Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Aur european la matematică pentru o timișoreancă. Aida Mitroi încheie liceul cu o nouă performanță internațională

Aur european la matematică pentru o timișoreancă. Aida Mitroi încheie liceul cu o nouă performanță internațională

De Carys Gligor
la 17 April 2026 10:00 Reactualizat la: 18 April 2026 09:40
12 Comentarii

Aur european la matematică pentru o timișoreancă. Aida Mitroi încheie liceul cu o nouă performanță internațională

17 April 2026 10:00 Reactualizat la: 18 April 2026 09:40
Aida Mitroi, născută în Timișoara și elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, a obținut medalia de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO), una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate elevelor pasionate de matematică.
Scris de Carys Gligor - Aida Mitroi, născută în Timișoara și elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, a obținut medalia de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO), una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate elevelor pasionate de matematică.

Trimite articolul

X

Rezultatul său individual a plasat-o pe locul al doilea în Europa, într-o ediție în care România a avut o prestație remarcabilă. Lotul României se află pe locul I în Europa și locul II la nivel mondial, după China, cu trei medalii de aur obținute de Aida Mitroi, Mălina-Carla Pavel și Carina Maria Viespescu și una de bronz câștigată de Ioana Stroe.

Pentru Aida, competiția din acest an a avut și o semnificație aparte: a fost ultima participare la EGMO, în contextul în care finalizează studiile liceale și se pregătește pentru următoarea etapă academică.

Tânăra a absolvit Școala Gimnazială nr. 16 „Take Ionescu” din Timișoara, iar apoi și-a continuat studiile la București.

În ultimii ani, Aida Mitroi și-a construit un palmares impresionant: medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică (IMO 2024), trei medalii de aur la EGMO (2024, 2025 și 2026), medalie de argint la EGMO 2023, medalie de argint la Balcaniadă (BMO 2024), aur cu scor perfect la Junior Balkan Mathematical Olympiad 2022 și trei medalii de bronz la Romanian Master of Mathematics (2024, 2025 și 2026).

Mai mult, ea ocupă locul 6 în Hall of Fame EGMO, clasament rezervat celor mai constante participante din istoria competiției.

Am stat de vorbă cu Aida Mitroi despre pasiunea pentru matematică, anii de concursuri, oamenii care i-au fost aproape și planurile de viitor.

„În clasa a V-a am simțit că matematica nu e doar o materie”

Întrebată când a realizat că matematica poate deveni mai mult decât o disciplină școlară, Aida spune că momentul decisiv a venit încă din gimnaziu.

„În gimnaziu am simțit prima dată că matematica nu e doar o materie. Mai exact, în clasa a V-a. Atunci am început să lucrez la probleme mai diferite și mi-am dat seama că îmi place ceea ce fac. Profesoara mea, doamna Lolea Angela, a avut un rol foarte important, aș zice hotărâtor; mi-a dat încredere și m-a făcut să văd matematica altfel. De atunci nu m-am mai putut despărți de ea”, a spus Aida.

Astăzi, după ani de performanță, spune că matematica a rămas la fel de interesantă tocmai prin profunzimea ei.

„Cred că îmi place cel mai mult faptul că te obligă să gândești în profunzime. Nu e doar despre a aplica o formulă; este totul mult mai creativ. Îmi place momentul acela în care stai mult pe o problemă și dintr-o dată începi să vezi direcția. Nu se întâmplă mereu ușor, dar asta o face interesantă”, a explicat tânăra.

„Nu simt că se termină ceva, ci că se schimbă contextul”, a spus Aida despre ultima sa participare la EGMO.

Anii de olimpiade au însemnat nu doar rezultate, ci și experiențe greu de uitat.

„Cred că atmosfera competițiilor internaționale o să-mi rămână mereu în minte. Faptul că ești acolo cu oameni din toată lumea, toți pasionați de același lucru… e ceva greu de descris. Și, sincer, momentele din timpul probelor, când ești complet concentrat și pierzi noțiunea timpului, sunt foarte intense și greu de uitat.

Dar la fel de mult îmi rămân în minte și momentele de după concurs, când participam la tot felul de activități și aveam ocazia să cunoaștem oameni noi și locuri noi. Sunt foarte multe amintiri frumoase și mi-e greu să aleg una singură; fiecare competiție a fost diferită și specială în felul ei”, a povestit Aida.

Legat de ultima sa participare la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO), tânăra nu o privește ca pe o încheiere, ci ca o trecere firească spre o nouă etapă.

„Nu aș vrea să privesc acest moment ca pe ceva ce se încheie. A fost o perioadă foarte importantă pentru mine, dar nu simt că se termină ceva, ci mai degrabă că se schimbă contextul. Tot ce am învățat din olimpiade o să meargă mai departe cu mine, doar că probabil în alt mod”, a adăugat ea.

Oameni importanți și momente dificile

În spatele performanței, spune Aida, stau mulți oameni care au contribuit la acest parcurs.

„În primul rând, profesorii, clar. Și vreau să le mulțumesc tuturor, au avut multă răbdare și au fost acolo constant. Apoi, familia, care m-a susținut mereu, chiar și atunci când programul era foarte greu, fără ei ar fi fost mult mai dificil să duc ritmul acesta. Și colegii din lot sau din pregătiri au contat mult, pentru că e important să fii într-un mediu în care oamenii trag în aceeași direcție, iar, de multe ori, motivația vine și de la oamenii din jurul tău”, a mai spus Aida.

Au existat și momente mai dificile, însă pasiunea pentru matematică a fost mereu punctul de sprijin.

„Sunt normale și astfel de momente. Mai ales când simți că muncești mult și nu vezi rezultate imediat. În momentele acelea încercam să nu mă gândesc prea mult la rezultate și să mă concentrez pe ce pot face în ziua respectivă, pe frumusețea de a rezolva probleme. Și, sincer, faptul că îmi place matematica m-a ajutat cel mai mult, până la urmă, tot acolo mă întorceam”, a mărturisit Aida.

Cambridge, MIT, Caltech și alegerea viitorului

Pe plan academic, Aida a fost admisă deja la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume, printre care University of Cambridge – Trinity College, Massachusetts Institute of Technology (MIT), California Institute of Technology (Caltech), dar și alte universități de top din Marea Britanie.

Totuși, Aida spune că încearcă să privească alegerea cu echilibru.

„Încerc să o privesc cât mai echilibrat. Este o alegere care vine cu multă responsabilitate. Încerc să nu mă las influențată doar de nume sau de prestigiu, vreau sa analizez profund si să mă gândesc unde mă văd cu adevărat crescând. Contează foarte mult mediul, oamenii și felul în care simt că mă pot dezvolta acolo. Vreau să fie o alegere care să aibă sens pe termen lung”, a precizat tânăra.

În ceea ce privește direcția profesională, Aida spune că matematica va rămâne, cel mai probabil, parte importantă din drumul ei, chiar dacă nu exclusiv în forma teoretică clasică.

„Cu siguranță mă văd rămânând aproape de matematică, dar nu neapărat doar în forma ei pură. Mă atrag mult și zonele în care se leagă de alte domenii, cum ar fi finanțele, zona de quant sau tehnologia. Mi se pare interesant să vezi cum idei abstracte ajung să fie folosite în contexte reale, unde chiar pot avea impact. Momentan sunt deschisă și încă explorez”, a explicat ea.

Pentru elevii care încă își caută drumul, Aida are un mesaj simplu și sincer.

„Le-aș spune să nu se grăbească să aibă toate răspunsurile. E ok să încerci lucruri și să vezi ce ți se potrivește. Și, mai ales, să fie consecvenți, să aibă încredere în ei, asta face diferența în timp, chiar dacă nu se văd rezultate imediate”, a conchis Aida.

Trimite articolul

X
Taguri:
Aida Mitroi ,
olimpiada matematica
12 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Dr. Yo ! says:
    April 17, 2026 at 11:01 am

    Respect deplin. Mult succes în continuare îi doresc sincer. Bravo !

    Reply
  2. Timisorean says:
    April 17, 2026 at 12:09 pm

    Felicitări acestor copii minunați 💐🥳

    Reply
    • Alexander says:
      April 17, 2026 at 1:00 pm

      Ce zici timișoreanu? :))

      Reply
  3. bogdan says:
    April 17, 2026 at 12:37 pm

    faina si smart oltencuta

    Reply
    • A_Tm says:
      April 17, 2026 at 6:06 pm

      Nepoata lui Florin Mitroi

      Reply
  4. Cetatean says:
    April 17, 2026 at 12:50 pm

    Felicitari!

    Reply
  5. Alexander says:
    April 17, 2026 at 1:00 pm

    Bravo

    Reply
  6. Adriana says:
    April 17, 2026 at 1:33 pm

    Felicitări şi mult succes în continuare! 👏👏👏

    Reply
    • Asdi says:
      April 18, 2026 at 11:05 am

      Da si îi recomand sa se duca la studii afara si acolo sa ramana. Am mai cunoscut copii olimpici care aici erau niste anonimi, mediatizati erau doar progenitirile psd-istilor, îi inscriai in tineretul psd si deodata ajungeau foarte competenti si infipti in diferite posturi.
      Olimpicii in schimb, neaplaudati de nimeni au plecat afara la studii pe banii parintilor sau cu burse obtinute pe merit iar dupa aceea au prins diferite joburi tot acolo pe meritele lor, nu ale parintilor inscrisi in psd sau alt partid.

      Reply
  7. Arthur says:
    April 17, 2026 at 1:58 pm

    Felicitari si mult succes in tot ceea ce va urma!

    Reply
  8. Ionion says:
    April 17, 2026 at 5:38 pm

    Ma si mir că se promovează un asemenea subiect. De obicei prind doar cu cerșetori, scandaluri între pitipoance, smardoi.

    Reply
  9. doarpentrution says:
    April 17, 2026 at 11:35 pm

    Pun pariu că băieții nu fac față La Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete.

    Reply
  10. Cele mai citite știri

    1
    Luni, noi consultări la Cotroceni. Partidele, invitate pe rând de Nicușor Dan
    2
    Horoscop săptămâna 5 - 11 octombrie
    3
    Prima zi de audieri a Guvernului Niculescu, la final: 13 miniștri au primit aviz favorabil
    4
    Festivalul Fanfarelor: muzică de promenadă în centrul Timișoarei
    5
    Telefonul la volan te poate costa scump. Polițiștii din Timiș, cu ochii pe șoferi
    6
    Festivalul Ceaunelor revine la Giarmata Vii. Echipele se pot înscrie în competiția gastronomică
    7
    Degajări de fum, în această dimineață, pe B-dul 16 Decembrie 1989
    8
    A supraviețuit execuției. Christa Pike este conștientă și vorbește după injecția letală eșuată
    9
    Casă pentru visători la Casa Artelor. Expoziție de Ciprian Chirileanu și Renée Renard
    10
    Trasee alternative pentru mai multe autobuze și firobuze, în weekend, din cauza maratonului UVT

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 20 octombrie 2026, în Timișoara?

    România

    Prima zi de audieri a Guvernului Niculescu, la final: 13 miniștri au primit aviz favorabil

    Capitală Culturală

    Cărți de artist, benzi desenate și expoziții, la Timișoara. Sit+Read revine cu trei zile de evenimente

    Ştiri din Timiș

    Sorin Ionescu, aviz favorabil pentru funcția de ministru delegat al Învățământului Preuniversitar

    România

    DIICOT critică proiectul de dezincriminare a deținerii de droguri: „Deschide traficanților căi de a scăpa”

    Cinema

    Festivalul CULMEA revine la Timișoara. Filme despre natură și mediu, pentru copii și adolescenți

    Ştiri din Timiș

    Studenții din Timișoara, față în față cu angajatorii. Patru universități din oraș organizează un târg comun de cariere

    Eveniment

    Un vârstnic a intrat într-o intersecție fără să acorde prioritate și a lovit o autoutilitară, la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Restricții și în cartiere, restricții și în centru. Noi măsuri pentru traficul din Timișoara de zilele viitoare

    Ştiri din Timiș

    Cine sunt timișenii de nota 10? 20 de elevi și 10 personalități, premiați la Timișoara
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323