BUCUREŞTI - Prezent în România la invitaţia departamentului de educaţie al PSD, Lordul Giddens a precizat că nu va lucra la viitorul program de guvernare al partidului şi avertizează PSD că trebuie să aibă mesaje şi pentru tineri, nu doar pentru electoratul tradiţional al social-democraţilor.
Produsele de panificaţie, vinul dulce şi alimentele bogate în grăsimi ar trebui excluse din dieta zilnică.
VADU IZEI - Ţăranii din comuna maramureşeană Vadu Izei s-au „recalificat", după 1990, devenind operatori de turism.
BUCUREŞTI - Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, i-a trimis astazi, presedintelui Traian Basescu cea de-a sasea scrisoare in care ii cere sa promulge uninominalul pe care Guvernul si-a asumat raspunderea.
BUCUREŞTI - Cursul de schimb a urcat, la sfârşitul săptămânii trecute, la 3,4112 lei/euro, nivel ce nu a mai fost înregistrat din decembrie 2006.
ROMA - Un imigrant roman se afla in stare grava la un spital din Roma dupa ce a fost agresat, in cursul noptii de duminica spre luni, pe o strada din capitala italiana de persoane care nu au fost, deocamdata, identificate.
SPANIA - Recent a fost stabilită la Castellon locaţia viitorului sediu al Consulatului din provincie.
Peste 1,8 milioane de persoane eligibile au semnat, până la 1 noiembrie, un contract de adeziune la un fond de pensii privat obligatoriu (Pilonul II).
BUCUREŞTI - Peste 80% din investitorii care cumpără proprietăţi imobiliare o fac doar pentru a le revinde ulterior la un preţ mai mare.
Alegerile pentru Parlamentul European i-au convins pe mulţi politicieni să intre în blogosferă pentru a vorbi cu electoratul.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
România
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de Crăciun în care a subliniat importanța familiei, credinței și valorilor care dau sens vieții. Aflat la Făgăraș, șeful statului le-a urat românilor un Crăciun binecuvântat și i-a îndemnat să fie mai buni, mai înțelegători și mai uniți.
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
2