Drumul său în medicină a început însă cu mult înainte de facultate, într-un rol esențial, dar adesea trecut cu vederea, cel de brancardier în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Experiența directă din mijlocul urgențelor, ritmul alert și contactul constant cu pacienții i-au conturat treptat dorința de a merge mai departe pe acest drum. A urmat Facultatea de Medicină, iar alegerea specialității a venit firesc, ca o continuare a parcursului început în urmă cu ani. Astăzi, ca medic rezident în medicina de urgență, își construiește cariera într-un domeniu în care fiecare decizie contează, iar experiențele de la început au devenit fundamentul unei vocații.

Ați început activitatea în sistemul medical ca brancardier într-o Unitate de Primiri Urgențe (UPU). Care a fost momentul care v-a determinat să urmați o carieră în medicină?

Am început ca brancardier într-un moment în care nu eram pe deplin convins că medicina este drumul meu. Însă, lucrând zi de zi în UPU, am înțeles treptat cât de mult contează fiecare gest, fiecare decizie și, mai ales, fiecare minut.

Nu a fost un moment singular care să mă determine, ci mai degrabă experiențele trăite acolo, contactul direct cu pacienții și realitatea din teren. Toate acestea m-au făcut să îmi doresc să evoluez și să pot contribui într-un mod mai direct la îngrijirea omului bolnav, aflat într-un moment de nevoie.

Ați cunoscut medicina de urgență din interior încă dinaintea facultății. Considerați că această experiență v-a schimbat modul în care ați învățat medicina sau felul în care priviți pacienții astăzi?

Da, fără îndoială. Cred că m-a ajutat să văd medicina mai realist, nu doar din cărți. Am învățat că în spatele fiecărui caz este un om speriat sau aflat într-un moment greu. Asta m-a făcut să fiu mai atent nu doar la tratament, ci și la modul în care vorbesc cu pacientul și cum îl fac să se simtă în siguranță.

Care sunt cele mai frecvente situații pentru care pacienții se prezintă la UPU fără a reprezenta însă urgențe reale?

Cele mai frecvente prezentări care nu reprezintă urgențe reale sunt răcelile și virozele, febra ușoară, durerile de spate sau de cap, dar și durerile abdominale fără semne de gravitate. De asemenea, apar des traumatisme minore și probleme ORL simple, precum durerea în gât, durerea de ureche sau nasul înfundat.

Sunt frecvente și episoadele digestive ușoare, cum ar fi greața, vărsăturile sau diareea de scurtă durată. Nu sunt rare nici situațiile legate de anxietate, cu palpitații sau atacuri de panică, dar fără o cauză gravă, precum și solicitările de rețete sau investigații. În majoritatea acestor cazuri, evaluarea se poate face la medicul de familie. Totuși, pentru pacient, simptomele pot fi îngrijorătoare, iar acest lucru este de înțeles, de aceea îi și acordăm tot ajutorul de care are nevoie.

Care sunt simptomele care nu ar trebui ignorate niciodată și care impun prezentarea imediată la urgențe?

Câteva semne care ar trebui să trimită pe oricine direct la urgențe: durerea în piept, mai ales dacă iradiază în brațe sau în gât, dificultățile de respirație, slăbiciunea apărută brusc pe o parte a corpului, tulburările de vorbire, pierderea conștienței sau sângerările importante. De asemenea, traumatismele serioase sau durerile foarte intense, apărute brusc, necesită evaluare rapidă.

Cum poate face diferența un pacient, fără pregătire medicală, între o problemă care necesită prezentarea la UPU și una care poate fi gestionată acasă?

Nu este întotdeauna ușor și e normal să fie așa. Ca regulă simplă: dacă ceva apare brusc, se agravează rapid sau îți afectează respirația, starea de conștientă sau mobilitatea, atunci trebuie evaluat de urgență. Dacă simptomele sunt ușoare și nu se schimbă, pot fi urmărite sau discutate cu medicul de familie.

Ce presupune, în mod concret, triajul în Unitatea de Primiri Urgențe și de ce există situații în care unii pacienți sunt nevoiți să aștepte mai mult?

Triajul înseamnă că pacienții sunt evaluați și preluați în funcție de gravitatea situației, nu în ordinea în care au ajuns. Astfel, un pacient în stare critică va fi tratat imediat, iar cazurile mai puțin urgente pot aștepta. Știu că uneori acest lucru poate fi frustrant, însă scopul este ca cei care au cea mai mare nevoie să fie ajutați primii. Indiferent de situație sau de abordare, acest principiu nu se schimbă.

În același timp, este important de știut că personalul medical din urgență nu stă niciodată degeaba; în spatele ușilor se desfășoară permanent activitate, de multe ori cu cazuri grave care nu sunt vizibile din sala de așteptare. Venitul cu ambulanța tot prin triaj trece, nu înseamnă că dacă soliciți abuziv ajungi în față.

Care sunt cele mai dificile aspecte ale unei gărzi în medicina de urgență?

Probabil combinația dintre ritm, responsabilitate și imprevizibil. Nu știi niciodată ce urmează. Uneori trebuie să iei decizii rapide în situații foarte grele. Dar cred că cea mai dificilă parte rămâne încărcătura emoțională, mai ales în cazurile grave.

Cum reușește un medic în medicina de urgență să gestioneze presiunea emoțională specifică acestei specialități?

Nu există o rețetă perfectă. Contează mult echipa și sprijinul dintre colegi. În timp, înveți să îți faci un echilibru și să te concentrezi pe ce poți face pentru pacient. Dar rămâi om și cred că e important să nu pierzi partea asta.

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când acordă primul ajutor?

Cea mai mare greșeală este lipsa de acțiune: oamenii se tem sau așteaptă prea mult. În realitate, primul ajutor înseamnă pași simpli: să suni la Serviciul de urgență 112, să verifici dacă persoana respiră și să intervii, fără să-ți pui propria viață în pericol.

Chiar și o intervenție imperfectă este mai bună decât absența intervenției. Consider că fiecare persoană ar trebui să urmeze un curs de prim ajutor, iar introducerea predării acestor noțiuni în școli este esențială. Există multe ONG-uri și instituții care oferă cursuri de prim ajutor gratuit, astfel încât oricine poate învăța lucruri esențiale care pot salva vieți. Să nu mergem pe principiul „mie nu mi se poate întâmpla”.

Dacă ar fi să oferiți un singur sfat care ar putea salva vieți până la sosirea ambulanței, care ar fi acela?

Răspunsul este strâns legat de ce am menționat anterior: recunoașterea rapidă a unei situații grave și intervenția imediată pot salva vieți. Dacă o persoană este inconștientă și nu respiră normal, trebuie sunat imediat la 112 și începute compresiile toracice, în centrul pieptului, ritmic și ferm. Nu este nevoie de perfecțiune, este important să începi. Datele medicale arată că resuscitarea începută de un martor crește semnificativ șansele de supraviețuire, uneori chiar de două-trei ori. În astfel de situații, fiecare minut contează.