Potrivit Bibliei, Andrei este fratele apostolului Petru. Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând către Iisus şi zicând „iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”, Andrei l-a urmat pe Hristos, spunându-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”. De aici Andrei a fost numit “Cel dintâi chemat”.
Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă “viteaz”, “bărbătesc”.
În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Tradiţia Bisericii spune că, după înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire. Atunci, lui Andrei i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea.
Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus Crucea Sfântului Andrei.
În 1995, Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României. Acelaşi sinod a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată Sărbătoare Bisericească Naţională.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, în 30 noiembrie, în calendarele ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican.
Aproape 720.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 30 noiembrie, dintre care 368.523 bărbați și 349.079 femei.
Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre momentele în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. În Bucovina, “Andreiu cap de iarnă” permite astfel interferenţa planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenţa oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte “umblă strigoii” să fure “mana vacilor”, “minţile oamenilor” şi “rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii, ţăranul foloseşte usturoiul. De asemenea, casa, grajdul, coteţele, uşile şi ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurilor rele la oameni şi animale.
În noaptea Sfântului Andrei, pentru a testa rodnicia livezilor şi a câmpurilor, se aduc în casă crenguţe de vişin, care, dacă vor înflori până la Crăciun, este semn de belşug. Un alt obicei este de a pune grâu într-o oală de pământ, pentru a vedea rodnicia ogoarelor, dar şi a casei gospodarului în noul an.
În aceeași noapte se desfăşoară cea mai importantă “acţiune”: păzitul usturoiului. Fete şi flăcăi veghează şi petrec, tocmai pentru ca usturoiul să capete calităţile necesare pentru a-i protejarea împotriva primejdiilor. De asemenea, usturoiul purtat la brâu va servi drept remediu terapeutic şi va aduce peţitori.
Tradiţia mai spune că fetele, în ajunul Sfântului Andrei, încearcă să-şi afle viitorul. Astfel, ele aruncă în apă plumb sau cositor topit, care întărindu-se prefigurează chipul viitorului soţ. Tot pentru a-şi vedea ursitul, fetele stau peste noapte în faţa unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul acestuia.
Unii bătrâni observă cerul în noaptea de Sfântul Andrei şi prezic dacă noul an va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dar şi dacă va fi pace sau război.
Citiți principiile noastre de moderare aici!