Creştinii prăznuiesc duminică Rusaliile. Sărbătoarea are loc la 50 de zile de la Paşti şi simbolizează Pogorârea Sfântului Duh peste apostoli.
Românii comemorează duminică 119 ani de la moartea lui Mihai Eminescu, cel despre care George Călinescu spunea că este “cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”.
Atmosferă încinsă în Sinteşti în faţa unei secţii de votare. Oamenii stau la coadă ca să voteze şi sunt nemulţumiţi că procesul decurge foarte greu. Şi aceasta pentru că foarte mulţi romi nu ştiu să citească şi să scrie şi sunt ajutaţi de insoţitori să-şi exercite dreptul la vot.
O româncă din Italia a ajuns vineri noapte la spital cu arsuri grave după ce persoane necunoscute au incendiat uşa apartamentului în care locuia.
Potrivit anchetatorilor, angajaţii de la Serviciul Permise Auto percepeau „taxe“ pentru a elibera carnete fără examen.
O casieră de la o casă de amanet din Galaţi a murit, sâmbătă, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori.
În fiecare an pe data de 14 iunie este marcată la nivel mondial Ziua Donatorului de Sânge, o zi dedicată celor care salvează vieţi, prin gestul lor, dar şi o încurajare pentru donarea voluntară şi gratuită, dar mai ales o zi care subliniază importanţa donării de sânge pentru salvarea unor vieţi.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi, la Râmnicu Vâlcea, într-o conferinţă de presă, că săptămâna viitoare va înainta Guvernului spre avizare şi adoptare proiectul listei de medicamente compensate şi gratuite, astfel ca, de la 1 iulie, această listă să intre în funcţiune.
Barbatul de 44 de ani din satul iesean Deleni, care a fost arestat pentru ca si-a violat fetita de 16 ani si baiatul de 8 ani, obisnuia sa faca sex si cu animalele din curte.
România este cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană. Nu o spun străinii, ci chiar românii, în Barometrul Corupţiei pe 2007, realizat de Transparency International.
Azi în Timișoara
Luni, 22 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Având în vedere numărul crescut de autovehicule care intră în țară în această perioadă, pe sensul de mers Nădlac – București, traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, coloana de mașini ajungând la 11 km.
2
Eveniment
Pompierii din Lugoj au intervenit de urgență, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Cotu Mic, incident în urma căruia trei persoane au fost evacuate preventiv, fără a se înregistra victime. UPDATE. Focul a izbucnit de la un corp de iluminat
România
Președintele anunță un referendum, în ianuarie, în rândul magistraților, prin care aceștia vor fi întrebați dacă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) acționează în interes public sau în interesul unui grup.
9
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să afle mai exact câți călători folosesc transportul public și cum circulă mașinile prin oraș, cu ajutorul inteligenței artificiale. Municipalitatea a lansat o licitație pentru senzori care vor număra pasagerii din autobuze și vor monitoriza traficul rutier.
12
Ştiri din Timiș
Aeroportul Internațional Timișoara face un pas spre energie verde și vrea să construiască un parc fotovoltaic pe aproape 10 hectare, în apropierea aerogării. Instituția a lansat licitația pentru proiectare și execuție, investiția fiind estimată la peste 50 de milioane de lei, cu TVA.
2
Ştiri din Timiș
Luminile de sărbători scot în evidență contrastele: feeduri perfecte, cadouri scumpe, mese festive și familii reunite. Pentru mulți însă, aceste imagini amplifică un sentiment vechi — singurătatea — transformând sărbătorile într-un factor declanșator pentru tulburări depresive sau anxioase.