8 septembrie, Nasterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, asa cum este numita in popor, este prima mare sarbatoare a anului bisericesc, inceput la 1 septembrie. Nasterea Fecioarei Maria este o zi speciala si in calendarul popular.
Ministerul Educatiei a anuntat pentru anul universitar 2011-2012, la universitatile din intreaga tara, 35.600 de locuri pentru ciclul de studii de master. Cea mai mare parte revine universitatilor de cercetare avansata si educatie, potrivit ultimei clasificari in domeniu. Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara sunt in top.
In 2011, multi romani au renuntat la vacante, la haine scumpe, la delicatese, insa nu si la bere. In primele 6 luni din acest an, consumul s-a mentinut la acelasi nivel ca in 2010: in medie, 78 de litri pe cap de locuitor!
Miercuri, 7 septembrie, este ziua de care isi leaga sperantele cei care au facut contestatii, peste 20.000, la notele anuntate duminica la sesiunea de toamna a bacalaureatului: se afiseaza rezultatele finale. Ce le transmite ministrul educatiei Daniel Funeriu candidatilor respinsi? "Sa-si urmeze cursul vietii asa cum si l-au asternut pana acum!"
Creditele de consum vor avea o scadenta de cel mult cinci ani, garantiile vor reprezenta 133% din valoarea imprumutata, iar avansul in cazul imprumuturilor in euro va fi de minim 30%! Asa suna cateva din prevederile unui proiect de regulament privind creditele destinate persoanelor fizice, elaborat de BNR.
Daniel Funeriu, ministrul Educatiei, a prezentat, marti, situatia privind clasificarea universitatilor, 12 fiind incluse in categoria cercetare avansata si educatie. Alte universitati, academii ori institute din Romania au fost cuprinse in alte clasificari. "Este datoria noastra sa le spunem celor care au luat bacalaureatul, parintilor lor, angajatorilor, la ce pot sa se astepte de la universitatile Romaniei", a afirmat Daniel Funeriu. Vezi unde este clasificata universitatea pe bancile careia inveti ori ti-ai propus sa intri!
Incepand din 14 septembrie, Ambasada SUA isi mută sediul intr-o noua cladire special construita in zona Baneasa, o investitie de peste 100 de milioane de dolari. Ambasada este situata pe strada Dr. Liviu Librescu numerele 4-6, denumita astfel in onoarea profesorului de origine romana care si-a pierdut viata incercand sa-si apere studentii in timpul atacului de la Universitatea Virginia Tech, din aprilie 2007.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 12 noiembrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la expoziții sau la un festival de literatură.

Ştiri din Timiș

Maratonul Resuscitării revine în weekend la Iulius Town
Ce spui de un weekend în care poți învăța cum să salvezi o viață, să descoperi o varietate de cartonașe de colecție, dar și să petreci timp cu cei dragi? În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici.

Mapamond

Rusia propune pacte de neagresiune cu state membre NATO
Rusia ar putea încheia acorduri bilaterale de neagresiune cu unele state membre NATO, ca parte a unui nou sistem de securitate europeană. Propunerea a fost prezentată miercuri de Alexei Drobinin, diplomat de rang înalt al Ministerului rus de Externe, în timp ce negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost reluate la Abu Dhabi, după o pauză de câteva luni.

Sănătate

Vaccinul antigripal, testat împotriva cancerului. La trei pacienți cu melanom nu au mai fost găsite celule canceroase
Un vaccin antigripal obișnuit, injectat direct în tumoră, a produs semne de regresie a cancerului la unii pacienți cu melanom, o formă agresivă de cancer de piele. Într-un studiu american cu 18 participanți, șapte au prezentat semne de regresie tumorală, iar în cazul a trei dintre ei medicii nu au mai identificat celule maligne în țesutul analizat după operație. 2

România

Sondaj: Părinții, principalii responsabili pentru prevenirea violenței în școli, în opinia românilor
Peste jumătate dintre români consideră că responsabilitatea principală pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, în timp ce implicarea mai activă a acestora în educația și supravegherea copiilor este văzută drept cea mai bună soluție pentru reducerea fenomenului. Datele apar într-un sondaj realizat de INSCOP Research, la solicitarea platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group, și citat de Agerpres. 1

Ştiri din Timiș

Tribunalul îi respinge lui Fritz cererea de suspendare a ordinului prin care și-a pierdut mandatul. Luni, decizie privind sesizarea CJUE
Dominic Fritz pierde, pentru moment, o primă bătălie în instanță după încheierea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș i-a respins cererea de suspendare a ordinului prefectului prin care și-a pierdut mandatul, însă se va pronunța luni asupra solicitării de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în aceeași speță. 5

Turism

Târgurile de Crăciun din Budapesta își deschid porțile. Spectacole de lumini, gastronomie și cadouri artizanale
Budapesta se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. De vineri, 13 noiembrie, capitala Ungariei își deschide porțile pentru vizitatorii a două dintre cele mai cunoscute târguri de Crăciun din Europa, organizate în Piața Szent István, în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, și în Piața Vörösmarty. Cu decorațiuni spectaculoase, produse artizanale, preparate tradiționale și spectacole de lumini, cele două evenimente pot deveni o destinație atractivă pentru românii care își doresc un city-break în apropierea sărbătorilor.

Eveniment

VIDEO. Dispărut de aproape o lună. Un vârstnic de 90 de ani din Timiș încă este căutat
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență și încă este căutat de familie și autorități.