Mai mulți specialiști și cadre medicale de la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT), alături de angajați ai spitalului înrolați în proiect, s-au intâlnit joi în cadrul proiectului „CPW - Prevenția cancerului la locul de muncă. Prevenția cancerului gastric prin screening-ul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori” pentru a discuta despre prevenția cancerului gastric, dar și despre diagnosticul și tratamentul infecției cu Helicobacter pylori (HP).
Medicina internă are un rol important în evaluarea stării generale de sănătate, în special atunci când un pacient are mai multe afecțiuni sau simptome care pot avea cauze diferite. La Ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, pacienții se pot adresa Cabinetului de Medicină Internă pentru consultații, investigații și recomandări medicale.
Ai observat vreodată că, fără să îți dai seama, îți ridici umerii spre urechi? Sau că, după câteva ore petrecute la birou, simți că gâtul, umerii și spatele sunt „ca de piatră”? Poate că nu ai făcut niciun efort fizic deosebit, nu ai ridicat greutăți și nici nu ai avut o accidentare. Și totuși, corpul pare că nu mai știe cum să se relaxeze.
Dermatita atopică afectează peste 200 de milioane de oameni la nivel mondial, iar aproape jumătate dintre pacienți sunt copii. În 14 septembrie este marcată Ziua Mondială a Dermatitei Atopice, o zi dedicată informării publicului cu privire la impactul acestei boli cronice asupra pacienților și familiilor lor.
Cadrele medicale de la Maternitatea Odobescu, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, au participat la un instructaj intern privind securitatea și sănătatea în muncă și prevenirea incendiilor. Activitatea s-a desfășurat în curtea unității medicale și a inclus atât informații teoretice, cât și o demonstrație practică de utilizare a extinctoarelor.
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Roxana Micșa, medic specialist obstetrică-ginecologie, explică ce trebuie să știe femeile despre lucrurile care pot afecta sarcina și dezvoltarea fătului. Dr. Micșa vorbește despre riscurile consumului de alcool și ale fumatului, inclusiv fumatul pasiv, medicamentele care pot fi periculoase în sarcină, alimentele și băuturile care trebuie evitate, dar și despre simptomele care necesită o evaluare medicală rapidă. Medicul explică și ce se întâmplă atunci când anumite efecte ale expunerii nu pot fi observate imediat după naștere și demontează câteva dintre cele mai frecvente mituri legate de sarcină.
Revenirea copiilor în colectivitate odată cu începutul noului an școlar poate favoriza transmiterea infecțiilor respiratorii. Medicii recomandă părinților să acorde atenție somnului, alimentației, igienei și stării de sănătate a copiilor și să evite trimiterea acestora la școală atunci când prezintă simptome de boală.
Revenirea la serviciu după concediu poate fi dificilă pentru unele persoane, mai ales după o perioadă în care programul zilnic s-a schimbat, iar responsabilitățile profesionale au fost lăsate deoparte. Primele zile pot veni cu oboseală, lipsă de energie, iritabilitate, dificultăți de concentrare sau chiar cu dorința de a amâna întoarcerea la muncă, explică specialiștii Spitalului CFR Timișoara.
Un țânțar originar din Asia s-a răspândit în mai multe țări europene și poate supraviețui în condiții mai reci decât alte specii invazive. News Medical relatează despre un nou studiu dedicat speciei Aedes koreicus, în care cercetătorii analizează modul în care aceasta ar trebui monitorizată și cât de mare este, în realitate, riscul pentru sănătatea publică.

Ştiri din Timiș

Streetdance și DJ-ing, pe lângă orele obișnuite. Ce vor învăța elevii unui liceu din Timișoara
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.

Ştiri din Timiș

Tinerii timișoreni au propus peste 20 de idei pentru un oraș „mai verde”. Până la 5.000 de dolari pentru cele câștigătoare
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari.

Ştiri din Timiș

Un nou sprijin pentru mamele aflate în dificultate, la Timișoara. Asociația Adelfia și-a sfințit sediul și continuă misiunea de a salva speranțe
Femeile însărcinate și mamele care trec prin momente dificile au de acum un nou loc în care pot găsi sprijin, înțelegere și ajutor concret. Asociația Adelfia din Timișoara și-a sfințit sediul de pe strada Drubeta nr. 104, în cadrul unui eveniment la care au participat preoți ai Mitropoliei Banatului și reprezentanți ai comunității. În aproximativ un an și jumătate de activitate, organizația a sprijinit deja peste zece mame aflate în situații vulnerabile.

Eveniment

Cocaină ascunsă între lemne, într-o cutie de conserve. Un bărbat a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

România

ANOSR cere burse sociale și pentru studenții de la taxă. Organizația a transmis solicitarea Ministerului Educației
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere reintroducerea posibilității ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse sociale. Solicitarea a fost prezentată luni, 9 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a criteriilor generale de acordare a burselor în învățământul superior de stat.

Ştiri din Timiș

Apel la solidaritate! „Mămici mai tari ca Google” (MMTCG) vor să încalțe sute de copii nevoiași cu ghetuțe noi de Crăciun
Pentru al optulea an consecutiv, comunitatea Facebook „MMTCG – Mămici mai tari ca Google” lansează campania „Încalță un copil, de iarnă!”, o inițiativă prin care sute de copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse din Timișoara și județul Timiș pot primi încălțăminte nouă înainte de sărbătorile de iarnă. Organizatorii fac apel la solidaritatea oamenilor și îi invită pe cei care pot să ofere o pereche de ghete sau cizme unui copil care are nevoie.

Ştiri din Timiș

Câteva ore de neuitat pentru copiii din Moșnița Veche. Campania „Adoptă un copil pentru o după-amiază” revine cu o nouă ediție
Un gest simplu poate aduce o bucurie imensă unui copil. Asociația „Sfântul Nectarie” din Moșnița îi invită pe oamenii cu suflet mare să se alăture unei campanii speciale, prin care copiii dintr-un cartier defavorizat vor avea parte de două ore de atenție, distracție și surprize, în preajma sărbătorii de Moș Nicolae.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș pregătește refacerea portului de la Otelec. Proiectul include și un punct de frontieră cu Serbia
Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru refacerea portului de la Otelec, de pe canalul Bega. Planul include amenajarea unei noi infrastructuri portuare și realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, destinat navigației pe canal. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că urmează să fie elaborate tema de proiectare și studiile necesare.