Primele ipoteze indică faptul că explozia din casa familiei Mateescu a fost provocată de o acumulare de gaze în reţeaua stradală. Cei doi soţi, în vârstă de 30 şi, respectiv 28 de ani, erau în casă.
Rănile suferite de cei doi nu sunt grave, dar femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Floreasca pentru că este însărcinată. Casa e distrusă în proporţie de 89 la sută. În explozie au fost avariate şi trei maşini parcate în apropiere.
Primăria Sectorului 2 aşteaptă rezultatele evaluărilor şi va dispune demolarea casei, dar va acorda familiei sprijinul de care are nevoie. Vecinii spun că pe stradă persista de multă vreme un puternic miros de gaz şi chiar au semnalat acest fapt la Distrigaz. Persoanele trimise au făcut verificări, însă nu au găsit nimic suspect. Conducerea Distrigaz a menţionat faptul că dacă se va concluziona că vina aparţine companiei, va acorda despăgubirile stabilite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!