Shakespeare la detectorul de minciuni

Trei sute de intelectuali se indoiesc ca Marele Will ar fi autorul pieselor care i se atribuie indeobste. Contestatarii cer reluarea investigatiilor si, eventual, descoperirea „faptasului“.

Paternitatea pieselor lui William Shakespeare a fost din nou pusa la indoiala. Peste 300 de persoane, printre care actorii Sir Derek Jacobi (foto) si Mark Rylance, au propus recent o dezbatere axata pe faptul ca bardul nu ar fi autorul propriilor opere complete, titreaza BBC. Cei trei sute de semnatari ai „declaratiei de indoiala“ spera ca specialistii din mediul academic vor cerceta cu mai mult interes problema apartenentei pieselor lui Shakespeare. Noul document a fost facut public la Minerva Theatre in Chichester, West Sussex. El contine si o lista de douazeci de nume grele, care, de-a lungul timpului, au pus sub semnul intrebarii semnatura marelui Will: Mark Twain, Orson Welles, Sir John Gielgud si Charlie Chaplin.

Suspiciunile asupra paternitatii literare a operelor dramaturgului elizabetan au inceput sa circule inca din secolul optsprezece. Scepticii de acum mai bine de doua secole atribuiau multe dintre piesele marelui Will contemporanilor sai cu o mai solida pregatire academica, precum Christopher Marlowe, Edward de Vere sau Francis Bacon. Shakespeare, nascut in familia unor analfabeti din Stratford-upon-Avon, nu ar fi avut de unde sa aiba cunostintele pe care le solicita scrierea unor piese de o asemenea anvergura, sustin contestatarii lui. Grupul celor trei sute presupune ca Marlowe si De Vere au publicat piesele semnindu-le cu pseudonimul William Shakespeare. Mai mult, cei care se indoiesc de capacitatile bardului sint contrariati ca acesta nu a pomenit in nici o piesa de locul lui de nastere si nici nu a construit intrigi pornind de la viata oamenilor de rind din Anglia rurala: „Cred ca principala sursa o reprezinta De Vere“, sustine Sir Derek, „atita vreme cit consider ca un autor scrie despre propriile experiente, despre propria viata si despre apropiatii lui“.

Puseurile de indoiala asupra capacitatii elizabetanului de a concepe piese de o asemenea complexitate au revenit constant de-a lungul secolelor, transformindu-se in adevarate locuri comune ale cercetarii operelor lui Shakespeare. Gradul de sofisticare a intrigilor, precum si bogatia informatiilor pe care le etaleaza nu s-ar putea justifica decit venind de la un autor cu o instruire academica mult mai consistenta decit a plebeului Shakespeare, argumentau scepticii. Grupul celor trei sute continua sa insiste asupra motivelor pentru care e putin probabil ca Shakespeare sa fie marele dramaturg din centrul canonului occidental: „Subscriu la parerile grupului. Nu cred ca cineva ar fi putut face asa ceva de unul singur“, a declarat Sir Derek.

Semnatarii declaratiei aduc in sprijinul propriilor presupuneri faptul ca nu exista dovezi ale platilor de care Shakespeare ar fi beneficiat de pe urma scrisului sau si ca testamentul bardului e scris intr-o maniera care nu tradeaza nimic din sofisticarea stilistica a pieselor. Insa cel mai puternic argument al grupului de contestatari e acela ca piesele bardului, in special cele care speculeaza pe marginea sistemului de legi, n-ar fi putut fi concepute de un om de secol saisprezece, nascut intr-o familie de nestiutori de carte. Neverosimila e si abundenta de detalii, adesea obscure, despre familiile nobile din Italia, la care un elizabetan de conditia lui Shakespeare n-ar fi avut acces. „Cum a ajuns sa cunoasca toate acele date despre Italia, intr-o masura atit de mare pe cit o demonstreaza piesele, pline de amanunte obscure?“, se intreaba semnatarii declaratiei.

O copie a acestei solicitari demistificatoare i-a fost inminata sefului catedrei de engleza de la Universitatea Brunel din Londra, dr. William Leahy, initiatorul primului masterat dedicat paternitatii literare a lui Shakespeare. Cercetatorul a marturisit ca a dus o lupta acerba pentru a impune acest subiect in agenda intereselor academice si ca intrebarile privind apartenenta pieselor sint sustenabile: „E o intrebare legitima, plina de mister, iar o abordare academica ne poate aduce mai aproape de miezul lucrurilor. Nu inseamna ca vom oferi un raspuns, nu aceasta e miza. Miza e, cu siguranta, intrebarea“, a adaugat Leahy.