Peste 30.000 de persoane suspecte că ar fi infectate cu COVID-19 au ieșit din izolare, iar alte 1.200 – 1.300 de persoane au ales să nu mai stea în carantină. Sunt cifrele prezentate de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a realizat bilanțul după decizia Curții Constituționale.
Numărul de cazuri de Covid-19 a explodat în România, în ultimele 24 de ore. Sunt 555 de cazuri noi, cele mai multe înregistrate până acum într-o zingură zi, iar Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra necesității respectării cu strictețe a măsurilor de protecție sanitară. Și în Timiș apar noi cazuri – sunt opt cazuri noi, în ultimele 24 de ore, același număr de cazuri noi apărute ca și de luni până marți.
În al doilea trimestru al anului în curs, inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică Timiș au dat amenzi de peste 250.000 lei pentru nerespectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid-19 la terase, în mall-uri, în hipermarketuri, piețe agroalimentare, baze de agrement și unități industriale.
Asistenta de la Spitalul CFR din Timișoara care a fost depistată cu coronavirus în 1 iulie va fi cercetată disciplinar, anunță conducerea instituției sanitare. După ce asistenta a fost depistată cu Covid-19 a izbucnit un adevărat focar în Spitalul CFR, fiind descoperite alte două asistente și patru pacienți cu această boală. UPDATE. Teste Covid pentru 86 de cadre medicale și pacienți
În Timiș a început să crească numărul de cazuri noi de Covid-19, atingând un prag de infectări în 24 de ore pe care nu l-a mai atins în ultimele săptămâni – opt cazuri pe zi. Timișul este și pe lista județelor unde au murit oameni cu SARS-Cov2, numărul acestora ajungând la peste 30, la nivel național, în ultimele 24 de ore. De la o zi la alta, în România au apărut alte aproape 400 de cazuri noi de Covid-19.
După decizia Curții Constituționale a României (CCR), unii dintre pacienții bolnavi de Covid-19 au început să ceară externarea „pe semnătură”. Sunt și în Timiș cazuri, iar la nivel de țară sunt cu sutele. Doctorul Virgil Musta, în prima linie în lupta cu Covid-19 la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, crede că oamenii trebuie să dea dovadă de responsabilitate și solidaritate, odată cu noile reglementări.

Mapamond

Satelitul european Sentinel-3C a surprins imagini spectaculoase cu Pământul la doar două săptămâni de la lansare
Satelitul european Sentinel-3C a transmis primele imagini ale Pământului la doar două săptămâni de la lansare, surprinzând Alpii acoperiți de zăpadă, insulele înghețate din Arctica și apele turcoaz din Caraibe. Pe lângă imaginile spectaculoase, instrumentele sale au început să măsoare nivelul oceanelor și înălțimea calotei glaciare din Groenlanda, date importante pentru monitorizarea schimbărilor climatice.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Centura Timișoara Vest prinde viteză: lucrările au trecut de 25%, la cinci luni de la prima lopată
La cinci luni de la începerea lucrărilor, șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest a depășit 25%, potrivit DRDP Timișoara. Cum termenul de execuție este de 24 de luni, lucrările sunt, în acest moment, în fața graficului.

Eveniment

„Azi nu am furat nimic”. Hoții de buzunare, dați jos din autobuze și amendați și pentru că... circulau fără bilet
Polițiștii locali din Timișoara au luat în vizor opt persoane suspectate că fură din buzunarele și poșetele călătorilor din mijloacele de transport în comun. În ultima perioadă, acestea au fost amendate de 13 ori și date jos din vehicule pentru a fi descurajate să mai acționeze.

Eveniment

Scandal între romi, în toiul nopții, în zona Modern. Patru bărbați au fost amendați
Într-un scandal izbucnit în noaptea de luni spre marți, pe Calea Dorobanților din Timișoara, patru bărbați au fost amendați cu 8.000 de lei după ce au tulburat liniștea publică și și-au adresat injurii.

Eveniment

Autoturism căutat de autorităţile din Germania, descoperit la Foeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au descoperit, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, un autoturism în valoare de aproximativ 27.000 de euro, care figura în bazele de date ca bun căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Germania.

Ştiri din Timiș

Modernizări, relocări și digitalizări. Cu ce investiții se laudă Spitalul Municipal în ultimul an
Spitalul Municipal Timișoara face bilanțul investițiilor derulate în ultimul an, de la modernizarea Clinicilor Noi și relocarea Hematologiei până la noua clădire ORL, aparatură medicală și digitalizarea unor servicii.

Ştiri sportive

Șah-mat pentru adversari! CS Studențesc Medicina Timișoara cucerește medalii și promovează în elită
CS Studențesc Medicina Timișoara a cucerit bronzul în Superliga feminină, iar echipa masculină a fost promovată în elita șahului românesc, după un parcurs neîntrerupt în Divizia A. Clubul a obținut și trei titluri naționale individuale la Campionatele de la Eforie Nord.

Dialoguri Sănătoase

Dezechilibrele musculare: când corpul nu mai lucrează în echilibru
Când auzim expresia „dezechilibru muscular”, ne gândim de obicei la un mușchi slab și la unul prea puternic, dar în realitate, lucrurile sunt mai complicate. Un dezechilibru muscular nu înseamnă doar o diferență de forță între două grupe musculare, ci poate însemna și o diferență de flexibilitate, de activare sau de control al mișcării.