Președintele Partidului Ecologist a fost reținut de DNA pentru trafic de influență. Acesta este acuzat că a primit de la cineva cca. 10.000 de euro. A promis că, în schimb, va interveni pe lângă un deputat pentru ca acesta să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier, relatează HotNews.ro.
Dănuț Pop a fost reținut 24 de ore. El ar urma să fie dus joi la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 și 10.000 lei – februarie 2022).
În schimbul banilor, ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv”, transmit cei de la DNA.
Dănuț Pop este președintele Partidului Ecologist Român din 2007.
Citiți principiile noastre de moderare aici!