Vernisajul va avea loc joi, 8 octombrie 2026, de la ora 18.00, în galeria de pe strada A. Pacha nr. 8.
„Expoziția Donum. Casă pentru visători a artiștilor Renée Renard și Ciprian Chirileanu este susținută de două referințe filosofice esențiale, eseul Construire, locuire, gândire (1954) al lui Martin Heidegger și cartea Poetica spațiului (1957) de Gaston Bachelard. (…) Procesul creativ care a stat la baza acestei expoziții se situează între aceste două perspective, locuirea ca mod de a fi în lume și spațiul domestic ca teritoriu al intimității și al reveriei. Lucrările s-au născut concomitent cu ridicarea unei case – în zile de vară, la munte, pe malul unui râu ce nutrește vegetația din curte.
Acest parcurs lent, acompaniat adesea de zgomot, dezordine și resturi materiale, capătă un sens nou prin acțiunea artiștilor, care descoperă în rebuturile construcției, în fragmentele vegetale și în obiectele întâlnite pe parcurs puncte de plecare pentru un discurs vizual despre cum fragmente de realitate cotidiană pot intra într-un nou circuit al dăruirii simbolice. Astfel, Donum desemneză o formă de generozitate, acel dar născut într-un context care, oferind materie și memorie, face posibilă arta”, argumentează curatoarea expoziției, Maria Sârbu
Expoziția celor doi artiști rămâne deschisă pentru public până în 8 noiembrie și poate fi vizitată de miercuri până duminică de la ora 15.00 la 19.00 .
Citiți principiile noastre de moderare aici!