Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor sau, pe scurt, Ziua Internațională a Cărții, este marcată anual pe data de 23 aprilie. Această zi specială a fost instituită de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) în anul 1995, fiind dedicată promovării lecturii, precum și respectării drepturilor de autor și a proprietății intelectuale.

Tot în această zi sunt comemorați doi titani ai literaturii universale, și anume William Shakespeare, care s-a născut în 23 aprilie 1564 și a murit în 23 aprilie 1616, respectiv Miguel de Cervantes, care deși a murit pe 22 aprilie, a fost înmormântat pe 23.

Zece ani mai târziu, În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”, care astfel se sărbătorește concomitent cu Ziua Internațională a Cărții. Ziua Bibliotecarului din România vine ca semn de recunoaștere oficială a prestigiului asociat acestei profesii.

În Antichitate, în marile biblioteci se regăseau arhivele imperiilor, colecții de texte religioase, științifice sau artistice, fiind veritabile centre ale cunoașterii. Cea mai mare bibliotecă a antichității, Biblioteca din Alexandria, era văzută ca un centru universitar. Bibliotecarii erau luminații epocii, purtând o mare responsabilitate asupra lor – contribuiau la conexiunea dintre oameni și informații, dar și la conservarea textelor.

În Evul Mediu, bibliotecile au început să se dezvolte cu precădere pe lângă centrele monahale ale creștinătății. Bibliotecarii erau chiar călugării, care țineau evidența cărților, copiau texte și supravegheau lectura. Aceștia erau instruiți în caligrafie și contabilitate.

În perioada Renașterii, o perioadă de regăsire pentru civilizație, au început să apară universitățile, care aveau propriile biblioteci. Acestea ofereau un loc în care oamenii puteau studia și alte cărți decât cele puse la dispoziție de bibliotecile mănăstirilor. Cum colecțiile erau de regulă foarte scumpe, bibliotecile universităților erau frecventate de mulți oameni. Și în această perioadă, bibliotecarii îi ajutau pe cititori să acceseze textele dorite.

A urmat Epoca Iluminismului, când personalități precum Conrad Gessner, Gabriel Naudé, John Dury și Gottfried Leibniz au contribuit la crearea unui catalog care conținea toate cărțile tipărite și au promovat valorile de care trebuia să dea dovadă un bibliotecar.

În Epoca Modernă au început să apară și cursurile de calificare pentru bibliotecari. De atunci, dată fiind și explozia informațională, rolul bibliotecarilor s-a transformat în mod continuu. Aceștia au fost nevoiți să se adapteze domeniilor specializate ale cunoașterii, dar și apariției bibliotecilor virtuale.