Deși ”o știm când o simțim”, FERICIREA este o provocare în a o defini, ori de pus în cuvinte. Putem spune despre fericire ca fiind o stare emoțională pozitivă, dar experiența fiecărui individ, în această stare emoțională pozitivă, este subiectivă. Când și cum experimentăm fericirea, poate fi rezultatul mai multor factori care participă împreună, de la care pătrundem această trăire.
În aceste vremuri, cu toții suntem preocupați asupra unui nivel de energie constant și un sistem imunitar care să lucreze la o intensitate eficientă. Ne ferim de viruși, conștient sau inconștient, iar sistemul imunitar este cel invocat în discuțiile asupra prevenției, în general. Mai mult ca nicicând, iată, iarna este vremea așezărilor sufletești, al interiorizării și introspecțiilor, spre creștere și o mai bună înțelegere a vieții.
Într-o carte fascinantă pentru cei pasionați de istorie, artă culinară sau evoluție, Jacques Attali pomenește despre DIETA ALTRUISTĂ. Într-o care cu un titlu sugestiv, ”Istoriile alimentației. Ce va să zică a mânca?”, m-am agățat de acest concept pe care, tare mult doresc să-l dezvolt în practica și munca mea, de aici înainte… Și, te provoc și pe tine a te gândi la asta! Ce înseamnă, în aceste vremuri cu schimbări semnificative în adaptare, regimul nutrițional ALTRUIST?
Ce înseamnă a fi rezilient, în doar câteva cuvinte? A fi rezilient înseamnă a fi rezistent la şoc! Da! Reziliența reprezintă adaptarea la situaţiile foarte stresante, traumatice sau potenţial traumatice, cu care o persoană se confrunta de-a lungul vieţii. În ciuda faptului că trăiesc emoţii negative, oamenii rezilienţi nu se lasă copleşiţi de acestea, îşi revin mai repede şi cu mai puţine traume emoţionale în urma unui stres major. Acest lucru nu înseamnă că persoanele reziliente resping emoţiile, ci doar că nu le lasă să preia controlul şi să le influenţeze deciziile.
Domenii tot mai noi de activitate actuale - neuroștiințele comportamentului, psihoneurologia sau neuropsihologia, psiho-neuro-imunologia, medicina integrativă și comportamentală, psihoterapia cognitiv-comportamentală, evidențiază fiecare în parte prin explicații tot mai interesante, felul în care emoțiile și comportamentul complex al unei persoane sunt determinate de particularitățile funcției cerebrale.
Glucoza este sursa principală de energie pentru celulele tale. Creierul este format din neuroni, a căror sursă de energie este glucoza, acesta fiind principalul consumator și cel mai solicitant organ al sursei de energie. Funcțiile creierului - procesele cognitive, gândirea, memoria, învățarea, limbajul etc. - sunt strâns legate de nivelul de glucoză din sânge și cât de eficient creierul folosește această sursă de combustibil.

Ştiri din Timiș

Femeile din Timiș, printre cele mai educate din țară. Totuși, tinerele din România nu țin pasul cu media europeană
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.

Ştiri din Timiș

Anul Nou singalez ajunge la Timișoara. Tradiții exotice, gastronomie și dansuri în inima Banatului
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.

Mapamond

Șoc la Hollywood: Chuck Norris a murit la 86 de ani, la o zi după o urgență medicală
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.

Ştiri din Timiș

FOTO. Pasajul subteran de la Drumul Boilor intră în etapa de pregătire. Au început forajele geotehnice
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.

Turism

Timișoara înflorește din nou. Orașul devine destinația perfectă pentru city break-uri de primăvară
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.

Eveniment

Hoții de cupru au dat lovitura la Carani. Pagubă de sute de mii de euro în câteva nopți
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.

Cinema

Filmul săptămânii: „Proiectul Hail Mary”, o aventură SF în care salvarea omenirii depinde de un astronaut rămas fără memorie
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.

Ştiri din Timiș

Arta imersivă revine în Iulius Town. MINA inaugurează un spațiu permanent dedicat experiențelor culturale digitale
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici