Mușchii, articulațiile și sistemul nervos lucrează împreună pentru ca o mișcare să poată fi realizată cât mai eficient. Atunci când o parte a acestui sistem nu își mai face suficient de bine treaba, organismul încearcă să se adapteze, adaptare care poartă numele de compensare. În timp, aceste compensări pot modifica postura, mobilitatea și chiar felul în care executăm mișcările obișnuite.

Ce sunt, de fapt, dezechilibrele musculare?

Un dezechilibru muscular apare atunci când există o diferență anormală între forța, flexibilitatea, activitatea sau controlul neuromuscular al unor grupe musculare care participă împreună la o mișcare. Un mușchi poate fi suficient de puternic, dar să fie hiperactiv, scurtat sau folosit excesiv, în timp ce altul nu este recrutat eficient.

Un exemplu ar fi regiunea umărului, fiindcă dacă anumite structuri musculare sunt suprasolicitate și stabilizatorii scapulei nu participă suficient la mișcare, umărul poate începe să se miște diferit. Persoana poate să nu observe inițial nimic, dar în timp pot apărea tensiune, limitarea mobilității sau durere.

Cum ajungem să dezvoltăm un dezechilibru muscular?

De cele mai multe ori, procesul începe fără să ne dăm seama. Cele mai frecvente cauze sunt:

• sedentarismul și statul prelungit pe scaun
• pozițiile vicioase menținute timp îndelungat
• antrenamentul dezechilibrat, lipsa exercițiilor pentru anumite grupe musculare
• revenirea prea rapidă la sport după o accidentare
• durerea, care determină organismul să evite anumite mișcări
• intervențiile chirurgicale sau perioadele lungi de imobilizare
• practicarea unui sport care solicită predominant aceleași tipare de mișcare.

Statul la birou câte 7-8 ore pe zi, lipsa activității fizice, mersul predominant pe aceeași parte, practicarea unui singur tip de sport sau repetarea acelorași mișcări la locul de muncă pot modifica, în timp, modul în care anumite grupe musculare sunt solicitate.

Pe de altă parte nu doar lipsa mișcării poate fi o problemă, la fel poate fi și excesul de mișcare, atunci când este prost distribuit, poate duce la dezechilibre.

De pildă, o persoană care merge la sală și antrenează constant musculatura pe care o vede în oglindă, dar acordă mai puțină atenție musculaturii spatelui, stabilizatorilor umărului sau musculaturii profunde a trunchiului. Din exterior, poate părea foarte bine antrenată, însă modul în care corpul gestionează o mișcare complexă poate fi mai puțin eficient.

La fel se poate întâmpla și în sport: un tenismen folosește repetitiv anumite mișcări ale brațului dominant, un fotbalist solicită foarte mult membrele inferioare, un alergător repetă de mii de ori același tipar de mișcare. Corpul se adaptează la ceea ce îi cerem în mod repetat.

Ce se întâmplă după o accidentare?

Dezechilibrele musculare apar foarte des și după traumatisme sau intervenții chirurgicale.

Spre exemplu, după o intervenție la nivelul genunchiului, pacientul poate începe să protejeze inconștient membrul respectiv: îl încarcă mai puțin, evită anumite mișcări și transferă o parte mai mare din greutate pe celălalt membru.

În plus, durerea și inflamația pot reduce activarea musculară. În special cvadricepsul după anumite leziuni ale genunchiului, poate fi activat mai greu. Astfel, pacientul poate pierde forță nu pentru că nu și-a mai folosit mușchiul, ci și pentru că sistemul nervos nu îl mai recrutează la fel de eficient.

Dacă această situație persistă, corpul învață un nou mod de a se mișca, iar recuperarea nu înseamnă doar să recâștigăm forța unui mușchi, ci și să-l învățăm din nou să participe corect la mișcare.

Un mușchi poate fi „puternic”, dar să nu funcționeze bine

Putem avea un mușchi suficient de puternic la un test izolat, dar care nu este activat la momentul potrivit în timpul unei mișcări. Putem avea, de asemenea, un mușchi care este permanent tensionat, fără ca acest lucru să însemne că este neapărat „puternic”.

De exemplu, musculatura cervicală poate deveni foarte tensionată la o persoană care lucrează mult la calculator. Faptul că acei mușchi sunt permanent contractați nu înseamnă că sunt și eficienți.

Dimpotrivă, ei pot ajunge să lucreze aproape continuu pentru a menține poziția capului, în timp ce alte structuri participă insuficient la controlul postural. De aici pot apărea senzația de „gât încordat”, dureri între omoplați, oboseală musculară sau chiar dureri de cap la unele persoane.

La nivelul membrului inferior, trebuie să existe o bună coordonare între șold, genunchi și gleznă. Musculatura fesieră contribuie la controlul poziției femurului și bazinului, musculatura coapsei controlează extensia și stabilitatea genunchiului, iar glezna influențează modul în care membrul inferior preia și transmite forțele. Dacă una dintre aceste verigi nu funcționează eficient, celelalte pot compensa.

Dacă musculatura fesieră nu controlează suficient poziția bazinului și a femurului, alte structuri pot ajunge să compenseze. În anumite mișcări, genunchiul poate avea tendința de a se deplasa spre interior, crescând solicitarea asupra unor structuri articulare și musculare.

Mișcarea este mult mai complexă și poate fi influențată de mobilitatea gleznei, anatomia individului, controlul motor, tehnica de execuție și chiar oboseala.

Ce legătură are postura cu dezechilibrul muscular?

Postura este unul dintre locurile în care dezechilibrele musculare pot deveni vizibile. De exemplu, la o persoană care petrece multe ore la birou, anumite grupe musculare pot fi menținute perioade lungi într-o poziție scurtată, în timp ce altele sunt solicitate insuficient. Pot apărea astfel modificări ale poziției capului, umerilor și coloanei toracale.

De asemenea, se pot dezvolta limitări de mobilitate la nivelul șoldurilor, rigiditate toracică și modificări ale modului în care este recrutată musculatura abdominală, lombară și fesieră.

Corpul uman este adaptabil; devine problematic atunci când primește foarte puține ocazii să facă altceva și atunci când o anumită poziție este menținută excesiv și este asociată cu durere.

Uneori, două persoane pot avea aceeași postură, dar cauze complet diferite. Una poate avea o limitare de mobilitate, alta o problemă de control motor, iar alta pur și simplu o adaptare fără semnificație patologică.

Poate un dezechilibru muscular să provoace durere?

Un dezechilibru muscular poate să provoace durere, dar nu trebuie să presupunem că orice durere este cauzată de un dezechilibru muscular. Durerea este mult mai complexă și poate avea cauze articulare, musculare, neurologice, inflamatorii sau poate apărea în urma unei suprasolicitări.

În cazul dezechilibrelor musculare, problema poate apărea atunci când anumite structuri sunt nevoite să lucreze mai mult decât ar trebui. Un mușchi care participă permanent la o mișcare sau care încearcă să stabilizeze o regiune poate deveni obosit și tensionat. În timp, persoana poate începe să evite anumite mișcări din cauza disconfortului, iar evitarea mișcării poate duce la și mai puțină forță și mobilitate. Din acest motiv, tratarea exclusivă a zonei dureroase nu este întotdeauna suficientă; uneori este necesar să înțelegem de ce acea zonă a ajuns să fie suprasolicitată.

Cum identificăm un dezechilibru muscular?

Nu există un singur test care să ne spună că o persoană are „dezechilibre musculare”. În kinetoterapie, evaluarea poate însemna observarea posturii, testarea mobilității articulare, a forței, a flexibilității și a controlului motor. Uneori analizăm mersul, urcatul și coborâtul scărilor, genuflexiunea, ridicarea de pe scaun sau alte mișcări care reproduc activitatea pentru care pacientul are dificultăți. Observăm, de asemenea, ambele membre și încercăm să identificăm tiparele de compensare.

Corpul trebuie privit în contextul în care este folosit, deoarece un pacient care lucrează opt ore la birou nu va fi evaluat în același mod ca un fotbalist, un alergător sau o persoană care a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală.

Se rezolvă prin stretching sau prin întărire?

Un mușchi nu trebuie întotdeauna întins doar pentru că este tensionat. Uneori tensiunea este chiar răspunsul organismului la o lipsă de stabilitate sau la o solicitare prea mare. La fel, nu trebuie să întărim automat orice mușchi pe care îl considerăm slab fără să înțelegem de ce este slab și ce rol are în mișcare.

În funcție de cauză, recuperarea poate presupune mobilitate, stretching, exerciții de forță, exerciții de control motor, propriocepție, reeducarea unui anumit tipar de mișcare sau combinația acestora.

Obiectivul este să obținem o distribuție cât mai eficientă a forțelor în timpul mișcării și ca fiecare structură să poată contribui suficient și la momentul potrivit. Cea mai importantă idee este că organismul funcționează ca un sistem și corpul nu este o colecție de mușchi independenți.

De aceea, în kinetoterapie nu urmărim doar „ce mușchi doare?”, ci și „cine lucrează prea mult, cine lucrează prea puțin și ce se întâmplă cu mișcarea atunci când acel sistem este solicitat?”
Corpul trebuie antrenat să funcționeze mai bine, motiv pentru care recuperarea medicală nu ar trebui redusă la tratarea zonei în care doare.

Un genunchi dureros poate avea nevoie de exerciții pentru șold și gleznă. Un umăr dureros poate necesita atenție asupra mobilității toracice și controlului scapular. O persoană cu dureri lombare poate avea nevoie să își îmbunătățească mobilitatea șoldurilor, forța trunchiului sau modul în care execută anumite mișcări. Nu pentru că problema se află în altă parte, ci pentru că mișcarea este rezultatul colaborării mai multor segmente.

Dezechilibrele musculare nu apar peste noapte și, de cele mai multe ori, nu dispar doar printr-un singur exercițiu. Ele sunt rezultatul modului în care corpul se adaptează la activitățile, pozițiile și solicitările pe care le repetăm zi de zi.

Cel mai important lucru este să nu încercăm să „reparăm” fiecare diferență pe care o observăm. Corpul nu este perfect simetric și nici nu trebuie să fie, dar este esențial ca diferențele existente să nu împiedice mișcarea și funcționarea normală.

Prin evaluare corectă și exerciții adaptate, putem îmbunătăți forța, mobilitatea, controlul și coordonarea, astfel încât organismul să nu mai fie nevoit să compenseze permanent. Nu trebuie să avem aceeași forță în fiecare mușchi; trebuie să avem suficientă forță și control acolo unde corpul are nevoie de ele. Uneori corpul are nevoie, înainte de toate, să învețe din nou cum să se miște.