O replică genială din filmul românesc “Filantropica” spune că mâna întinsă care nu spune o poveste nu va primi nimic. Regula se aplică şi în cazul vânzărilor. De pildă, o pungă de turtă dulce cumpărată din hipermarket nu spune nimic.
Însă un iepuraş, o buburuză sau o căsuţă de turtă, frumos colorată şi preparată în casă, după metode tradiţionale, se va vinde negreşit, chiar dacă preţul este mai mare. Familia Onu, din comuna argeşeană Bascov, îşi câştigă existenţa de trei generaţii din vânzarea de turtă dulce, ciubuce şi covrigei.
Anastasia Onu din Piteşti a fost binecuvântată de Dumnezeu şi a reuşit să treacă cu bine peste cea mai mare cumpănă din viaţa ei. Femeia a rămas infirmă în urma unui bombardament din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fără un picior nu putea munci, dar familia trebuia întreţinută. S-a apropiat de nişte turci, meşteri ai zaharicalelor care făceau baclavale, îngheţată, ciubuce şi turtă dulce. A furat meserie şi în scurt timp şi-a deschis propriul atelier de turtă dulce din Piteşti.
Toată lumea ştia de atelierul Anastasiei şi bunăstarea nu a întârziat să apară în viaţa femeii. Bani binecuvântaţi, aşa cum spune astăzi nepotul ei, preotul Constantin Onu, cel care a dus tradiţia mai departe. Anastasia şi-a făcut ucenici din rândul localnicilor şi a reuşit în scurt timp să devină cunoscută ca “bunica turtei dulci” din Piteşti. Încărca o platformă trasă de cai cu dulciuri şi pleca pe la târgurile din ţară. Şi-a crescut copiii din banii de pe turtă dulce.
Părintele îşi aminteşte cum bunica întindea un covor în mijlocul casei pe care punea banii câştigaţi. “Făcea fişicuri cu monede, cei mai mari bani fiind cei de trei lei”, spune preotul. Nepotul cel mare al Anastasiei, părintele Constantin, a ajutat-o de mic copil la atelier pe bunica lui. A rămas moştenitorul turtiţelor colorate şi a perceput continuarea tradiţiei ca pe o misiune. Ani de zile, târgoveţii din toată ţara s-au bucurat de dulceaţa turtelor făcute de Onu.
Chiar şi după ce a intrat la Facultatea de Teologie, Constantin a continuat să se ocupe de atelierul de turtă dulce. Curând însă o altă misiune i-a fost revelată de Dumnezeu părintelui. Cea de a avea grijă de surdomuţi. La sfatul episcopului Calinic al Argeşului, părinţelul a învăţat cum să comunice cu cei fără auz şi grai, şi astăzi este cunoscut drept “preotul muţilor”.
Acest lucru a presupus trudă, nopţi nedormite, drumuri peste drumuri şi mai ales bani cheltuiţi. Cu toată acestea, povestea turtei dulci a mers mai departe. Elisabeta, preoteasa, a preluat frâiele laboratorului şi cuptorul de aur a continuat să coacă pâiniţa dulce cu aromă de scorţişoară.
Vă puteţi da singuri seama cam ce bârfe s-au născut în jurul “preotului de turtă dulce” din partea anumitor persoane. La un moment dat, părintele a fost nevoit să îi ceară sfatul episcopului Calinic: să mai continue sau nu? PS Calinic l-a sfătuit să facă ce îi dictează inima şi turta dulce a continuat să se facă.
Câteva mii de euro, din turtă dulce la un târg
Nu numai tradiţia preparării turtei a fost păstrată cu sfinţenie, ci şi metodele de vânzare: târgurile, zilele oraşelor sau sărbătorile religioase. Cu toate că turta dulce are mare căutare în rândul românilor, familia Onu nu are o nicio linie de desfacere.
Nu vând la Carrefour, la Cora sau la XXL. Nici măcar la magazinele mici din Piteşti. Turta este plimbată prin toată ţara la sărbători, exact ca odinioară, singura diferenţă fiind că astăzi camioanele nu mai sunt trase de cai. Există trei dubiţe cumpărate în leasing.
“Cel mai bine vindem în zona Moldovei. La sărbătoarea Sfintei Parascheva din Iaşi, de exemplu, am făcut aproape 200 milioane de lei vechi, însă şi taxele au fost foarte mari”, spune Elisabeta. Recent au avut stand la “Zilele Craiovei”, unde au vândut iarăşi destul de bine, cu toate că au avut concurenţă puternică.
Gabi, fiica cea mijlocie a Elisabetei, promite că va continua … Preotul Constantin ne-a aşteptat îmbrăcat în reverendă, cu crucifixul la gât. Vorbeşte cu dragoste despre bunica lui, despre turta dulce şi despre surdomuţi. Avea o blândeţe în glas care mă făcea să-mi vină greu să îl întreb despre partea economică a afacerii.
Îndrăznesc totuşi şi îl simt că nu-i face plăcere, dar îmi mărturiseşte că turta dulce a întreţinut toată familia Onu de trei generaţii încoace. Are şi explicaţia: “Banii pe care îi câştigăm sunt binecuvântaţi. Avem steaua noastră care ne călăuzeşte”. Nu poate să ne spună un profit lunar, pentru că nu vinde decât la târguri, însă reuşim până la urmă împreună să cădem de acord asupra unei cifre: în jur de 20.000 de euro anual.
Trei angajaţi şi doi şoferi se ocupă de turta dulce de Bascov
Abia după ce este scoasă din cuptor, turta dulce … În 1990, familia Onu s-a apucat de construcţia unei case în comuna Bascov. Acum aproape că au terminat-o. Acolo, la parterul casei funcţionează laboratorul de bunătăţi. Elisabeta, împreună cu sora ei şi alţi trei angajaţi frământă coca pentru turtiţe.
Caută cel mai bun zagăr şi cea mai bună făină. O lasă la dospit ore în şir, apoi o modelează. Abia când iese din cuptor, turta dulce capătă viaţă. Este colorată, ornată cu fulgi de nucă de cocos sau cacao şi ambalată în punguţe. Pentru sărbătorile de iarnă, cuptorul de aur va coace şi “colindiţe”, acei covrigei care se dau la colindători.
Casa din Bascov arată ca-n poveşti. Stâlpişori albi, grădină mare, plină de flori şi sculpturi de lemn realizate de fratele preotului Constantin. Un surdomut trebăluieşte prin curte. Părintele ne arată un “Tatăl nostru” în limbajul semnelor, stârnind chicote de râs în rândul familiei lui – Elisabeta, sora ei şi Gabi, fiica cea mijlocie a preotului – însă preotul îşi continuă rugăciunea.
Într-adevăr, semnele sunt foarte largi, iar imaginea creată era a unui preot îmbrăcat în reverendă care face gimnastică. Însă surdomutul care trebăluia prin curte se opreşte din ceea ce făcea şi îl “ascultă” cu atenţie pe duhovnicul său. Îl priveşte cu sfială şi cu recunoştinţă.
Dacă acum 50 de ani, Anastasia Onu cocea turtiţa … Asta e cea mai mare satisfacţie pe care o are preotul Constantin atunci când se adresează cu gesturi largi celor care nu aud. În curând, comunitatea surzilor va avea bisericile ei şi preoţii ei, pentru că la Facultatea din Piteşti, episcopul Calinic a reuşit să creeze o clasă specială pentru viitorii preoţi surzi. Copiii Elisabetei şi ai lui Constantin ajută fiecare cum pot la continuarea tradiţiei turtei dulci.
Gabi, fiica cea mijlocie, se ocupă de amenajarea standului, de decorarea turtei şi de partea financiară. Băiatul se ceartă cu organizatorii de târguri, cu ţiganii care încearcă să o îndepărteze pe Elisabeta sau să-i cumpere toată marfa la un preţ de nimic şi astfel se simte o mână de bărbat atunci când vine vorba de instalarea unui stand la un târg. O familie unită, frumoasă, binecuvântată de Dumnezeu care, pe lângă acţiunile de binefacere, ridicarea de biserici pentru surzi şi pentru copii, îndulceşte poporul cu turtă dulce de zeci de ani.
Fişa afacerii de turtă dulce
Preotul Constantin, în poarta bisericii Mavlodin din … Când vine vorba de turtă dulce, forma vinde produsul. Căsuţele sunt cele mai căutate şi au un preţ cuprins între 15 lei şi 70 de lei, în funcţie de complexitatea şi mărimea produsului. Figurinele care se făceau odinioară – roata, buburuza, mărgelele sau iepuraşii – se fac şi acum, însă au apărut şi figurine noi, cum ar fi celebrul personaj din filmul de animaţie Shrek, care se vinde foarte bine.
În lunile ianuarie, februarie şi martie, vânzările sunt minime. În rest, caravana din Bascov cu turtă dulce are în jur de trei deplasări pe lună. La un târg vânzările pot ajunge la peste 3.000 de euro, însă sunt şi deplasări care nu aduc un profit mai mare de 1.000 de euro.
Investiţia iniţială, făcută de părintele Onu împreună cu soţia sa, a constat într-un cuptor cumpărat cu 90.000 de lei şi înfiinţarea unui AF, în 1990. Astăzi, există un SRL care se cheamă Marta Princeps, cinci angajaţi şi un profit net de circa 20.000 de euro anual.
Citiți principiile noastre de moderare aici!