Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit la fața locului pentru acordarea primului ajutor.
În accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau șase persoane.
Două dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar patru au ajuns la spital, fiind în stare conștientă
Nu au fost persoane blocate sau încarcerate în urma impactului.
„În jurul orei 9:00, un bărbat de 33 de ani a condus un autoturism pe centura Timișoarei dinspre DN 6 înspre localitatea Moșnița Nouă, iar la un moment a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 30 de ani, fiind proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani. În urma impactului, au rezultat 4 victime, respectiv cei doi conducători auto de 30 și 33 de ani, și 2 pasageri o femeie de 30 de ani aflată în primul autovehicul și un tânăr de 24 de ani aflat în autoutilitară”, transmit polițiștii.
Toți conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Trimite articolul
XBoi, boi, moi!
Cine-a pus boii in drum, ala fu un bou prea bun! Zise un mascaric grindean ca ofera o sicla de vin primului care sare gardul magistralei ocolitoare.