Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Cine sunt timișenii de nota 10? 20 de elevi și 10 personalități, premiați la Timișoara

Cine sunt timișenii de nota 10? 20 de elevi și 10 personalități, premiați la Timișoara

De Carys Gligor
la 19 October 2026 15:19 Reactualizat la: 19 October 2026 15:21

Cine sunt timișenii de nota 10? 20 de elevi și 10 personalități, premiați la Timișoara

19 October 2026 15:19 Reactualizat la: 19 October 2026 15:21
20 de elevi din județul Timiș, cu rezultate școlare foarte bune și performanțe în activități extrașcolare, au fost premiați luni, 19 octombrie, în cadrul galei „Timișeni de... nota 10!”, organizată la Consiliul Județean Timiș. În cadrul evenimentului au fost acordate distincții și pentru 10 personalități din domenii precum sportul, muzica, literatura și medicina, care au contribuit la dezvoltarea comunității.
Scris de Carys Gligor - 20 de elevi din județul Timiș, cu rezultate școlare foarte bune și performanțe în activități extrașcolare, au fost premiați luni, 19 octombrie, în cadrul galei „Timișeni de... nota 10!”, organizată la Consiliul Județean Timiș. În cadrul evenimentului au fost acordate distincții și pentru 10 personalități din domenii precum sportul, muzica, literatura și medicina, care au contribuit la dezvoltarea comunității.

Trimite articolul

X

Gala a avut loc la Consiliul Județean Timiș și a fost însoțită de lansarea celui de-al șaptelea număr al revistei „Născut pentru Sport Timiș”. Evenimentul face parte din proiectul „Caravana Educației în județul Timiș”, ediția a VIII-a, inițiat de Asociația Alma Venus și organizat de Asociația Junior Sport, cu finanțare din partea Consiliului Județean Timiș.

Cine sunt elevii premiați la gala „Timișeni de nota 10”

Cei 20 de elevi au fost selectați în funcție de rezultatele școlare din anul școlar 2025–2026 și de performanțele obținute în activitățile extrașcolare. Pentru elevii din clasele I–IV, criteriul școlar a fost calificativul „Foarte bine”, iar pentru cei din clasele V–VIII, media generală de cel puțin 9,50.

Elevii premiați provin din școli din Timișoara, Lugoj, Biled și Dumbrăvița și au obținut rezultate în domenii precum atletismul, gimnastica, artele, informatica, matematica și literatura.

  • Anabelle Vulliet, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu” din Timișoara, a încheiat anul școlar cu media 9,94 și practică triatlonul la CS Ride Competition, câștigând în 2023, 2024 și 2025 clasamentul general al competiției naționale Trikids la categoriile sale de vârstă, iar în 2025 a obținut locul al II-lea la Campionatul Balcanic de Triatlon.
  • Vanessa Victoria Vucea, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara, a obținut media 9,97 în clasa a VIII-a, când era elevă la Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara, și face parte din lotul național de atletism, având mai multe titluri naționale la probele de 200, 300 și 400 de metri.
  • Andreea Patricia Ianoș, elevă în clasa a IV-a la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, a obținut calificativul „Foarte bine” și a câștigat locul I la mai multe competiții de atletism, printre care „Crosul Dealul Viilor Lugoj” și „Crosul Europei”.
  • Lana Nicolin, elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială nr. 21 „Vicențiu Babeș” din Timișoara, a obținut calificativul „Foarte bine” și a câștigat medalia de aur la categoria sa de vârstă la European Kempo Open Cup, proba Semi-Kempo.
  • Tudor-Voicu Rădulescu, elev în clasa a III-a la Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu” din Timișoara, a primit calificativul „Foarte bine” și a obținut locul I la etapa națională a concursului Comper și la competiția „Fii inteligent la matematică!”, practicând în paralel gimnastica artistică.
  • Deian Mărcuș, elev în clasa a IV-a la Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” din Biled, a obținut calificativul „Foarte bine” și este campion național la karate pentru al treilea an consecutiv, în 2026 câștigând titlul național la kata individual și pe echipe.
  • Andrei Cristian Gujbă, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu” din Timișoara, a încheiat anul cu media 9,80 și a devenit vicecampion național la dans sportiv, obținând și locul I la Valencia Dance Festival din Spania.
  • Bianca Gabriela Trancă, elevă în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, a obținut media 10 și a reprezentat România la Campionatul European de volei U16, fiind desemnată și cea mai valoroasă jucătoare la turneele finale naționale U15 și U17 Perspectivă.
  • Alexandru-Ștefan Necșoiu, elev în clasa a VII-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, a obținut media 10 și a câștigat, în calitate de căpitan al echipei, etapa locală și etapa națională a concursului de șah „Elisabeta Polihroniade”.
  • Gabriel Teodor Toma, elev în clasa a IV-a la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din Lugoj, a obținut calificativul „Foarte bine” și a câștigat mai multe probe la competiții de gimnastică artistică, inclusiv la Memorialul „Tit Isar” și Cupa DKMT Lugoj.
  • Alexandru Tîrpe-Manasia, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara, a încheiat anul școlar cu media 10 și s-a calificat la etapa națională a Concursului Național de Geografie „Terra”, după ce a obținut premiul al II-lea.
  • Natasha Hadăr, elevă în clasa a III-a la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, a obținut calificativul „Foarte bine” și a primit punctajul maxim, de 100 de puncte, la concursuri de pian precum „Music in the World”, de la Roma, și „Piano Art”, de la Lugoj.
  • Anastasia Meseșan, elevă în clasa a II-a la Școala Acton Academy din Dumbrăvița, a obținut calificativul „Foarte bine” și a ajuns în semifinalele internaționale ale competiției Technovation Girls, unde a dezvoltat, împreună cu o colegă, un prototip de dispozitiv inteligent pentru siguranța copiilor.
  • Maria Iasmina Cirici, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara, a obținut media 9,94 și a câștigat cinci premii I la concursuri naționale de canto, precum și locul I la Festivalul-Concurs Internațional de Folclor „Cătălina” din Iași, alături de cercul de dans popular „Hora Timișului”.
  • Alexandra Pașcalău, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, a absolvit clasa a VIII-a cu media 10 și ca șefă de promoție, iar romanul său de debut, „Provocarea”, a fost publicat în 2024 sub pseudonimul Sandra Pașca.
  • Anne-Marie Alexia Negrea, elevă în clasa a IV-a la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, a obținut calificativul „Foarte bine” și a câștigat, în 2026, premiul I la concursul „Micii sanitari” și la concursul județean de caligrafie.
  • Anastasia Ioana Rusu, elevă în clasa a IV-a la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, a obținut calificativul „Foarte bine” și a primit, în 2026, un premiu special la concursul regional „Să vorbim, să scriem românește”, având rezultate și în creație literară, grafică și recitare.
  • Alexandru George Ceocea, elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, a obținut media 9,76 în clasa a VIII-a și a câștigat locul I la categoria juniori în cursa de opt ore din Campionatul Endurance Karting Masters, precum și premiul al III-lea la etapa națională a concursului de robotică NEXTLAB.TECH.
  • Tudor-Andrei Ciobanu, elev în clasa a VI-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, a obținut media 10 și a câștigat medalia de bronz la Olimpiada Națională de Informatică, precum și premiul I și medalia de aur la Concursul Integrat de Matematică și Informatică „Sever Aurel Groze”.
  • Celine Mărcuș, elevă în clasa I la Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” din Biled, a obținut calificativul „Foarte bine” și practică baletul și dansul contemporan, câștigând locul I la toate concursurile la care a participat în perioada 2022–2026.

Gala de premiere „Timișeni de nota..10”

„Dragi copii, felicitări! Vă felicit pentru toată munca și devotamentul de care dați dovadă în activitatea voastră școlară.

Să munciți la fel de mult în continuare, să ne faceți mândri pe noi, ca membri ai județului acestuia, că avem astfel de copii spectaculoși în județul nostru și că putem să vă răsplătim cu puțin: cu o vorbă bună, cu o diplomă și cu o apreciere pe care o avem noi la nivelul Consiliului Județean Timiș și toți cei de aici din sală, precum și toți cei din județul Timiș.

Eu vă felicit și vă doresc succes în continuare”, a declarat Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Zece personalități, incluse în patrimoniul județului

În cadrul galei au fost premiate și 10 personalități care au activat sau activează în județul Timiș și care au contribuit, prin activitatea lor, la dezvoltarea comunității și la promovarea imaginii județului. Acestea au primit titulatura de „Patrimoniu Județean”.

Printre cei distinși se numără fostul fotbalist Emeric Emil Dembrovschi, canoistul Zlatomir Balojin, voleibalistul Sorin Grădinaru, rugbistul Eugen Căpățână și specialistul în medicină sportivă Ioan Străuț.

Lista este completată de interpreta de muzică populară Nicoleta Voica, pictorul Vasile Pintea, scriitorul și dramaturgul Ion Jurca Rovina, mezzo-soprana Aura Twarowska și jucătoarea de tenis de masă Nicoleta Mariana Husar.

„În cadrul campaniei au fost selectate 10 personalități aflate în viață, fără a fi neapărat născute în județul Timiș, dar care au activat în județul Timiș și care, prin activitatea, rezultatele și implicarea lor, au contribuit la dezvoltarea comunității și la promovarea imaginii județului și a comunității”, a declarat Beatrice Mercado, președintele Asociației Junior Sport, în cadrul evenimentului.

Proiectul din care face parte gala este dedicat aniversărilor marcate în 2026, „Anul Nadia Comăneci” și „Anul Constantin Brâncuși”. Organizatorii au derulat inițiativa în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Trimite articolul

X
Taguri:
gala timișeni de nota 10
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Cum se creează o imagine în era AI? 15 tineri se pot înscrie la un atelier de animație gratuit, la Timișoara
    2
    VIDEO. Fritz a laudat Timișoara unui travel influencer străin
    3
    Restricții și în cartiere, restricții și în centru. Noi măsuri pentru traficul din Timișoara de zilele viitoare
    4
    Sorina Matei și Răzvan Dincă, numiți interimari la TVR și Radio România. Fritz: „PSD a livrat Televiziunea Română direct extremiștilor”
    5
    Harry Styles anunță noi concerte în Europa pentru 2027. „Nu știu ce urmează pentru mine”
    6
    Amenzi de peste 100.000 de lei după controalele ITM Timiș în unitățile medicale private. Patru persoane munceau „la negru”
    7
    Filmul săptămânii: „Practical Magic 2”. Sandra Bullock și Nicole Kidman revin în rolul surorilor Owens
    8
    Dermatita atopică afectează milioane de oameni. Unde se pot face consultații gratuite în Timișoara
    9
    FOTO. Opt orașe europene în care berea face parte din vacanță. Unde bei bine și mănânci pe săturate
    10
    Marea Britanie își mobilizează veteranii pentru un posibil război cu Rusia până în 2030

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Restricții și în cartiere, restricții și în centru. Noi măsuri pentru traficul din Timișoara de zilele viitoare

    Ştiri din Timiș

    Cine sunt timișenii de nota 10? 20 de elevi și 10 personalități, premiați la Timișoara

    România

    Ministrul Educației cere protecție penală specială pentru profesorii agresați, după atacul cu cuțitul de la o școală din Bistrița

    Ştiri din Timiș

    O cisternă cu produse petroliere ajunge în apă, în scenariul unui exercițiu, lângă Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Primăria mai vrea să cumpere o clădire și de pe Mihai Viteazu

    Ştiri din Timiș

    Peste 130 de milioane de euro pentru întreținerea căilor ferate din vestul țării. CFR caută constructor

    România

    Nectarie are 5 ani și încă nu poate merge sau vorbi. Familia are nevoie de 50.000 de euro pentru recuperarea lui

    Ştiri din Timiș

    USR Timiș, pol reformator împreună cu PNL, pentru a „apără Banatul de captura PSD”

    Eveniment

    Angajam operatori curatenie ( baieti )masinisti cu experienta, pentru masini spalat pardoseala

    Eveniment

    Nereguli la frontiera din Timiș: mașini cu numere nevalabile și un autoturism căutat în Italia
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323