Partea bună: Dinamo nu câştigă campionatul… Partea rea: FC Timişoara a trecut pe lângă un moment istoric, aducerea titlului pe Bega după 7 decenii. Nu a fost să fie, deşi după 45 de minute totul părea în favoarea noastră. FC Timişoara conducea Urziceniul cu 1-0 (gol, Bucur), iar Braşovul era în avantaj în jocul cu Dinamo de la Bucureşti (tot 1-0).
După pauză însă, FC Timişoara a demonstrat că nu este pregătită pentru ligă: apărare şubredă, mijloc slăbuţ, şi ratări incredibile. Cea mai pragmatică echipă din campionat, Unirea Urziceni a întors scorul, 2-1, beneficiind şi de rezultatul din „Groapă”, 2-0 pentru Braşov (cine ar fi crezut!), dar şi de arbitraje favorabile, pe tot parcursul campionatului.
La finalul jocului, aproape 30.000 de oameni au aplaudat noua revoluţie din fotbalul românesc, care a pornit de această dată dintr-un oraş uitat de lume… Urziceni, judeţul Ialomiţa. În etapa a 34-a, ultima, pe 10 iunie, sunt programate meciurile FC Braşov – FC Timişoara şi Unirea Urziceni –Steaua, ambele urmând să se dispute la aceeaşi oră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!