ITALIA - Italienii au fost îndemnaţi să facă o zi grevă şi să renunţe la mâncat paste, în semn de protest faţă de scumpirea cerealelor. Potrivit BBC, iniţiativa aparţine asociaţiilor pentru consumatori care le cer oamenilor să nu cumpere paste timp de o zi.
LONDRA - Paternitatea pieselor lui William Shakespeare a fost din nou pusă la îndoială. Peste 300 de persoane, printre care actorii Sir Derek Jacobi şi Mark Rylance, au propus recent o dezbatere axată pe faptul că bardul nu ar fi autorul propriilor opere complete, titrează BBC.
TAIWAN - O femeie din Taiwan a ramas fara unul dintre sani, mariti in urma unei operatii estetice, dupa ce o albina a intepat-o in zona pieptului si i-a spart punga cu solutie salina.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit azi peste trei vehicule, în sudul oraşului Johannesburg, accidentul soldându-se cu cel puţin doi morţi şi 23 de răniţi, relatează AFP.
LONDRA - Formaţia Led Zeppelin se reuneşte după 19 de ani pentru un concert omagial în memoria regretatului fondator al Atlantic Records, Ahmet Ertegun.
V-ati gandit vreodata cat timp iroseste un om intr-o viata, mergand pana la serviciu si inapoi? Un calcul simplu arata ca doua ore pierdute zilnic pe drum, inseamna 40 de ore pe luna si echivaleaza cu aproximativ 20 de zile pe an. Cate nu se pot face in tot acest timp? Iata cateva idei despre cum sa castigati acest timp in care, la prima vedere, nu puteti face nimic.
BOHMTE - Autoritatile din orasul german Bohmte adopta o strategie originala pentru a-i determina pe participantii la trafic, atat automobilisti cat si pietoni, sa faca tot posibilul sa evite accidentele.
Credincioşii musulmani intră, joi, în luna Ramadanului, a noua a calendarului islamic. Timp de 30 de zile, toţi musulmanii adulţi trebuie să postească din zori şi până la apusul soarelui.
12 milioane de oameni sufera grave probleme de sanatate pentru simplul motiv ca locuiesc in cele mai poluate zece locatii din lume.
DJAKARTA - Un cutremur de 8,2 grade produs in Indonezia a alertat intreaga regiune a Oceanului Indian.
România
PNL a decis sâmbătă să voteze învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, după o ședință a Biroului Politic Național în care au existat și opinii împotriva susținerii noului Executiv. Decizia a fost luată cu o largă majoritate, iar premierul desemnat are, matematic, numărul necesar de voturi pentru a trece de Parlament, potrivit HotNews.
Sănătate
Peste 150 de viitori părinți au vizitat, sâmbătă, 17 octombrie, Maternitatea Odobescu din Timișoara, în cadrul Zilei Porților Deschise. Evenimentul le-a oferit ocazia să vadă spațiile în care sunt îngrijiți nou-născuții și să afle informații despre serviciile medicale disponibile.
Ştiri din Timiș
O familie din comuna Nițchidorf, județul Timiș, are nevoie de sprijin pentru refacerea locuinței după ce un incendiu izbucnit joi seara, 15 octombrie, a distrus bunuri dintr-o anexă și a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Primăria comunei a lansat un apel umanitar pentru strângerea de donații.
Mapamond
Francezii au ieșit din nou în stradă din cauza scumpirilor, a crizei costului vieții și a condițiilor proaste din școli. Sâmbătă, protestele au fost marcate de confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Poliția a folosit gaze lacrimogene la Paris și Marsilia, iar Ministerul francez de Interne a anunțat 166 de arestări la nivel național, relatează CNN.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea va fi externat în cursul zilei de astăzi din Spitalul Gemelli din Roma, după operația de extirpare a unui nodul pulmonar canceros. Medicii au evaluat rezultatele analizelor și starea sa clinică și au stabilit că suveranul pontif poate părăsi spitalul, a anunțat Vaticanul.
Ştiri din Timiș
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.
Cinema
Patru filme românești au fost incluse pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027, anunțată de Academia Europeană de Film. Este vorba despre „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, „Nu e locul tău aici”, de Florin Șerban, „Eu contez”, semnat de Alina Șerban, și „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude. Toate sunt incluse în categoria lungmetrajelor de ficțiune și se află în cursa pentru o posibilă nominalizare.
Ştiri din Timiș
Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații
O familie din Lovrin a rămas fără locuință și bunuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață, 15 octombrie, la casa în care locuia. Pentru a-i ajuta pe membrii familiei să își refacă locuința înainte de venirea iernii, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin a lansat un apel public pentru strângerea de donații.