Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Angajatii TimPark protesteaza: li se reduce programul de lucru si li se taie salariile!

Angajatii TimPark protesteaza: li se reduce programul de lucru si li se taie salariile!

la 17 January 2014 10:10 Reactualizat la: 17 January 2014 13:34
17 January 2014 10:10 Reactualizat la: 17 January 2014 13:34
Nemulțumiri mari în rândul angajaților fostei ADP, devenită acum Drumuri Municipale, după ce cele două societăți care au ca acționar unic Consiliul Local Timișoara au fuzionat. Conducerea a decis să le reducă programul de lucru pentru o perioadă de două luni, ceea ce înseamnă implicit că vor încasa și mai puțini bani, ca să facă economii la fondul de salarii. S-a motivat că nu pot fi desfăşurate lucrări de construcţii în această perioadă, chiar dacă societatea Drumuri Municipale se ocupă acum şi de gestionarea sistemului TimPark. Totul se întâmplă din cauza situației falimentare a SDM, reclamă angajații TimPark!
Scris de A.S. - Nemulțumiri mari în rândul angajaților fostei ADP, devenită acum Drumuri Municipale, după ce cele două societăți care au ca acționar unic Consiliul Local Timișoara au fuzionat. Conducerea a decis să le reducă programul de lucru pentru o perioadă de două luni, ceea ce înseamnă implicit că vor încasa și mai puțini bani, ca să facă economii la fondul de salarii. S-a motivat că nu pot fi desfăşurate lucrări de construcţii în această perioadă, chiar dacă societatea Drumuri Municipale se ocupă acum şi de gestionarea sistemului TimPark. Totul se întâmplă din cauza situației falimentare a SDM, reclamă angajații TimPark!

Trimite articolul

X

Șeful Serviciului Administrare Parcări din cadrul Drumuri Municipale, Ionel Ursu, le-a comunicat angajaților, vineri, decizia conducerii. Oamenii au fost puși în fața faptului împlinit, fiind anunțați că în perioada 15 ianuarie – 15 martie li se va reduce programul de lucru și li se va diminua salariul. Decizia, care a fost luată încă din decembrie, i-a revoltat, aceştia reclamând faptul că după ce societatea ADP a fost absorbită de Drumuri Municipale li s-au redus oricum salariile şi le-au fost tăiate tichetele de masă.

„Sunt divorţat şi am doi copii, unul bolnav. Din ce să-i ţin? Din 75%? Nu sunt de acord pentru că nu vor avea de unde să ne plătească… Sunt faliţi! Noi puteam trăi fără să fim slugi pentru alţii”, a reclamat unul dintre salariaţi. „Ei erau în groapă și ne-au tras și pe noi”, a concluzionat altul. Unii dintre ei s-au plâns și că nu le-au fost plătite contribuţiile la sănătate în ultimele luni.

Ursu le-a explicat că decizia a fost luată pentru că societatea Drumuri Municipale nu poate desfăşura lucrări de construcţii pe perioada iernii, chiar dacă activitatea angajaţilor de la TimPark are un alt specific.

„Având lucrările de construcţii închise pe perioada asta a iernii, suntem într-un mic impas, la nivel de societate vorbind, nu de TimPark. Specificul activităţii de la TimPark este altul, nu este legat de anotimp, şi timp de 15 ani nu a apărut această problemă la TimPark. Acum suntem o altă societate, cu alt specific, la alt nivel, 350 de angajaţi, şi astea sunt problemele societăţii. Hotărârea Consiliului de Administraţie şi a conducerii executive a fost să accesăm un ajutor de la Casa Constructorilor, de 75% din salariu, pentru a-i plăti pe oameni şi a face evident o economie la fondul de salarii pe perioada celor două luni. Se plăteşte o cotizaţie la Casa Constructorilor – este un fel de casă de ajutor la nivel naţional, există o lege care reglementează funcţionarea sa – fiecare angajat contribuie cu 1% din salariu pe fiecare lună şi s-a adunat un fond în decursul anilor, pe care îl accesăm. Este un fel de şomaj tehnic. Oamenii nu vor fi plătiţi din banii SDM în această perioadă şi se face o economie cu fondul de salarii pe două luni, care este destul de mare, în jur de 700.000 de lei pe lună. Hotărârea a fost unitară pentru toată societatea, pentru a nu face discriminări, urmând ca noi să ne organizăm activitatea la un nivel mai redus, dar să asigurăm funcţionalitatea sistemului pe toată perioada celor 9 ore, de la 8 la 17, inclusiv programul ghişeelor de la 8 la 20″, a declarat şeful Serviciului Administrare Parcări.

Salariații vor beneficia de o indemnizație reprezentând o sumă impozabilă al cărui cuantum este egal cu 75% din media pe ultimele 3 luni a salariului de bază brut. Oamenilor li s-a spus că orele pierdute vor fi recuperate ulterior, dar cei de la TimPark nu văd cum s-ar putea întâmpla acest lucru având în vedere că sistemul de parcare funcționează după un program clar stabilit.

„Având în vedere că programul de lucru al societății este determinat de natura lucrărilor de construcții, care se desfășoară preponderent în aer liber, iar această activitate nu se poate desfășura în perioada de iarnă în condiții normale, coroborat cu situația economico-financiară a societății, Consiliul de Administrație al societății, în ședința din data de 10.12. 2013, a hotărât acordarea măsurilor de protecție socială a salariaților în conformitate cu Legea 215/1997, Statutul și Regulamentul nr. 1 ale Casei Sociale a Constructorilor, în perioada 15.01.2014-15.03.2014. Această măsură presupune ca în perioada de mai sus tuturor salariaților să li se reducă programul de lucru la 75% din ore, coroborat cu diminuarea cu același procent a salariului. Menționăm că această măsură se impune datorită motivelor mai sus arătate și a fost preferată față de alternativa întreruperii activității (…) cu trimiterea salariaților în șomaj”, au precizat reprezentanții SDM.

La TimPark sunt în jur de 60 de angajaţi. Oamenii i-au transmis lui Ursu că nu sunt de acord cu decizia şi că vor apela la sindicat.

„Ni s-a spus că decizia presupune să venim la serviciu 6 ore şi să fim plătiţi cu 75% din salariu până prin 15 martie. Nimeni nu e de acord, pentru că noi am pierdut enorm la fuziune, am pierdut şi la banii, am pierdut tichetele de masă, salariile sunt cum sunt. Vom vedea ce spune şi sindicatul… Eu am fost lider de sindicat în vechiul ADP, puteam să luăm nişte măsuri, acum suntem afiliaţi la sindicatul din primărie. Ni s-au dat nişte liste, colegii au semnat că nu sunt de acord cu măsura respectivă. Cum se vor lucra 6 ore când sistemul de parcare e de la ora 8 la ora 17? Cum ne vom împărţi? Că oameni suntem foarte puţini. Pe vremuri au fost 18 echipaje de control, acum sunt vreo opt sau nouă, iar zonele sunt mult mai mari”, ne-a spus Horea Panc, unul dintre angajaţii Biroului de Blocări Roţi.

UPDATE. Reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local l-au înștiințat pe directorul general al SDM, Octavian Bulboacă, că nu sunt de acord cu hotărârea.

„Am prezentat propunerea dvs. salariaţilor membri de sindicat. Dintr-un total de 114, un număr de 64 nu au fost de acord cu propunerea dvs. Sub un alt aspect, din conţinutul adresei nr. 185/15.01.2014 rezultă o reducere a programului de lucru la 75% din ore, coroborată cu diminuarea cu acelaşi procent a salariului de bază brut. Însă, Legea nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor, la art.12 alin.(2), face vorbire de întreruperea activităţii. Având în vedere contradicţia de mai sus (…) vă rugăm să ne precizaţi în scris dacă, în perioada 15.01.2014 – 15.03.2014, salariaţii cărora li se va aplica Hotărârea nr. 19/10.12.2013 vor avea obligaţia de a se prezenta la locurile de muncă cu un program de 6 ore zilnic sau dimpotrivă nu vor avea obligaţia de a se prezenta la locurile de muncă”, i-a transmis liderul sindicatului, Tiberiu Negrei, şefului SDM.

Sindicaliştii nu sunt de acord nici cu trimiterea în şomaj a salariaţilor.

Trimite articolul

X
Taguri:
adp ,
angajati ,
protest ,
reduceri de asalarii ,
timis online ,
timisoara ,
timpark ,
tion
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    120 de artiști expun în Salonul anual al UAP Timișoara. Trei dintre ei vor fi laureații ediției 96
    2
    Cu bune și cu rele, la final de PNRR, Primăria Timișoara se laudă cu 100 de milioane de euro atrași
    3
    Poli, 3-0 cu Târgu Mureș, cu două goluri marcate în inferioritate numerică. Timișorenii, lideri cel puțin pentru o zi
    4
    Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele
    5
    Dificultăți la înrolarea în e-SănătateaMea. Guvernul anunță măsuri pentru cele 25.000 de cereri restante
    6
    Două spectacole și trei tururi ghidate, în prima lună a stagiunii la Opera din Timișoara
    7
    Zeci de copii din Timișoara au învățat cum să aibă grijă de sănătatea lor. Nutriția, mișcarea și emoțiile, puse în aceeași „lecție”
    8
    Ranko Szuhanek, Maestru Internațional și membru al Clubului de Șah Medicina al UMFT, își lansează cartea la Timișoara
    9
    400 de tineri, 72 de ore și zeci de roboți. Provocarea Open Robotics începe la Timișoara
    10
    Șofer inconștient: a urcat băut la volan și a plecat cu 14 elevi la o școală din Timiș

    Cele mai noi știri

    Mapamond

    Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele

    România

    Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile

    Capitală Culturală

    Adolescenții din Timișoara urcă pe scenă cu un spectacol creat în cadrul Ideo Ideis

    Eveniment

    S-a dat drept polițist și i-a dat o amendă uriașă unui șofer. Bărbat reținut la Lugoj

    Eveniment

    Întâlniri de autocunoaștere, ședințe de spiritism, droguri de mare risc și zeci de mii de euro descoperite de DIICOT la o fundație

    Ştiri din Timiș

    PSD Timiș îl propune pe Adrian Pau pentru funcția de prefect

    Ştiri din Timiș

    Mai începe o demolare. O nouă etapă, cu noi reguli de circulație, pe șantierul Pasajului Slavici-Polonă, de săptămâna viitoare

    Eveniment

    Migranți ascunși în vegetație, găsiți cu ajutorul unei drone la granița cu Serbia

    Ştiri din Timiș

    Povestea Olenei, refugiată din Ucraina care și-a deschis o croitorie la Timișoara și își crește singură cei cinci copii

    Ştiri din Timiș

    Alfred Simonis a acceptat proiectele lui Ruben Lațcău pentru trafic
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323