numărul de urmăritori? Să aveți cui vinde și mâine soluții salvatoare sau candidați. Să mai promovați un săpun sau o cremă de c.ur ușor folosită. Ați aflat ceva nou? Era ceva ce nu știați despre soarta bătrânilor abandonați din țara asta? Sau pur și simplu ați reacționat pavlovian, la comanda aparatului de animat publicul care trăiește sub bocancul sistemului? Nu știați cum arată pereții în saloanele de bătrâni din țara asta sau cum miroase în azilurile de stat? N-ați văzut cum arată masa de prânz într-un spital sau cum pute o toaletă? N-ați văzut scutece murdare pentru adulți, escare de-alea negre și adânci, pline de muște, lăsate în urmă de neglijența personalului medical? Nu știați ce se întâmplă după externarea neajutoraților? Am îndoieli.
Nu contează, în două săptămâni vine concediul. Vă duceți la mare, la soare… O bericică rece, o baie răcoritoare și uitați din nou. E ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Viața va fi din nou frumoasă. Mai bibănim o puștoaică, mai tragem de o țâță, bem un șpriț, facem un dans și uităm că vom îmbătrâni în țara asta. Nouă n-are cum să ni se întâmple. Nu vom ajunde ”acolo” pentru că avem o pilă. Cunoaștem pe cineva care cunoaște pe cineva. Noi ne-am iubit copiii și nu ne vor abandona pe mâna statului. Totul va fi bine. În două-trei luni mai ard de vii niște pacienți sau mai dispar niște fete dizolvate în butoaie cu acid și ne mai animăm iarăși pentru câteva zile. Maxim o săptămână. Nu se schimbă nimic, dar simțim că ne-am făcut datoria morală cu alea trei statusuri pe Facebook care ne fac să părem oameni mișto. Noi suntem foarte sensibili, salvatori de profesie, adevărați actori de Oscar în teatrul ăsta al empatiei performative.”
-
…un mesaj lung, dar care spune ce? …s-a intamplat sa apara acest caz in lumina reflectoarelor si ar trebui sa? …nimic. Dragul domn Dan Pavel e deranjat mai tare de faptul ca unii sunt sensibilizati 3 zile si dupa aceea pleaca in concediu decat de cei carora nu le pasa deloc si nu vor sa stie de aceste situatii. Pentru el cazul nu ar trebui sa fie fost in lumina reflectoarelor si nimeni nu ar fi trebuit sa emita pareri si ii sunt mai vinovati cei care fac prea putin decat cei care il vor ignorat. Am o noutate pentru el, decat nimic, empatia chiar si performativa este infinit mai mult. Din nimic se naste nimic, din ceva …poate poate.
…dar, …daca cumva domnul Dan Pavel a luat pe vreunul dintre cei 411 acasa la el sau macar i-a trimis vreunuia prin posta un pachet de biscuiti, imi cer scuze ca l-am judecat gresit.
-
dap, empatia performativa e surogatul pentru compasiunea reala, e ceea ce le amorteste unora orice urma de actiune, fie ea si sa protesteze pentru alocari bugetare “ca afara”, nu mai zic de a le da mai des un telefon propriilor parinti (cei care mai au).
Tu intelegi ce vrei, fix ca sa “bifezi” “mai mult decat nimic”. Care de fapt nu doar ca nu ajuta, ba chiar incu.rca.
Poti sa “judeci” o parere a unui om, nu un om, ca nu-l cunosti. Iar larerea o poti judeca dupa ce ai inteles-o. Nu e cazul la tine
Slava si tie!
-
Fostul primar friț încearcă să le dea la empatie userizațIlor; uită ca aia au vânt între orificiile auditive 😂🤣
Cum se face ca toti astia din vest vin voluntari la case de copii ? Nu gasesc nimic altceva la care sa fie voluntari ?
-
au fost intai la batrini dar dupa critici aspre s-au mutat. Pana la urma le va intra mintea in cap si se vor apuca sa nu mai faca nimic in mod autentic romanesc.
Mai bine taceai. Pareai mai intelept. Te faci de ras de cate ori deschizi gura.
Aici si acum sunt 41 de comentarii.
La articolul https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/c.ursuri-gratuite-pentru-timisenii-care-vor-sa-ingrijeasca-persoane-varstnice-participantii-primesc-subventie-si-transport-decontat-2310768/
sunt ZERO comentarii. Astept pe useristii aia empatici cu batranii sa se inghesuie, ar fi facat sa nu transforme empatia in compasiune, si fiind ei intelectuali, cu siguranta inteleg diferenta intre cei 2 termeni…
Sper ca nu asteapta sa se implice “pleava” si “stirbii” si “rusofilii”!
Cum da empatia brusc in unii, ceva de speriat. Fix in aia care dispretuiesc batranii “mancatori inutili” carora ar trebui sa li se ia dreptul de vot si care sunt buni sa fie umiliti zicaNDu-li-se ca n-au muncit destul pentru a avea o pensie decenta si aruncaNDu-li-se hartii de 1 leu pe jos spre amuzamentul “tinerilor frumosi si liberi”…
Slava, tefelistilor, slava! Astept cu interes propunerile LEGISLATIVE ale alesilor vostri pentru rezolvarea problemelor de acest tip. Ati fost si la guvernare, ati avut si aveti parlamentari… mai lasati hau hau-ul impotriva adversarilor (inclusiv cel facut periodic in presa locala) si faceti ceva conform fisei postului daca vreti sa aratati ca sunteti mai buni. Desi ati dovedit ca sunteti mai rai, nu mai buni, dar poate ma insel eu si o sa-mi demonstrati clar ce si cum, cu democratia, cu legile, cu parlamentarismul, poate chiar cu Constitutia in care scrie ca Romania e stat social! Bine, scrie si ca e suveran, desi cumva suveranismul vad ca deranjeaza teribil pe unii care JURA (lol) sa respecte Constitutia si se mandresc ca sunt (ne)toti pentru (in)justitie…
Hai, Slava, si la gara, m-ati induiosat pana la lacrimi cat de tare va pasa voua de sdverse probleme sociale…
-
de asteptat nu se asteapta nimeni dar ar fi o surpriza nemaipomenita sa vezi ca cineva poate sa faca orice bun in jurul sau.
Exista o sentinta judecatoreasaca prin care acest cetatean este interzis 3 ani sa perticipe la viata publica. Cum [oate fi oprit acest infractor care sfideaza legea ?
Ce se apara pocaitii intre ei …asa ceva ,,,cred ca asta era motivul pentru care ai vana Ceausescu
-
nu de asta ii vana… ci pentru ca erau primii la coada la lapte la ora 3 noaptea si luau toate cele zece sticle pentru tot cartierul. Ah ce vremuri, mare pacat ca nu se mai intorc…
-
…si eram si suverani…am intrat in UE si s-a stricat totul.
-
Condamnatii sezon 1 – Fritz, Condamnatii sezon 2 – Pasca. La puscarie cu voi de mana amandoi!