Vă reamintim, președintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua interimar funcția de președinte al României, după ce Klaus Iohannis a decis să își dea demisia din funcție, fiind primul președinte al României care face acest lucru.
„Având în vedere faptul că președintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua, în conformitate cu prevederile constituționale, funcția de președinte interimar al României, atribuțiile președintelui Senatului vor fi exercitate, în perioada asigurării interimatului, de către vicepreședintele Senatului, Mircea Abrudean”, au transmis, marți, reprezentanții Senatului.
În acest sens, Ilie Bolojan a semnat marți o decizie prin care se oficializează această tranziție, asigurând astfel continuitatea activității legislative și buna funcționare a Senatului, precizează sursa citată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!