Peste 80% dintre cazurile de cancer pulmonar din România sunt depistate în stadii avansate, arată un studiu publicat în revista internațională „Cancer” și realizat la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnică Timișoara. Este prima cercetare de acest fel din țară, care folosește algoritmi de inteligență artificială pentru a analiza datele clinice și demografice ale pacienților.
Deși vaccinurile salvează vieți, uneori teama poate sta în calea protecției. Pentru părinții copiilor cu alergie la ou, întrebările privind siguranța vaccinării, în special cu serul antigripal sau vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) sunt firești. Reprezentanții Asociației Române de Educație în Alergii vin în ajutorul părinților cu explicații.
Chirurgia tiroidiană este una dintre cele mai frecvente intervenții din sfera endocrinologică, iar la Spitalul Clinic CF Timișoara, zeci de astfel de operații sunt efectuate anual. Deși poate părea o procedură de rutină, medicii atrag atenția că este vorba despre o intervenție delicată, care necesită o pregătire minuțioasă și o execuție chirurgicală precisă.
La Maternitatea Bega din Timișoara, parte a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, a fost lansat un program de sprijin adresat viitoarelor mame. Prima întâlnire a avut loc în această săptămână și marchează începutul unei serii de sesiuni săptămânale dedicate informării și consilierii femeilor însărcinate și lăuzelor.
Ştiri din Timiș
Atunci când îți propui să accesezi un credit de nevoi personale, primul gând este, de obicei, legat de dobândă, de suma disponibilă sau de durata de rambursare. Contul bancar rămâne, în cele mai multe cazuri, pe planul al doilea, tratat ca un simplu detaliu tehnic. În realitate, contul curent este punctul de plecare al întregii relații cu banca și unul dintre factorii care influențează direct atât aprobarea creditului, cât și condițiile pe care le poți obține.
Ştiri din Timiș
Nu cu mult timp în urmă, accesarea unui produs financiar presupunea programări la bancă, documente tipărite și mai multe vizite la sucursală. Astăzi, tot mai mulți utilizatori își doresc să poată gestiona întregul proces direct din telefon, de la deschiderea unui cont până la solicitarea unui credit.
Sănătate
Odată cu sezonul cald, medicii se confruntă cu tot mai multe cazuri de mușcături de căpușe. Specialiștii Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara explică ce boli pot transmite acestea, cum trebuie îndepărtate și când este necesar consultul medical.
Sănătate
Boala Alzheimer nu înseamnă doar pierderea memoriei și nu debutează atunci când pacientul nu își mai recunoaște familia, ci începe mult mai devreme, cu simptome subtile. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara oferă indicațiile necesare.
2
Ştiri sportive
S-au încheiat meciurile din faza grupelor la Campionatul Mondial 2026, iar tabloul șaisprezecimilor este complet. Iranul, Coreea de Sud, Scoția și Uruguay sunt cele patru echipe clasate pe locul 3 care au ratat calificarea în faza eliminatorie. Nereușind să bată Columbia, Portugalia a terminat pe 2 și va da peste Croația.
Ştiri din Timiș
Camioanele de peste 7,5 tone nu vor putea circula astăzi, între orele 12 și 20, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din 15 județe, inclusiv Arad și Hunedoara, din cauza caniculei. Sunt prevăzute însă mai multe excepții.
1
Ştiri din Timiș
ISU Timiș participă la o misiune de sprijin în Franța pentru combaterea incendiilor de pădure.
Turism
Lumea modernă impresionează prin tehnologie, arhitectură și ritmul alert al vieții urbane, însă există locuri care continuă să fascineze prin poveștile lor vechi de mii de ani. Orașele antice reprezintă adevărate ferestre către trecut, oferind posibilitatea de a descoperi civilizații dispărute, monumente impresionante și tradiții care au supraviețuit secolelor.