Trendurile digitale se schimbă atât de rapid încât ajungi prins în ele fără să-ți dai seama. Jocurile video, aplicațiile virale sau chiar păpuși precum Labubu devin în scurt timp obiecte „must-have” pentru adolescenți. La prima vedere, totul e distractiv și cool, dar sub această aparență se ascund riscuri serioase.

Jocurile video pot fi mai mult decât joacă. În timp ce unele te învață să iei decizii rapid sau să-ți dezvolți coordonarea, altele te pot face agresiv, să pierzi legătura cu prietenii reali și să uiți de sport sau teme. Petrecând ore în șir în fața ecranului, rămâi blocat într-o lume virtuală care devine mai importantă decât cea reală.

Platforme ca Roblox, aparent pline de distracție și culori, ascund riscuri serioase. Foarte popular în rândul copiilor și adolescenților, deși pare un joc inofensiv, studiile recente arată că există riscuri ascunse: conținut nepotrivit, mesaje venite de la străini și posibilitatea interacțiunilor cu adulți necunoscuți. În plus, mulți ajung să dezvolte o dependență reală, petrecând ore întregi în fața ecranului și devenind nervoși atunci când trebuie să întrerupă jocul. Jucătorii sunt presați pentru a cumpăra obiecte virtuale cu bani reali pentru a fi „cool”.

Am discutat cu doamna doctor psiholog Adina Moldovan, psiholog clinician pediatru, despre impactul jocurilor asupra copiilor.

Când jocul devine „drog”?

„Creierul unei persoane care se joacă prea mult începe să funcționeze asemenea celui al unei persoane dependente. Jocul activează sistemul de recompensă și produce eliberări frecvente de dopamină – substanța responsabilă de plăcere și motivație.

Cât timp dopamina este prezentă, totul pare intens, interesant, captivant. Însă atunci când nivelul ei scade, apare deficitul, o stare neplăcută, de gol și nemulțumire. Viața obișnuită, fără jocuri, devine plictisitoare, uneori chiar chinuitoare.

Aceasta este forma psihologică a sevrajului digital. Pentru ca echilibrul să se refacă, creierul are nevoie de timp cel puțin câteva săptămâni fără drogul jocului video. Doar așa sistemul natural de recompensă își poate recăpăta sensibilitatea, iar bucuria reală poate reveni”, spune Adina Moldovan, psiholog clinician pediatru.

Ce putem face dacă ne enervăm când ni se spune să închidem jocul?

„Furia care apare atunci când cineva ne oprește din joc nu e doar despre regulă sau interdicție. Ea arată că mintea noastră era prinsă adânc în joc, iar oprirea bruscă întrerupe fluxul de plăcere și dopamină. Creierul vrea să continue, de aceea reacția este atât de intensă.

Primul pas este să recunoaștem emoția, fără rușine sau vină: Mă simt nervos pentru că trebuia să mă opresc. Apoi putem face o pauză de reglare – câteva respirații adânci, o mișcare, o activitate scurtă care ne aduce înapoi în corp.

După ce observăm că ne enervăm când trebuie să închidem jocul, e important să ne reglăm corpul, nu doar să ne „convingem” cu mintea. Emoțiile puternice, cum e furia, au o componentă fiziologică – inima bate mai tare, mușchii se tensionează, respirația se accelerează.

De aceea, reglarea începe în corp:

• Respirația conștientă

Inspiră adânc pe nas, numărând până la 4, ține aerul 2 secunde, apoi expiră lent pe gură, tot până la 4. Repetă de câteva ori. Ajută sistemul nervos să iasă din reacția de „luptă sau fugă”.

• Mișcarea blândă

Mersul prin cameră, săritul ușor pe loc, întinderea brațelor sau mișcări de balans ajută corpul să elibereze tensiunea acumulată.

• Contactul cu elementele

Spălarea feței cu apă rece, ieșirea afară pentru aer proaspăt sau atingerea unui obiect rece ori moale (o minge antistres, o pernă, o jucărie preferată) readuc senzațiile reale și calmează sistemul nervos.

• Desenul sau scrisul rapid

Copiii pot desena ce simt în acel moment („ce e în mine acum”) sau pot colora. Ajută la exprimarea emoției fără a o descărca prin ceartă.

• Conectarea cu o persoană de încredere

O îmbrățișare, o mână pe umăr sau doar prezența calmă a unui părinte transmite creierului semnalul de siguranță – exact ce lipsește în momentele de furie.

Este important să nu intrăm în conflict cu părinții care ne iubesc si le pasa de sănătatea noastră sau să ne certăm cu noi înșine, ci să observăm: Ce anume îmi e greu să las acum? Cu timpul, putem învăța să ne oprim din proprie inițiativă, fără excese de furie, și să descoperim alte surse de bucurie – reale, nu virtuale”, mai spune Adina Moldovan.

Dependența și izolarea

Dependența e următorul pas. Când începi să lași fiecare joc, trend sau aplicație să-ți dicteze starea și timpul, ajungi să te îndepărtezi de realitate. Izolarea, stresul și lipsa de empatie se instalează fără să-ți dai seama.

Labubu, inspirata din The Monster Trilogy, e alt exemplu de tendință care a atras rapid copiii și adolescenții. La prima vedere e doar o păpușă amuzantă, dar poveștile virale despre ea, că ar fi înfricoșătoare, misterioasă sau „periculoasă” pot stârni frică, anxietate și obsesii. Mulți copii ajung să se sperie noaptea, să fie preocupați constant de această păpușă și să ignore activitățile reale. Labubu nu e un demon, e doar o păpușă. Clipuri și povești online o prezintă cum „prinde viață” noaptea sau că ar face rău celor care o ating.

Ochii ei mari și expresia ciudată, combinată cu teoriile exagerate de pe TikTok sau YouTube, pot provoca coșmaruri și anxietate. Mulți copii încep să se teamă chiar în propriile camere, pentru că nu mai fac diferența între real și ficțiune. Trendul poate fi distractiv pentru unii, dar pentru alții transformă frica în rutină.

Cu ochii în ecran

Fie că e telefon, tableta sau televizor, acestea pot afecta serios sănătatea: te pot face să te simți obosit, să ai probleme cu vederea, să ai dureri de spate și chiar să încetinească dezvoltarea fizică și mentală.

Pe lângă asta, specialiștii spun că prea mult timp online te poate face să te izolezi. Interacțiunile față în față devin mai greu de gestionat, apar irascibilitatea și lipsa de empatie, iar expunerea la conținut violent sau nepotrivit poate alimenta fenomenul de bullying în școli.

„TikTok și alte platforme similare sunt create pentru a capta una dintre cele mai profunde nevoi umane: nevoia de apartenență. Când vedem că toată lumea face același lucru – dansează pe o melodie, imită un gest sau participă la o provocare – creierul nostru social interpretează acel semnal ca pe o invitație de a nu rămâne pe dinafară.

În spate funcționează dopamina socială – aceeași substanță care ne face să ne simțim bine când primim validare, aprecieri sau atenție. Fiecare vizualizare, like sau comentariu întărește circuitul de recompensă, creând o senzație scurtă, dar intensă, de satisfacție.

Problema este că aceste recompense sunt rapide și superficiale. Creierul se obișnuiește cu ele și cere tot mai mult, ceea ce explică de ce putem ajunge să urmărim trenduri fără sens sau chiar riscante, doar pentru a simți din nou acea mică plăcere de moment.

Adevărata libertate nu înseamnă să fii în trend, ci să știi când alegi conștient și când doar reacționezi la presiunea mulțimii.

Să fii tu însuți a devenit, paradoxal, cel mai curajos trend”, ne-a informat Adina Moldovan, psiholog clinician pediatru.